de Cristina Zamfir | iul. 20, 2024 | Anxietate, depresie, dependență
„Mereu exagerezi! Eşti aşa sensibilă!”
„Nu stiu de ce faci aşa mare caz din atâta lucru!”
„Nu ţi-am spus niciodată asta!”
Iată câteva afirmaţii care ne pot face să ne întrebăm dacă e vorba despre gaslighting.
Dar… ce este de fapt gaslinghting-ul?
Gaslighting este un termen utilizat inca din anii ’40, insa teoretizat mai bine in 2007 de către Robin Stern in cartea sa „The Gaslight Effect”. Utilizat din ce in ce mai mult de psihologi, folosit ca atare şi în limba româna, el se referă la o forma specifică de manipulare şi abuz emoţional. O manipulare în urma căreia, realitatea unei persoane este pusă sub semnul întrebării, fie că este vorba despre amintiri, percepţii sau reacţii.
Totul începe cu remarci aparent nesemnificative, nevinovate, dar insidioase. In timp, adunându-se una cate una, ne pot distruge încrederea în sine. In cazuri extreme, cu timpul, putem să ne îndoim de propria realitate, să nu mai reuşim să luam decizii, iar starea de bine să ne fie afectată. Se ajunge astfel la o situatie de codependenţă fata de abuzator, care ştie mai bine cum arată realitatea, cum este mai bine să ne comportăm sau ce alegeri să facem.
Persoana manipulatoare se poate afla în familie, la servici, în cuplu, dar poate fi şi o persoană publică. Este prietenul care, deşi promite să îţi va tine un loc lângă el, uită şi îţi spune ca eşti sensibil daca cumva te superi. Sau seful care este nemulţumit că nu ai făcut vânzări de 1500 de euro, deşi spusese că trebuie să te opreşti la 1000 şi, in plus, nu recunoaşte cele afirmate. Sau poate e mama care, vorbind la telefon cu o prietenă, pune la îndoială capacitatea ta de a tine minte că te-a rugat să vii acasă devreme, deşi tu eşti convins că nu ţi-a spus nimic legat de asta.
Cu cât persoana care utilizează această tehnica ne este mai apropiată, cu atat impactul asupra noastră este mai puternic.
Este cert faptul că cei care utilizează gaslight-ingul intră într-o luptă de putere, în care manipulatorul îşi impune propria percepţie despre realitate, ca un mod in care îşi poate menţine stima de sine, validându-se si simţindu-se superior. Dinamica victimă – călău sau abuzat – abuzator este pusă cu repeziciune în practică, cel puternic preluând controlul. Cel vizat se supune cu repeziciune, evitând conflictul si în cele din urmă făcând totul ca să nu piardă relaţia cu persoana iubită, investită emoţional.
Uneori cel care utilizează gaslight-ingul nu este neaparat conştient de ceea ce face. Poate că părinţii au avut o viziune îngustă şi inflexibilă despre lume, pe care şi-au impus-o cu tărie. Sau poate că modul în care el vede lucrurile este diferit de al tău.
Cum se manifesta gaslighting-ul?
De cele mai multe ori cel care utilizează gaslighting-ul:
- Insistă că ai spus sau făcut lucruri pe care nu le-ai spus / făcut
- Neagă sau ia în derâdere amintirea ta supra modului în care au decurs lucrurile
- Te cataloghează ca “nebun” sau “prea sensibil” cand îţi exprimi nevoile, trăirile sau îngrijorările
- Răstălmăceşte evenimentele astfel încât să devii vinovat
- Insistă că are dreptate şi refuza să ia în considerare perspectiva ta
- Îşi exprimă în fata altora dubiul legat de trăirile, comportamentele şi starea ta psihica
- Refuză să asculte ce anume ai de spus sau zice ca nu înţelege explicaţiile tale
- Schimbă subiectul sau pune la îndoială modul tău de a gândi
- Memoria ta e pusă sub semnul întrebării
- Nevoile si trăirile tale sunt considerate neimportante
- Pretinde că a uitat ce s-a întâmplat sau neagă înţelegeri prealabile
Care este impactul asupra ta?
Conform lui Stern, principalele semnale de alarma că eşti o victima sunt:
- Pui mereu sub semnul întrebării propria realitate
- Îţi este greu să iei decizii
- Te gândeşti ca eşti prea sensibil sau că nu eşti o persoană bună
- Într-o confruntare cu persoana care te manipulează, simţi deodată că te afli in mijlocul unei discuţii pe care nu intenţionai sa o ai, ca nu progresezi si spui aceleaşi lucruri fara sa fii ascultat
- Eşti confuz legat de propriile gânduri, emoţii sau credinţe
- Simţi ca îţi pierzi propria identitate
- Crezi ca eşti vinovat atunci cand ceva nu merge aşa cum te aşteptai
- Îţi ceri mereu scuze
- Nu înţelegi de ce nu eşti fericit cu viaţa pe care o ai
- Crezi că nu poţi face nimic bine
- Ai o stare de neajutorare, frustrare si amorţeală
- Eşti confuz în ceea ce priveşte relaţia. Ştii că ceva nu e în regulă, dar nu ştii exact ce anume.
