De la dependenţă la codependenţă

De la dependenţă la codependenţă

 

În orice relaţie sănătoasă ne aşteptăm să venim acasă unde vom găsi un partener care să ne ofere confort, încredere, suport. O persoană care să ne asculte şi să ne fie alături. Însă atunci când propria fericire depinde în totalitate de cel apropiat, când facem pe plac până în punctul de a ne pierde pe noi, e cazul să ne punem semne de întrebare.

 

Vrei să ieşim diseară? Unde vrei să mergem? Cu ce să mă îmbrac? Facem cum vrei tu!

Caracteristicile persoanei cu trăsături dependente

Poate vă simţiti nesigur şi nehotărât. Sau poate vă doriţi să îl mulţumiţi pe cel de alături. Poate vă este greu să luaţi decizii pentru voi înşivă sau simţiţi nevoia stringentă de a fi cu cineva şi sunteţi incapabili să supravieţuiti singur. În articolul Dependenţa: între frică şi nesiguranţa puteţi citi mai multe detalii despre funcţionarea celor cu trăsături de personalitate de acest tip.

 

Cauzele dependenţei şi evoluţia în timp

Deseori întâlnesc persoane ce în copilărie au avut părinţi supraprotectori, obsedaţi de control. Apropiaţi ce le-au transmis celor mici că lumea e plină de pericole, fiind un loc nesigur. Sau îngrijitori critici, foarte dominatori ce le spuneau deseori: “nu eşti în stare de nimic”, “nu vei reuşi în viaţa”, “o să ajungi un ratat ca …”. Astfel, încă din primii ani de viaţă, persoanelor cu trăsături dependente li s-a inoculat ideea că nu sunt capabili să se descurce singuri, că pericolele pândesc la tot pasul. Că nu sunt demni de ceva mai bun. Independenţa le-a fost astfel mereu descurajată.

 

Relaţia de cuplu

În timp, copiii nesiguri vor trece cu rapiditate de la dependenţa de figurile-reper, autoritare, ale părinţilor la agăţarea de persoane care să le confere starea de siguranţă, de confort de care au atât de multă nevoie. Să le aducă aprobarea şi validarea fără de care nu pot supravieţui. Vor căuta astfel parteneri de cuplu ce par independenţi, autonomi şi hotărâţi. Însă, de cele mai multe ori, capcanele îi pândesc la tot pasul. Codependenţa poate apărea curând.

Şi asta pentru că deseori întâlnim oameni rigizi, dominatori, narcisici, câteodată cu o anumită putere financiară, ce de multe ori preiau controlul. Este începutul unor relaţii în care, motivaţi să aparţinem, iniţial ne sacrificăm pentru a-i mulţumi pe cei din jur. Investind partenerul cu o supraputere, vom evita cu orice preţ critica şi certurile. Renunţăm la propriile plăceri şi nevoi, pentru a face pe plac celui de alături, teama cea mai mare fiind aceea ca celălalt să plece, să ne abandoneze.

“Nu pot trăi fără tine!” devine un moto des trăit în relaţii. Reuşind să intuim, cu perspicacitatea învăţată în copilărie, nevoile celuilalt, urmărim să le satisfacem în mod constant. Loiali, ne vom devota cu totul soţului sau soţiei, asigurându-ne că acesta/aceasta are tot ce îi trebuie, că se simte cât mai bine.

Cu timpul, ne vom scoate din vocabular cuvântul “NU”.

 

Modul în care partenerul de cuplu ne vede

Partenerul de cuplu va întâlni iniţial un om agreabil, tăcut, mereu prezent şi disponibil, ce vrea să îi facă pe plac. Un om care nu va lua decizii ce îl vor nemulţumi şi nu are păreri contradictorii. Cine nu îşi doreşte să aibă un astfel de om ideal?

În timp, putem însă deveni un copil nesigur. O fiinţa ce are în mod constant nevoie de atenţie, de suport şi validare. Care uneori sufocă prin prezenţa şi posesivitate, fie ea fizică sau virtuală. Îngrijorarea, pesimismul şi cererile constante de suport devin de multe ori obositoare şi agasante pentru cel de alături.