Deseori apar schimbări in comportamentul tău precum:
- Te întrebi dacă ai spus sau ai făcut ceea ce trebuie sau dacă alegerile tale sunt cele potrivite
- Faci alegeri in funcţie de ceea ce îşi doreşte cealaltă persoana
- Găseşti mereu scuze celeilalte persoane pentru acuzele asupra ta sau asupra celor apropiaţi
- Nu mai petreci timp făcând activităţi, care îţi plăceau in trecut
- Îţi alegi constant cuvintele si evaluezi acţiunile, astfel încât “totul să fie bine”
- Minţi si te izolezi de cei apropiaţi pentru a evita conflictul
Stern descrie trei stadii prin care trece victima:
- Neîncrederea: iniţial, din poziţia de victimă, nu credem că afirmaţiile făcute de cealaltă persoană sunt valide.
- Apărarea: insă, cu timpul, acestea fiind repetate iar si iar, ajungem să ne apărăm si apoi să ne întrebăm dacă celălalt nu are cumva dreptate.
- Depresia: in cele din urmă, suntem confuzi legat de propriile percepţii, mai ales daca investim această persoană cu încredere şi cu o aură de superioritate şi putere.
Ne dorim să putem conta pe părinţi, pe partenerul de cuplu, pe prieteni sau pe colegii de muncă. Este ceva normal. Insă, în situaţia în care nu suntem siguri pe propria persoană, pe capacitatea de a ne descurca singuri în orice împrejurare, ne vom “agăta” şi îl vom investi pe celalalt cu puteri supradimensionate. Gaslighting-ul functionează pentru că dorim sa avem încredere în persoana respectivă, o investim cu autoritate şi vrem să îi câştigăm încrederea. Aceste persoane, deseori narcisice, pot profita de poziţia pe care le-o acordăm, pentru a exercita o presiune şi, în cele din urma, pentru a ne controla.
A recunoaşte această dinamica nu este usor. Si asta pentru că dansul in acest tip de relaţie începe foarte subtil. Iniţial poate părea ca e vorba despre grijă, implicare şi iubire. Ne putem lăsa vrăjiţi, conduşi şi alunecăm în acest patern. Iar ieşirea din aceasta înlănţuire este de cele mai multe ori dificilă şi dureroasă.
de Cristina Zamfir | oct. 29, 2020 | Cuplu, familie, relație
Atunci când cunoaştem pe cineva pentru prima dată şi ne îndrăgostim, ne gândim la viitorul minunat pe care îl vom avea împreună. Fiecare relaţie are însă suişurile şi coborâşurile ei şi este de dorit să fim pregătiţi pentru orice provocare ce ar putea apărea în cuplu.
În cazul în care vă întrebaţi în ce etapă este relaţia în care sunteţi, dacă este o relaţie bună sau un adevărat dezastru, m-am gândit să vă vin în ajutor cu câteva idei.
Există, conform unui model simplist, un total de 10 etape ale unei relaţii, prin care un cuplu poate să treacă. Înainte de a începe să enumăr etapele, vreau să subliniez că au fost create mai multe modele după care te poţi inspira pentru a-ţi analiza relaţia, dar eu mai voi concentra pe modelul creat de către Dr. Mark Knapp, deoarece este un model universal acceptat.
Care sunt etapele unei relaţii?
Dr. Knapp este de părere că există 10 etape ale unei relaţii de cuplu. Bineînţeles fiecare dintre aceste etape are anumite caracteristici specifice.
Aceste etape sunt împărţite în două faze (precum curba lui Gauss): faza ascendentă, de formare, şi faza descendentă, ce duce către despărţire.
Faza de formare
Relaţiile trebuie să pornească undeva, nu-i aşa? Bineinteles, fiecare cuplu se formeaza într-un mod diferit. Unele persoane poate s-au întâlnit printr-o aplicaţie de dating, pe când altele s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni sau la servici.
Indiferent de modul în care începe relaţia, sunt câteva etape distincte în aceasta fază de formare.
1. Etapa iniţială
Aceasta etapa apare când întâlniţi o persoană care vă atrage. Urmează momentul în care vă cunoaşteţi şi începeţi să împărtăşiţi informaţii iniţiale, mai generale, iar apoi din ce în ce mai personale. Este etapă de “Hai să ne cunoaştem” ce vine împreună cu presiunea de a “da bine”, de a fi acceptat, plăcut şi în cele din urmă iubit. În momentul acesta, de cele mai multe ori suntem atraşi de aspecte inconstiente, alegerea fiind instinctivă. Aspectul fizic, mimica şi gestica, dar şi comportamente sau un mod anume de gândire par să fie apreciate. Cu cât trăsăturile sunt mai familiare, cu atât aprecierea este mai mare. Nu degeaba, de cele mai multe ori, alegem un partener asemănător părintelui de sex opus.
2. Etapa de experimentare
Dacă reuşiţi să depăşiţi prima fază, lucru deloc uşor, veţi putea trece în etapa de experimentare. Majoritatea oamenilor nu ajung până aici deoarece în prima etapă descoperă aspecte care nu le sunt pe plac la cealaltă persoană. În etapa de experimentare vă veţi cunoaşte mai bine şi veţi înţelege care sunt interesele şi valorile partenerului ales. Subiecte precum raportarea la bani, viziunea asupra viitorului, ideea de parteneriat sau modul de creştere a copiilor sunt unele dintre temele explorate.