 

De la dependenţa la codependenţa nu este decât un pas

Pe parcursul relaţiei, ne vom lăsa abuzaţi, transformându-ne în victime ale violenţei verbale şi/sau fizice. Ajungem să ne imaginăm că nu avem dreptul la o opinie, devenind uneori incapabili să luăm deciziile cele mai simple. În multe cazuri considerăm că nu merităm ceva mai bun. Ajungem chiar, în timp, să nu mai putem porni nici o acţiune fără a obţine confirmarea celuilalt din cauza fricii paralizante de a nu genera vreun conflict.

De multe ori partenerii, fie conştient, fie inconştient, vor încuraja dependenţa. Astfel, mai ales în cazul femeilor, nu vor fi de acord cu dorinţa acestora de a lucra, de a câştiga bani pe cont propriu, de a s dezvolta, de a fi autonome, devenind astfel dependente financiar de aceştia.

Viaţa devine un carusel cu treceri bruşte de la momente în care relaţia merge bine, la momente în care ne simţim cu adevărat rău. Apare o lipsă de stabilitate pe care, oricât ne-am da silinţa, nu putem să o mai obţinem.

În consecinţă, după o perioadă de timp, ne regăsim blocaţi într-o relaţie disfuncţională, deseori chiar toxică. Paradoxul e că de multe ori nici nu ne dăm seama de ceea ce se întâmpla, considerând că trăim normalitatea, o stare pe care o simţim din copilăria mică. Nu vedem nici o cale de ieşire din situaţia dificilă şi devenim victime sigure.

Divorţul iese din discuţie, desprinderea din relaţie nefiind o opţiune. Asta pentru că resimţim o senzaţia puternică că nu există viaţă după despărţire, singurătatea ne fiind pentru noi o variantă acceptată.

 

Lumea internă a persoanei dependente aflată în relaţia de cuplu

În timp, vom acumula frustrări pe care nu le putem exprima de teamă că vom fi criticaţi, certaţi şi în cele din urmă abandonaţi. Nemulţumirile se vor aduna, dar în acelaşi timp şi neputinţa de a găsi o altă soluţie.

Tensiunea constantă de a fi partenerul perfect, care are grijă de starea bună a celuilalt, aduce încordare şi nelinişte. Evitarea conflictului devine preocuparea principală. Se poate ajunge până la a simţi senzaţii corporale puternice în prezenţa celui apropiat, o frică ce este înmagazinată în corp şi nu poate fi eliberată. Deseori pot apărea atacuri de panică, dureri şi boli fizice, insomnii, dependenţa de substanţe sau frici incontrolabile. Stările de tristeţe şi retragere, lipsa chefului de viaţă, apatia şi lipsa de valoare înceţoşează mintea. Depresia este un alt simptom des întâlnit.

De cele mai multe ori furia nu este conştientizată, persoană nedându-şi voie să simtă acest sentiment ce, odată trăit, poate să îl îndepărteze pe cel apropiat. O gândire magică ce este deseori inoculată de părinţii care nu le permit copiilor să îşi trăiască propriile emoţii, ameninţându-i cu abandonul (“dacă ţipi sau plângi eu te las aici”). Atitudinile pasiv agresive, intenţionate sau nu, cum ar fi a “omite” să îndeplinească anumite rugăminţi, tăcerile prelungite, sfidarea sunt o modalitate în care furia este descărcată în cazuri extreme.

Pierzându-şi propria identitate, o parte dintre persoanele cu trăsături dependente se pot simţi împlinite în sacrificiul lor. Îşi vor găsi astfel un refugiu, un echilibru fragil, împăcându-se cu propria condiţie. Dar aceasta se realizează cu mare preţ, cel al neândeplinirii nevoilor, dorinţelor şi propriilor plăceri.

 

Psihoterapia

Şedinţele de psihoterapie vor fi de ajutor în aceste situaţii, primul pas fiind conştientizarea relaţiei disfuncţionale în care sunt implicaţi. Procesul este unul de durată. Obiectivele principale sunt conştientizarea propriilor emoţii şi înţelegerea cauzelor intrării în relaţii de acest fel. Rezultatul va fi creşterea încrederii în propriile forţe, iar în cele din urmă câştigarea autonomiei.