3. Etapa de intensificare
Etapa aceasta este denumită şi perioada de “fericire” sau de “iubire romantică”. Se numeşte astfel fiindcă în această etapă lucrurile încep să devină mai serioase şi mai intense. Aţi găsit suficiente lucruri în comun cu partenerul încât acum doriţi să aveţi o relaţie şi mai profundă, împărtăşind aspecte intime atât la nivel fizic cât şi psihic. Sentimentele ajung sa fie din ce în ce mai puternice şi sunteţi tot mai mai entuziasmaţi de relaţia armonioasă.
4. Etapa de integrare
Cuplul devine oficial, sentimentele reciproce fiind declarate. În etapa de integrare, vieţile încep să se “îmbine”. Sunt create obişnuinţe în calitate de parteneri. Prietenii şi familia vă vor percepe cuplul ca pe o “unitate”. Cu alte cuvinte, acel “eu şi cu tine” va deveni “noi”.
5. Etapa de “întărire” a relaţiei
Acum, când aţi devenit o “unitate” şi nu vă mai percepeţi ca doi indivizi aparte, se poate dezvolta etapa de “întărire”. Este perioada în care angajamentele serioase, în calitate de cuplu, încep să apară. Amândoi sunteţi siguri de sentimentele şi legăturile pe care le împărtăşiţi, aşa că vă veţi muta împreună, poate chiar vă veţi căsători. Fiecare persoană are modul ei personal de a-şi afişa relaţia, dar indiferent sub ce formă, etapa aceasta presupune un mod formal de angajament în faţa societăţii. Siguranţa, devotamentul şi încrederea se îmbină cu responsabilitatea în aceasta fază.
Faza de separare
Cu toţii vrem să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi, dar pentru unele cupluri, acest lucru nu se întâmplă. Indiferent dacă sunteti căsătoriţi, dacă locuiţi împreună sau dacă pur şi simplu ieşiţi în calitate de cuplu, faza de separare poate apărea în orice moment pentru oricare dintre noi.
Acestea sunt etapele despărţirii:
6. Etapa de diferenţiere
Dragostea ca în poveşti, cea care nu moare niciodată, nu va rezista la nesfârşit. Până şi pentru cele mai fericite cupluri, relaţia nu este tocmai perfectă. Dar, dacă aţi intrat în etapă de diferentire, atunci cel mai probabil vă îndreptăţi către separare. Etapa aceasta se referă la momentul în care incepeti să vedeţi diferenţe, incompabilitati, “găuri” în “unitatea” dumneavoastră. Imaginea idealizată a partenerului se disipă treptat şi puteţi să priviţi într-adevăr persoana aleasă cu calităţi şi defecte. Competiţia, nemultumirea, posesivitatea şi inadecvarea îşi pot face apariţia.
7. Etapa de circumscriere
Această etapă este continuarea fazei precedente. Vă veţi îndepărta unul de celalalt şi veţi pune din ce in ce mai multe limite. Comunicarea se diminuează tinzând chiar să dispară, la fel ca şi intimitatea, fie ea emoţională, mentală sau fizică. Flacăra pasiunii tinde să se stingă. Viziunea devine din nou individuală. Ideea de “unitate” începe să dispară din ce în ce mai mult. Învinuirea reciprocă, resentimentele faţă de partener, conflictul, poate chiar şi răzbunarea îşi fac încet apariţia. Relaţia poate deveni toxică.
8. Etapa de stagnare
În această etapă, relaţia nu mai duce nicăieri. Retragerea devine din ce în ce mai evidentă. Stagnaţi, fiind deconectaţi unul de celălalt. Singuratatea in doi posibil sa isi faca aparitia. Separarea emoţională poate veni cu sentimente de linişte sau cu tumult interior. Apatia se instalează, apărând uneori noi căutări şi chiar infidelitate. Faza despărţirii este aproape completă.
9. Etapa de evitare
În această etapă apare retragerea şi evitarea – fie ea fizică, mentală, emoţională sau toate deodată. Unu din voi se va muta din apartament, ceea ce va crea o separare reală. Sau poate veţi continua să locuiţi sub acelaşi acoperis, dar nu va mai exista comunicare sau interacţiune reală între voi. Veţi deveni ca doi colegi de apartament care nu prea se înţeleg, aşa că veti incerca să va evitati pe cât posibil.
10. Etapa de terminare
În etapa de terminare, relaţia încetează în mod oficial. În situaţia în care cuplul este căsătorit, atunci va începe procesul de divorţ. Dacă încă locuiţi împreună, atunci unul sau ambii vă veţi muta de sub acelaşi acoperis, separarea devenind permanentă. Pe scurt, acesta este momentul în care relaţia s-a incheiat din punct de vedere emoţional şi/sau legal în mod definitiv.
De ce este important să cunoaştem etapele unei relaţii ?
Aceste 10 etape ale unei relaţii, în special cele din faza de separare, pot să nu se deruleze cronologic aşa cum au fost ele prezentate mai sus. Unele cupluri stagneaza în diferitele stadii, se întorc înapoi sau evolueze către despărţire.
Am decis să fac aceasta prezentare cu scopul de a vă da câteva repere care să vă ajute să constientizati mai bine parcursul unei relaţii. Astfel puteţi anticipa ceea ce poate urma în situaţia în care partenerii nu acţionează în direcţia unei schimbări.
Rezumat
Un aspect important pe care trebuie să îl reţineţi este că dacă simţiţi că suneteti în faza de terminare, nu trebuie să renunţaţi. Puteţi oricând să reveniţi la faza de „combinare”.
Relaţia de dragoste matură presupune efort şi munca în echipă. La un moment dat lucrurile nu mai merg de la sine. Comunicarea trăirilor, nevoilor şi aşteptărilor este una dintre principalele chei, alături de colaborare şi a găsi o cale de mijloc.
Puteţi oricând să reînviaţi/ resuscitaţi/ reparaţi relaţia care pare a fi distrusă. Asta în condiţiile în care ambii parteneri sunt dispuşi să se implice.
Poate apărea însă şi un moment în care veti pune în balanţă dacă sunteti mai fericiţi împreună sau separat. Există şi cazuri în care relațiile sunt ireparabile şi este mai sănătos să fie încheiate. Cei doi parteneri ştiu cel mai bine cât „pot duce”, când relaţia devine nocivă pentru fiecare şi care este momentul în care au puterea de a se desprinde.
Psihoterapia vă poate fi de folos fie pentru a vedea ce nu funcţionează şi a merge pe drumul schimbării în doi sau pentru a vă ajuta să vă desprindeţi cât mai sănătos din relaţia disfuncţională.
Photo by freestocks on Unsplash
de Cristina Zamfir | apr. 26, 2020 | Traumă
Traversăm o perioadă neaşteptată. Şcolile s-au închis, petrecem majoritatea timpului în familie, viaţa profesională a multora dintre noi este bulversată, iar distanţarea socială ne afectează. Toate acestea generează în noi trăiri copleşitoare: neajutorare, îngrijorare, frică, furie şi tristeţe. În plus, zilele acestea, sursele de relaxare precum sportul în spaţii dedicate şi în aer liber, plimbările în parc, ieşirile cu prietenii la restaurante, cafenele sau concerte sunt limitate sau restricţionate.
Îngrijorări legate de reducerea veniturilor, posibila îmbolnăvire a celor apropiaţi, gestionarea relaţiilor din interiorul familiei şi punerea în pericol a propriei vieţi ne fac să ne simţim stresaţi, tensionaţi, poate chiar disperaţi.
Virusul, o primejdie invizibilă, ne ameninţă viaţa în mod direct, având în vedere pericolul infectării dar şi indirect, luând în calcul impactul economic generat de situaţia actuală. În plus această ameninţare nu poate fi cuantificată, variabile necunoscute încă, imprevizibil de anticipat şi gestionat, apărând zilnic. Pe acest fond, tensiunea psihică este din ce în ce mai mare, pentru unele persoane devenind de necontrolat.
Reacţiile la situaţia de criza pot diferi de la persoană la persoană.
Până la urmă vorbim de un eveniment traumatic, căruia suntem forţaţi să îi facem faţă, psihicul fiind pus la grea încercare. Reactiile sunt diferite, în funcţie de personalitate, de propria istorie de viaţă, de capacitatea de rezilienţă a fiecăruia dintre noi. Mecanismele psihice de apărare intră în funcţiune cu repeziciune, în mod automat, inconştient.
Unii dintre noi neagă ceea ce se intampla: este doar un zvon, de fapt nu este nici un virus, suntem manipulaţi. Alţii se refugiază, plasând răspunderea în afară: ce-o fi o fi, cum îmi e scris, să ne rugăm la Dumnezeu şi el va avea grijă de noi. Omnipotenta: mie nu mi se va întâmpla nimic, am imunitate 100% este şi ea o reacţie. Astfel de oameni nu se protejează pentru că nu pot oricum evita inevitabilul. În consecinţa, riscul mare este că, de cele mai multe ori, aceste persoane nu îşi iau măsuri de protecţie şi de prevenţie, expunându-se. Ei deven un pericol atât pentru cei din jur, cât şi pentru ei înşişi.
Câţiva îşi concentrează întreaga energie explorând cum a apărut situaţia, cine e culpabil şi cum să îl pedepsim. Vinovatul este căutat în exterior şi furia este canalizată în acea direcţie. Deseori acte agresive apar în acest context, rebeliunea luând forma violenţei între persoane şi/sau împotriva autorităţii.
Cei care, în faţa unui pericol, folosesc raţiunea pot căuta algoritmi. Ei cercetează istoria umanitatii, încearcând să înţeleagă trecutul pentru a prevedea viitorul. Unele persoane, cu specializări medicale, găsesc înţelesuri şi soluţii în domeniul lor de competenţă. Totul devine astfel mai abordabil, mai uşor de suportat, mai controlabil.
Anxietatea
Anxietatea devine din ce în ce mai intensă datorita faptul că trăim evenimente ce ne scapă de sub control. Mulţi oameni se refugiază în scenarii dramatice, amplificându-şi propriile frici. Trăirile devin copleşitoare. Neliniştea şi iritabilitatea se intensifică. Pericolul e văzut la fiecare colţ, moartea fiind omniprezentă.