 

Photo by Kyson Dana on Unsplash

Legătura dintre cancer şi psihic

Legătura dintre cancer şi psihic

Studiile arată că extinderea cancerului nu necesită doar prezenţa în organism a unor celule anormale, care de alfel se găsesc în oricare alt organism uman. Deseori e implicată slăbirea mecanismului natural de apărare al corpului. În unele cazuri, acesta scădere a imunităţii are cauze de natură psihică.

Cauzele posibile ce pot contribui la apariţia bolii

Legătura dintre cancer şi psihic este deseori pusă în evidenţă, şi asta nu doar în boală oncologică. Sunt foarte frecvente cazurile în care o angoasă profundă, o speranţă neamplinita sau o dezamăgire preced răspândirea şi progresul cancerului. Factorii nevrotici s-au dovedit cei mai puternici între toate cauzele care favorizează evoluţia cancerului. Dintre aceştia, suferinţele psihice sunt cel mai des întâlnite, pe locul doi aflându-se munca istovitoare şi privaţiunile.

Pierderea unei relaţii emoţionale importante înainte de apariţia bolii, fie că este vorba despre un deces, un divorţ, descoperirea unor relaţii extraconjugale, plecarea de acasă a unui copil, pedeapsa cu închisoarea a unui apropiat, pensionarea sau concedierea sunt traumele cel mai des întâlnite cu 6-18 luni înaintea debutului bolii sau a apariţiei recidivelor.

A.H.Schmale si H.Iker au observat că la pacienţii lor de sex feminin a aparaut o renunţare. Un sentiment de frustrare deznădăjduită legat de un conflict căruia aceştia nu-i găseau rezolvarea. Un alt model de viaţă al bolnavelor de cancer era legat de investirea emoţională totală în familie, dusă uneori până la sacrificiu. Vorbim aici despre rolurile asumate: a fi şoferiţă, bonă, bucătăreasă, consilier al copillor şi al soţului.

Pacienţii de sex masculin se confruntaseră deseori cu conflicte legate de latura profesională.

Multi dintre aceşti bolnavi isi doreau sa sa moară, ne reusind să facă faţă situaţiei in care se aflau.

Proscesul psihologic ce e parcurs înaintea apariţiei maladiei

Sotii Simonton au realizat parcusul unui proces psihologic care precede debutul bolii :

 

  1. Anumite experienţe din copilărie nasc decizia de a fi un anumit tip de om. De exemplu, în unele cazuri copii îşi văd părinţii certându-se violent. În consecinţă ei pot decide că nu este bine să-ţi exprimi sentimentele duşmănoase. Ca atare iau hotărârea, în sinea lor, să fie întotdeauna buni, plăcuţi, veseli, indiferent de sentimentele lor reale pe care le trăiesc în interior. Convingerea că singurul mod de a fi iubit sau aprobat în familie este să devii un anumit tip de persoană care iartă poate dura o viaţă întreagă. Deciziile luate în copilărie limitează capacitatea unei persoane de a face faţă stresului. La vârsta  adultă, aceste hotărâri nu mai sunt de mult conştiente. Comportamentul devine în timp automat.
  2. Individul este afectat de un şir de evenimente stresante, deseori traumatice, care zguduie psihicul.
  3. Factorii de stres generează o problemă pe care omul nu ştie cum să o rezolve. Acesata se datorează şi faptului că deseori persoana nu este capabilă să aibă relaţii apropiate.
  4. Persoana nu găseste nici o modalitate de a schimba regulile, nu are soluţii privitoare la modul în care trebuie să acţioneze. Ca urmare se simte legat de mâini şi de picioare şi incapabil să rezolve problema.
  5. Individul se distantează de problema devenind static, imobil, rigid. Oadată ce nu mai există nici o speranţă, persoana “fuge pe loc”. La suprafaţă poate părea că reuseste să faca faţa problemelor. In interior însă, i se pare că viaţa nu mai are sens, preocupat fiind doar de salvarea aparenţelor. O boală gravă sau moartea reprezintă o soluţie, o iesire sau o amânare a problemei.