Atacurile de panică se înmulţesc, iar simptome somatice dintre cele mai diverse îşi fac apariţia. Tremuratul, transpiratia excesiva, bataile puternice ale inimii sunt insotite de gandul ca nu mai putem face fata fizic situatiei si vom intra în colaps.
Întreg corpul reacţionează mobilizându-se în faţa pericolului. Intră astfel într-o stare de “luptă sau fugi”. De la o gheară în piept la probleme de respiraţie sau de digestie, manifestările fizice ne pot lua prin surprindere.
În acest context primele semne ale unei răceli pot fi supradimensionate, interpretate ca generate de virus, inducând stări de disperare. Devine dificilă calmarea, stabilizarea, echilibrarea, găsirea unui spaţiu de siguranţă.
În mod paradoxal, toate aceste trăiri ne scad imunitatea şi ne fac mai vulnerabili în faţa virusului.
Depresia
Persoanele care consideră că nu sunt capabile, că cei din jur nu le sunt alături şi că viaţa nu le rezervă nimic bun, se vor cufunda şi mai profund în stări de tristeţe şi neputinţă, chiar depresie. Încetinirea activitatii zilnice sau chiar paralizia îi poate cuprinde, apărând un dezinteres şi o stare de letargie. Lipsa poftei de mâncare sau mancatul peste masura, descurajarea, oboseala, insomnia, crizele de plâns, problemele de concentrare sunt întalnite tot mai des. Culpabilizarea excesivă poate fi însoţită de gânduri recurente despre moarte şi chiar suicid. În acest caz, critic, este de dorit să apelăm la ajutorul unui specialist.
Obsesii şi compulsii
Sunt afectate în special persoanele mai îngrijoarate, ce văd pericole la tot pasul, dar şi perfecţioniştii. Gândurile repetitive legate de sănătate şi bani pot să ne distragă de la preocupările zilnice şi de la buna dispoziţie.
Persoanele cu trăsături obesiv compulsive, care în mod uzual se spălau deseori pe mâini, evitau contactul cu bacteriile şi viruşii, sunt foarte afectate zilele acestea. Tensiunea creşte, frica se amplifică, ritualurile repetitive, ca formă prin care aceasta se descarcă, înmultintu-se.
Dependenţele
Cei care de obicei dau la o parte tensiunea, fugind din lumea reală, se vor afunda în dependenţe. Mulţi dintre ei încep să mănânce compulsiv, ca şi cum hrana i-ar ajuta în mod inconştient să supravieţuiască în aceste zile în care ameninţarea morţii este dacă nu la uşă, cu siguranţă pe ecranele televizoarelor.
Abuzul de alcool sau alte substanţe interzise, cufundarea în pariuri, îi fac pe cei dependenti sa îsi distraga atenţia. Refugiul în jocuri pe calculator sau în vizionarea unor seriale vor fi şi ele folosite ca o “evadare” in timp ce persoanele codependente vor simţi nevoia sa se apropie de cei din jur. Şi pulsiunea sexuală este exacerbată, tot ca semn de vitalitate, ce poate contracara pericolul perceput ca iminent.
Surse care generează emoţii amplificate şi stări neplăcute
Anxietatea şi tensiunea psihică sunt viruşi ce se răspândesc cu repeziciune, fiind chiar mai contagioşi decât coronavirusul.
Programele de ştiri şi articolele online pot amplifica unele reacţii şi simptome. Imagini impresionante, uneori catastrofice, cu oameni bolnavi şi aparţinători ai acestora, intervenţii medicale, persoane aflate în izolare care îşi gestionează cu dificultate trăirile ne pot impacta peste măsură. Sunt atinse puncte sensibile, traumatice din propria noastră existenta: teama de abandon, de singurătate, frica de moarte, pierderea, anxietatea de separare. Percepem şi simţim cea ce vedem, toate acestea devenind realitatea noastră.
Cel mai bun exemplu a fost reacţia la poze cu rafturile goale ale magazinelor. Ele au creat panică, ambuscade în spaţiile comerciale. Oamenii au făcut uneori stocuri exagerate de produse. Evident experienţa perioadei comuniste şi lipsurile resimţite atunci au contribuit la aceste comportamente.
Furia, critica, opinii aspre asupra celor din jur pot fi şi ele amplificate prin mijloacele mass media. Percepem şi trăim emoţii puternice ce se întâmplă să le eliberăm poate în propriul cămin în mod violent sau în mediul online făcând comentarii rautacioase, critice.
Discuţii cu persoane anxioase pot genera o amplificare, de ambele părţi, a stării de ingrijorare şi de panică. A vedea partea goală a paharului duce la stres şi chiar destabilizare. De exemplu, zilele acestea, cazurile foarte rare în care persoane ce nu au comorbiditati fac o formă severă a bolii şi chiar decedează, sunt scoase uneori în evidenţă în detrimentul procentului covârşitor al celor care au o vârstă înaintată şi suferă de diabet, hipertensiune arterială sau alte boli.
Relatiile de cuplu si cele de familie sufera si ele modificari. Poate devenim mai apropiaţi faţă de partener, cautându-i proximitatea, ne distanţăm gestionându-ne propriile trairi sau ne revărsam furia pe acesta. Fiecare are propriul mod de a îşi conţine fricile, furia, tristeţea.