Ce soluţii avem?

Când nevoile organismului de relaxare, exerciţiu fizic, exprimare emoţională, chair sens al vieţii sunt ignorate, un semnal de alarmă legat de această lipsă de atenţie este tras şi apare îmbolnăvirea. Este recomandat ca orice persoană să ia cât mai în serios reacţiile emoţionale generate de diferite situaţii de viaţă. Importantă este semnificaţia pe care individul o acordă evenimentului respectiv.

Uneori se întâmplă că boala să se abată peste persoane aparent impinite profesional şi familial. Pentru că aceştia nu au învăţat să se bucure de perioadele paşnice ale existenţei, resimţirea absenţei agitaţiei şi a luptei este percepută ca o pierde. Acest context poate genera boala. În situaţia descrisă, este nevoie să se lucreze asupra acceptării de sine. Ar fi util ca persoană să înveţe să se bucure de rasptala muncii sale şi să renunţe la nevoia constantă de a-şi dovedi valoarea.

Legătura dintre cancer şi psihic este una bidirecţionala. Daca în acest articol am subliniat modul în care psihicul influenţeaza boala, în articolul “Cancerul şi suferinta psihologica” scot în evidenţa modul în care maladia are efect asupra psihicului.

Într-o primă fază în psihoterapie lucrăm pentru a realiza o mai bună gestionare la nivel psihologic a bolii fizice. Pasul doi îl reprezintă descoperirea cauzelor, deseori traumatice, care au dus la declanşarea cancerului. Rezultatele sunt în primul caz îmbunătăţirea calităţii vieţii, iar în cel de al doilea, prevenirea pe cât posibil a recidivei bolii.

Dependenţa: între frica si nesiguranţa

Dependenţa: între frica si nesiguranţa

Imaginaţi-vă că trăiţi într-o lume în care cei din jur sunt de 2-3-4 ori mai înalţi. În care sunteţi dependenţi total de ei fiindcă vă hrănesc, vă îmbrăca şi au grijă de voi. Vă îndeplinesc orice nevoie pentru că nu puteţi să vă îngrijiţi singuri. Şi auziţi de la ei:

Pleacă de aici! Nu eşti bun de nimic! Eşti la fel de neândemânatic ca taicătu! Nu o să faci nimic în viaţă! Eşti un nimeni! Cum o să te descurci tu singur?! Din cauza ta s-a întâmplat asta! Dacă mai faci aşa plec şi te las! Mereu mă superi!

Sau…

Nu te duce acolo! E periculos! O să cazi! Fii cuminte! Pune-ţi fularul ca o să răceşti! Ţie frig! Nu mai plânge!

Aţi auzit astfel de exclamaţii pe strada sau în parc? Sau poate acestea au fost vorbele spuse de mama sau de tata în copilărie…

 

Cauzele dezvoltării trăsăturilor personalităţii dependente

Când suntem mici avem impresia că cei din jur deţin Adevărul absolut. Vedem lumea prin ochii lor. Tot ceea ce ne spun luăm de bun, fără să mai trecem vorbele prin propriul filtru, pe care nu îl avem la acea vârstă. Suntem ca o pastă de modelat ce începe să ia forma în mâinile lor. Influenţată puternic de atitudinea şi comportamentul celor ce au grijă de noi, ce ne înconjoară. În cazul în care părinţii sunt dominatori, în care vor să controleze şi ştiu mai bine ce e potrivit pentru copii, fără a ţine cont de ce simt şi ce îşi doresc aceştia sau dacă sunt la rândul lor nesiguri şi temători, dependenta îşi face deseori simţită prezenţa.

Părintele nesigur, supraprotector şi anxios, deseori îi va bloca copilului explorarea. Fără să vrea, îl va ţine cât mai aproape, frângându-i aripile, transmiţându-i ca independenţa este asociată cu pericolul. În această situaţie, de cele mai multe ori la vârsta de 18 ani, adolescentul fie va fugi din casa familială, fie va rămâne agăţat în ea pentru mult timp.