Cu toate acestea…
Vestea bună este că există speranţă, reechilibrare, chiar găsirea unor noi sensuri şi resurse nebănuite. Toate acestea ţin însă de capacitatea noastră de rezilienţă. A privi imaginea în perspectivă, a ne gândi că aşa cum au venit, aceste evenimente vor trece, sunt metode imediate de a ne simţi mai bine. În articolul următor vă voi vorbi despre cum putem face faţa mai uşor acestor stări.
Photo by Kristina Tripkovic on Unsplash
de Cristina Zamfir | apr. 24, 2020 | Cuplu, familie, relație
V-aţi pus vreodată problema că partenerul de viaţă este o persoană narcisică?
Poate sunteţi într-o relaţie în care simţiţi că o luaţi razna şi nu vă daţi seama ce se întâmplă. Încercaţi cu disperare să înţelegeţi cum, acea poveste de dragoste ideală, a devenit dintr-o dată o relaţie toxică în care fiecare zi e o povară, chiar un coşmar. Cum acel Făt Frumos sau Ileana Cosanzeana s-a transformat peste noapte într-o prezenţă apăsătoare, a devenit critic şi nemulţumit. Vă transmite că nu faceţi “nimic” bine. Vă spune că de dumneavoastră depinde viitorul fericit al relaţiei şi că sunteţi singurul vinovat pentru starea de fapt a lucrurilor. Orice aţi face, oricât v-aţi da silinţa, obiectivele par imposibil de atins, el schimbând mereu datele problemei.
Dacă cele de mai sunt vă sunt familiare, puteţi să vă puneţi problema că trăiţi alături de un om care se gândeşte mai mult la sine. Iar relaţia devine, în timp, cu atât mai greu de suportat, cu cât sunteţi o persoană mai empatică şi dornica de dragoste.
În ce fel relaţia cu un partener narcisic ne afecteaza? Iată câteva caracteristici în cele ce urmează:
1. Vă simţit singur în marea parte a timpului
Deşi partenerul locuieşte cu dumneavoastră, mâncaţi împreună şi dormiţi în acelaşi pat, în adâncul sufletului vă simţiţi foarte singur. V-aţi dori ca cineva să vă ia în braţe, să vă întrebe cum vă este, să vă scoată din izolare. În ciuda declaraţiilor deschise de dragoste sinceră, pare că nu trăiţi cu un partener, ci cu iluzia unei persoane implicate şi sunteţi tratat ca un obiect, ca o posesiune.
Deseori relaţiile de cuplu ale persoanelor narcisice sunt “de convenienţă”. Aleg să se căsătoreasca cu oameni ce au un statut social înalt, care provin dintr-o familie bună, se bucură de o reputatie, au un anumit nivel profesional. Profită de orice oportunitate pentru a-şi îndeplini propriile nevoi şi vise. Se bucură de multe ori de un avantaj care în timp se pierde şi sunteţi “aruncat la gunoi” ca un obiect, de care nu mai au nevoie. Deşi declarativ auziţi mereu “eu te iubesc şi ţin la tine, îţi vreau doar binele”, observaţi că nu îi face plăcere să petreceţi timp împreună în doi, nu e preocupat să vă simţiţi iubit şi în siguranţă, nu ştie multe lucruri despre dumneavoastră.
2. Sunteţi înghiţit în relaţie
Persoanele narcisice au o mare nevoie de atenţie şi validare. Astfel, în special la începutul relaţiei, vor fi foarte prezente prin mesaje, telefoane, mailuri. Iniţial poate părea o dovadă supremă de iubire, însă, în timp, toate acestea lasă locul unei nevoi de a vă controla. Aceşti parteneri pot merge până la a vă spune cu cine să vă întâlniţi, cum să vă îmbrăcaţi, cum să vă aranjaţi părul şi ce să mâncaţi. Gelozia şi posesivitatea îşi fac simţită prezenţa, generând o senzaţie de sufocare, de epuizare, de blocaj.
3. Veţi fi încurajat să vă îndepărtaţi de prietenii apropiaţi şi de familie
Persoana narcisică doreşte toată atenţia dumneavoastră. Orice prezenţă poate deveni o concurenţă sau o “influenţă proastă”. Curând „inamicii” vor fi îndepărtaţi, fiind percepuţi ca un pericol pentru relaţie. În timp, izolarea va deveni apăsătoare.
4. Nu sunteţi destul de bun pentru partener.
Deşi pe plan profesional şi personal aveţi realizări şi sunteţi bine văzut de cei din jur, în cuplu auziţi zilnic critici şi învinovăţiri. Gaslight-ingul isi face aparitia. Când vă veţi remarca cu ceva anume, fie că veţi primi o promovare, o apreciere sau un premiu, invidia şi competiţia, dorinţa de a fi în centrul atenţiei îi va macina. Veţi fi luat deseori chiar în derâdere. Din păcate toate acestea vă subminează încrederea în propria persoană. În timp va apărea nedumerirea: “Oare mă ridic la nivelul lui?”