 

Trăsături ale personalităţii dependente

Atunci când nu primim suportul, încurajarea, acceptarea de care avem atât de mult nevoie, ne este tot mai greu să devenim încrezători în propriile forţe, să ne bazăm pe instinct, să luăm decizii singuri. Vom rămâne cu o puternică nevoie de a fi sprijiniţi şi îngrijiţi, agăţându-ne cu disperare de prima persoană disponibilă.

Ca adolescenţi, vom fi puternic influenţaţi de cei din jur, ne vom strădui să le facem pe plac doar pentru a păstra prietenii sau a aparţine unui grup. Posibil chiar să adoptăm comportamente de risc cu scopul de a demonstra că suntem la înălţime, că merităm să fim acceptaţi.

Lumea exterioară este reprezentată ca fiind un loc plin de pericole, în care este dificil să luăm singuri propriile decizii, chiar dacă este vorba de alegeri simple, cum ar fi la ce restaurant să mâncăm sau la ce magazin să ne facem cumpărăturile. Persoanele din jur vor fi cele care decid, noi supunându-ne fără a avea, deseori, o părere a noastră. De multe ori nici măcar nu ştim ceea ce ne dorim sau că avem dreptul la o opinie.

La prima vedere părem o persoană timidă, docilă, agreabilă, gata să ajute, dornică de afecţiune. Ne este foarte greu, dacă nu chiar imposibil să spunem “nu”, sacrificându-ne dacă este cazul.

 

Ce este în sufletul unei astfel de persoane în viaţa adultă?

Aparent calmi şi binevoitori, în interiorul acestor oameni este cuibărită o puternică frică, de cele mai multe ori paralizantă şi o tensiune/încordare constantă. Frica de a nu îl supăra cu ceva pe celălalt, de a nu se ridica la înălţimea aşteptărilor lui. Teama de a fi părăsit şi/sau de a rămâne singur pentru toată viaţa. Frica că ceva rău se va întâmpla, că cineva se va îmbolnăvi sau că va avea un accident. Deseori gândurile devin obsesive, ne dându-le pace.

Puternice sentimente de neajutorare îi fac să se simtă vulnerabili, incapabili, precum nişte copii mici în căutarea părintelui omnipotent. Imaginea de sine fiind una fragilă, nesigură şi inadecvată.

Uneori se simt fără speranţă, aşteptând pasivi, ca nişte spectatori neputincioşi, desfăşurarea evenimentelor. Alteori văd pericole la tot pasul şi se agită pentru a preveni neaşteptatul, incontrolabilul.

În unele cazuri poate apărea şi vinovăţia, ca motor al acţiunilor. O vinovăţie indusă, în unele cazuri, încă din copilăria mică de cei din jur, iar alteori, în viaţa adultă, de partenerul de cuplu (“din cauza ta nu ne înţelegem”, “tu eşti de vină pentru că eu mă enervez aşa repede”). Şi tocmai această vinovăţie îi face pe cei dependenţi să se străduiască şi mai mult, să îşi dea silinţa să îi satisfacă pe cei din jur. Dar cel mai adesea nu vor reuşi, ne primind validarea de care au atât de multă nevoie.

 

În terapie

Este de menţionat diferenţa între persoanele care au caracteristici ale personalităţii dependete, cele care au o tulburare de personalitate dependentă şi cele care sunt dependente (de substanţe, de jocuri, de muncă, de sex, etc…). Diagnosticul este pus de specialist, pe baza unor criterii bine definite. De cele mai multe ori persoanele care au câteva caracteristici ale personalităţii dependente reuşesc să ia decizii majore în situaţii dificile în timp ce personalităţile dependente nu au această capacitate.

În psihoterapie întâlnesc deseori persoane cu trăsături de personalitate dependente ce trăiesc într-o stare permanentă de îngrijorare şi tensiune. Şi-ar dori să întâmpine toate posibilele situaţii neprevăzute. În acest context apar gânduri repetitive, atacuri de panică, stări de nelinişte ce nu pot fi oprite, dar şi sentimente de tristeţe şi neputinţă. Deseori gândurile ce nu le dau pace nu au contact cu realitatea, repetându-se la nesfârşit. Apare astfel o nelinişte consumatoare de energie şi generatoare inclusiv de neplăcute simptome fizice.