5. Nesiguranţa îşi face apariţia.
Ajungeţi astfel să vă îndoiţi zilnic de cea mai mică decizie, de la alegerea mâncării pe care o veţi pregăti pentru cină, la cum să vă veţi îmbrăca astfel încât să fiţi acceptat. Primiţi mereu semnale de nemulţumire, părând că nimic din ceea ce faceţi nu e bine, deşi vă daţi toată silinţa. Călcaţi pe un teren minat, unde în orice moment, din neant, poate exploda o ceartă. Ajungeţi uneori să vă invinovatati pentru orice semn de respingere, indiferenţă, lipsă de contact. “Dacă e supărat din cauza mea?” “Oare am făcut eu ceva?” “Dacă nu făceam asta eram bine împreună?” Fiecare pas pe care îl faceţi va necesita o analiză profundă a consecinţelor: “Oare se va supăra dacă…?”
6. Neajutorarea este pasul următor
Nicicum nu e bine, nici dacă sunteţi drăguţ deşi aţi fost abuzat, nici dacă îi lăsaţi spaţiu şi sunteţi distant. În timp apare depresia: nu sunt capabil, nu va fi niciodată bine, nu am pe nimeni aproape care să mă înţeleagă şi să mă sprijine.
7. Retragerea socială
Ruşinea, confuzia, umilita, frica de a fi judecat, frica că, dacă vom împărtăşi ce ni se întâmplă, ceilalţi ne vor spune să plecăm din relaţie, dar noi nu suntem încă pregătiţi să facem acest pas, sunt trăiri des întâlnite.
8. Neliniştea şi anxietatea îşi fac aparitia
Ne îngrijorăm legat de trainicia relaţiei, simtim anxietate: dacă relaţia se va termină, dacă vom fi parasiţi, abandonaţi. În timp pot apărea simptome care ne vor copleşi precum insomnia, lipsa poftei de mâncare sau dificultaţi de concentrare, .
9. Începeţi să faceţi compromisuri, renunţând la propriile dorinţe, valori şi nevoi
Toleraţi lucruri care în trecut erau de neacceptat şi care vă fac să vă simţit inconfortabil. Poate fi vorba despre aspecte legate de sexualitate: a face sex în trei, a vă uita la pornografie, a pune în act diferite practici cu care nu vă simţit confortabil în numele iubirii. Sau poate renunţaţi să îi ajutaţi pe cei apropiaţi, să ieşiţi în oraş cu prietenii, toate acestea pentru a da dovadă că ţineţi la cel de alături. Uneori chiar copiii pot trece pe planul doi în acest context. Vă concentraţi toată atenţia pe a găsi modalităţi în care să îi arătaţi dragostea, să îl / o mulţumiţi.
10. Sunteţi extenuat de jocul repetitiv în care sunteţi rănit şi apoi salvat
Deseori modul de a reacţiona al narcisicului este de a se retrage din relaţie. Tăcerea e instaurată, dar şi indiferenţa sau răspunsurile scurte ca o modalitate de pedepsire. Veţi simţi un abandon ce pentru mulţi este insuportabil. Frica terifianta de a fi părăsit, tristeţea generată de singurătate, pot induce un blocaj sau o încercare disperată de reconectare. Vă cereţi scuze chiar dacă nu sunteţi vinovat şi deveniţi mai atent, mai alert. Împăcarea apare şi la următoarea mişcare considerată de celălalt greşită, ciclul se repetă.
11. Vă simţiţi blocat
Nu aveţi puterea de a ieşi din relaţie, dar nici nu vă este confortabilă viaţa de cuplu. Pare că sunteţi prinşi într-un roller coaster, în care trăirile pozitive sunt maxime, mai ales în condiţiile în care vin după perioade de răceală totală. Ca şi cum băgăm mâinile sub apă caldă după ce ne-am spălat cu apă rece. În plus suntem izolaţi, ne putând comunica cu cei din jur fiindcă nu ne simţim înţeleşi, nu avem curajul să le spunem prin ce trecem, aceştia dându-ne sfaturi sau judecându-ne. Apare o paralizie în mai multe domenii ale vieţii, generată şi de izolarea de care vorbeam mai devreme.
Tristeţea, depresia, iritabilitatea, ingrijoararea anxioasă, probleme de somn şi tulburări alimentare sunt simptome des întâlnite la persoanele care sunt prinse în relaţii toxice cu persoane narcisice. Propria valoare, stima de sine, încrederea în capacităţile proprii, respectul de sine şi dragostea faţă de noi înşine sunt puternic puse la încercare.
Dacă vă întrebaţi în mod constant despre statutul relaţiei, vă gândiţi ce aţi putea face diferit, credeţi că problemele vi se datorează, vă preocupaţi de ceea ce partenerul va face în continuare, aveţi schimbări de stare, vă este mereu frică şi vă simţit mai slab decât atunci când aţi intrat în cuplu, acestea sunt semne ale abuzului narcisic.
Vorbim mult în ultimul timp de abuz, iar când ne gândim la acest cuvânt de cele mai multe ori ne vine în minte violenţa fizică sau cea verbală, comportamentele agresive, cuvintele jignitoare. Însă mai exista un alt tip de abuz. Abuzul emoţional. Dificil de pus în cuvinte, greu de îndurat, de cele mai multe ori acest tip de comportament din partea persoanei apropiate este trecut cu vederea şi conştientizat, din păcate, abia după mult timp. Pentru persoanele codependente, agonia este şi mai dureroasă. Dificultatea de a ieşi din relaţie ne paralizează în suferinţă. Exista însa speranţa!
Pentru a găsi soluţii şi pentru a vă recăpăta echilibrul a vă puteţi adresa unui psihoterapeut.
Photo by ella alpert on Unsplash
de Cristina Zamfir | apr. 3, 2020 | Traumă
Într-o perioadă a vieţii în care la ora 8 dimineaţa claxoanele şi forfota maşinilor nu ne lăsau să dormim şi să respirăm, în care fiecare se străduia să-şi asigure traiul, să se împartă între serviciu, copii şi cuplu, în care abia aveam timp să respirăm, să ne destindem, iată că apare, ințial sub formă de ştire de foarte departe, apoi din ce în ce mai apropiată şi în cele din urmă ne loveşte din plin un inamic invizibil.
Cine s-ar fi aşteptat ca în perioada următoare să nu mai putem ieşi liberi din casă? Să nu mai avem voie să ne plimbăm într-un parc, să mirosim o floare şi să ne bucurăm de primăvară? Să ne găsim prinşi între patru pereţi? Să ne fie frică să ieşim ca să ne luăm o pâine? Să avem atâta timp liber încât să nu ştim ce să facem cu el? Să ne fie frică că părinţii noştri ar putea muri în perioada imediat următoare? Că şi noi ne-am putea îmbolnăvi foarte grav? Să auzim că un apropiat este internat în spital şi să ne fie frică că nu-l vom mai putea vedea niciodată?
Să ne mutăm biroul pe masa din bucătărie şi cei mici să intre şi să iasă din cinci în cinci minute? Să ne fie frică că vom fi daţi afară de la job? Afacerea noastră, ale cărei baze le-am pus cu atâta trudă, să fie de azi pe mâine la pământ? Să ajungem să nu mai putem să ne mai asigurăm traiul de pe o zi pe alta?
Iată că neaşteptatul, incredibilul, imposibilul ne bate la uşă, viaţa multora dintre noi s-a schimbat radical. Atât la nivelul trăirilor, gândurilor, speranţelor, nevoilor sau dorinţelor, cât şi al comportamentului. Emoţiile ne copleșesc şi nu ne putem aduna, concentra și organiza. Timpul pare că stă în loc. Suntem poate mai irascibili, mai speriaţi, mai agitaţi, mai lipsiţi de răbdare, mai letargici. Lumea pare mai îndepărtată, mai absentă, mai centrată pe sine.
Deseori mă întreb care va fi impactul acestei perioade asupra vieţii mele, asupra vieţii noastre, asupra planetei. Oare oamenii vor deveni mai răi, rata criminalităţii va creşte, vor fi mişcări de mase sau vom deveni mai buni, mai atenţi cu natura și acest eveniment ne va uni mai mult. Cred că asta depinde de noi, de fiecare în parte şi de toţi împreună.
O altă întrebare este, oare cum am putea profita de această experienţă? Cum ne-am putea schimba propria stare? Cum am putea transforma acest eveniment neprevăzut, şocant, destabilizator într-o resursă, într-un punct de cotitură, într-un nou început.
Evident cred că primul pas ar fi să ne oprim puţin. Să stăm cu emoţiile noastre, să le conştientizăm. Să ne gândim cât mai logic, mai raţional la situaţia actuală şi la implicaţiile ei. Să încercăm să transformăm frica şi furia în speranţă şi motivaţie. Să privim în urmă la situaţii în care am fost puşi la încercare şi să vedem cum am trecut peste ele. Să folosim toate resursele ce zac în noi pentru a ne mobiliza să facem această schimbare. Resursa inestimabilă de timp ne stă acum la dispoziţie, poate mai mult ca oricând. O putem folosi fugind de realitate, uitându-ne la filme, la televizor sau înfruntând trăirile și aducând un plus vieţii noastre, în general.
Ce ne-ar putea ajuta să ne liniştim? Poate în primă instanţă să încercăm meditaţia, yoga, să luăm o gură de aer, sau sa găsim alte activitati plăcute. Să ne gândim la tot ceea ce avem şi ceea ce am realizat. Să ne privim copiii şi partenerul de viaţă, familia cu mai multă dragoste şi compasiune. Să luăm legătura cu persoanele apropiate şi să le mulţumim pentru tot ceea ce au făcut pentru noi. Sunt doar câteva gânduri, pot fi doar exemple, însă mai mult ca sigur fiecare poate găsi ceva potrivit pentru el.
Şi apoi, din acest punct de echilibru să privim ce oportunităţi avem. Oportunităţi în relaţia cu cei din jur, apropiindu-ne de cei dragi. Observ mereu cu uimire cum o schimbare mică de viziune, de atitudine poate aduce modificări mari în relaţia cu cei din jur. Oportunităţi în sfera profesională, în care poate e timpul să facem o schimbare, să adăugăm sau să renunţăm la ceva. Putem face asta.
Cred că această perioda va aduce transformări importante în fiecare dintre noi. Ne stă în putere să determinăm sensul acestei schimbări. Să profităm de clipa prezentă!
Photo by Luca Carrà on Unsplash
Pagina 1 din 712345...»Last »