Psihoterapia persoanelor cu trăsături de personalitate dependente este una de lungă durată. Încă din primele săptămâni apare o detensionare, însă schimbările de profunzime se fac  pas cu pas. În timp apare o imagine din ce în ce mai realistă asupra propriei situaţii, a modului în care reacţionează, dându-şi seama de paternurile în care sunt implicaţi. În plus încrederea în propriile forţe devine din ce în ce mai mare şi odată cu ea se conturează îşi calea spre independenţa. O independenţă care, de cele mai multe ori, nu este întâmpinată cu bucurie de cei din jur, fiind o schimbare care îi ia pe nepregătite. Însă dacă partenerul de cuplu doreşte să aibă alături o persoană echilibrată, stabilă pe propriile picioare, va ajunge să aprecieze transformarea.

 

În final

Acestea sunt câteva dintre trăsăturile persoanelor dependente, dar şi unele cauze ce au dus la formarea unor astfel de personalităţi. În următorul articol voi aborda legătura dintre dependenţa şi codependenta şi modul în care, aceste persoane, se raportează la cei din jur.

 

Photo by Dineslav Roydev on Unsplash

Tipuri de inteligenta

Tipuri de inteligenta

Oare suntem mai inteligenţi decât ne imaginăm? Avem talente ascunse, dar nu știm să le punem în valoare? Exista mai multe tipuri de inteligentă? Am pornit pe un drum al pregătirii noastre profesionale și totuși avem impresia că ne îndepărtăm de cine suntem cu adevărat? Atunci este timpul să învățam mai multe despre inteligență, dar mai cu seamă despre tipurile sale. În cartea doctorului Thomas Armstrong –Ești mai inteligent decât crezi – Un ghid al inteligențelor multiple pentru copii – se vorbește tocmai despre acest aspect.

Să începem cu începutul:

 

   1. Inteligența verbală

Sunt câteva indicii pe care dacă le observi, atunci sigur te poți mândri că te încadrezi în acest tip de inteligență.

Așadar, îți place: să citești, să spui povești, să înveți ușor limbi străine, să te întreci cu alții în învățarea cuvintelor noi, să  trimiți scrisori, să rezolvi jocuri de cuvinte încrucișate, să discuți pe teme diferite cu oameni interesanți, să inventezi jocuri amunzante din cuvinte hazlii, să reții numele evenimentelor la care ai vrea să participi cu prietenii?

Ei, bine, atunci sigur poți să declari că ai inteligență verbală, este de părere dr. Thomas Armstrong.

Un copil sau un adolescent care se remarcă prin inteligență verbală poate deveni un poet sau un scriitor bun, un povestitor, bibliotecar sau un orator de excepție.

 

   2. Inteligența muzicală

Te bucuri sigur de inteligență muzicală dacă îți place: să cânți, să asculți muzică, să te perfecționezi în studierea unui instrument muzical, să citești note muzicale, să fredonezi, să recunoști cântece, să compui piese personale.

În timp poţi opta pentru specializarea în profesiile de sunetist, compozitor, dirijor, muzicolog, realizator de efecte acustice, producător muzical, inginer de sunet, vocalist, cercetător muzical, textier, folclorist, etc…

De asemenea, să știi despre tine că ai inteligență muzicală este foarte important. În primul rând poți să-ţi faci numeroși prieteni, să te distrezi, să cânţi într-un cor, să îţi faci propria formaţie, să mergi la spectacolele preferate, să întâlneşti vedetele care îţi plac.

Despre inteligența muzicală se spune că ar fi prima care a apărut. Bebelușii, de exemplu, reacționează la auzul unei melodii cu mult timp înainte de a ști să vorbească.

Explorarea inteligenței muzicale te poate ajuta să te cunoști mai bine pe tine însuți, să îți îmbunătăţeşti calitatea vieții  şi să te bucuri de fiecare experiență în parte.

 

   3. Inteligența logică

Poți să își dai seama că ai o inteligență logică dacă: numerele te fascinează, ştiinţa ţi se pare interesantă, problemele de matematică nu sunt o enigmă, reții cu ușurință numere, ani, cifre, îţi place şahul sau orice alt joc de strategie sau îţi plac tabelele, graficele.

Inteligența logică îţi poate fi de mare folos în aprofundarea ştiinţelor exacte, a fizicii, chimiei sau a informaticii.

Cine dispune de inteligența logică are toate şansele să fie într-o bună zi: contabil, bancher, economist, inginer, electrician, matematician, analist de date, broker, technician, programator, agent de asigurări, realizator de sondaje, evaluator, astronaut, agent de schimb valutar, iar lista rămâne deschisă.

 

   4. Inteligența vizuală

Un adolescent cu o inteligenţă vizuală: îşi aminteşte chipurile mult mai uşor decât numele persoanelor cu care s-a întâlnit, face schițe şi trasează grafice pentru memorarea mai rapidă a informaţiei, construieşte obiecte, face şi desface în general, foloseşte materiale, vopseluri şi culori pentru diverse proiecte, desenează hărţi, admiră fotografiile, se uita la filme. Practic, cei care au inteligenţa vizuală gândesc şi învaţă în imagini.

Cu astfel de abilitaţi bazate pe inteligenta vizuală, un tânăr are toţi asii la îndemână pentru a putea deveni mai târziu în viaţa de adult: arhitect, profesor de artă, cineast, cartograf, animator, mestesugar- olar, bijutier, sticlar, pictor, desenator, fotograf, sculptor, designer vestimentar, grafician, artist grafic, peisagist, fotoreporter, designer de interior, marinar, regizor, realizator de filme, decorator și câte şi mai câte.

Paleta este extrem de variată cu oferte pentru cei care stăpânesc inteligența vizuală. Din mâinile unor astfel de tineri înzestraţi vor ieși, sigur, lucrări de artă.

 

   5. Inteligența mişcării

Un copil care moștenește sau pur și simplu se naște cu inteligența mișcării iubește: să fie activ, să gândească planuri în timp ce face mişcare, să mimeze, să practice sporturi, să aibă o sincronizare bună, să cronometreze acţiuni. Altfel spus cine are o inteligenţă a mişcării învaţa să-şi pună în evidenţă aptitudinile prin intermediul corpului. Un celebru arhitect american, Loyd Wright, a spus că totul a pornit de la senzația lăsată de atingerea bucăţilor netede de lemn cu  care se juca când era copil. Mintea sa de arhitect a pornit chiar de la degetele sale.

În cartea dr. Thomas Armstrong se arată că inteligența mișcării îţi este cel mai bine pusă în valoare atunci când îți folosești abilitățile pentru a crea în mod fizic lucrurile la care te gândești. Ai putea construi un castel, o navă spaţială, o casă în miniatură, care să semene cu cea pe care ai vrea să o realizezi în realitate într-o zi.

Dacă vrei să privești în viitor și să înţelegi cum această inteligența a mișcării te poate ajuta atunci gândește-te că ai putea fi:  acrobat, actor, tâmplar, dulgher, coregraf, circar, muncitor în construcții, meșteșugar, dansator, dentist, gimnast, hair stylist, manipulant, masseur, mecanic, mim, fizioterapeut, atlet, cascador, chirurg, sudor, şi multe altele. Trebuie să-ți urmezi pasiunea, s-o dublezi cu studiul, iar visul tău va deveni, într-o zi, realitate.

 

   6. Inteligența socială

Fără dubii, ai inteligență socială dacă: îți place să te uiți la gesturile şi chipurile oamenilor, să îi studiezi, să îți faci prieteni, să oferi ajutor persoanelor care au nevoie de tine, să participi la activităţi de grup, să înveți și să lucrezi în echipă. Vrei ca adevărul şi dreptatea să fie mereu scoase la lumină, apreciezi ideea de voluntariat și chiar te implici în proiecte de acest fel, ești convingător, vrei să-ţi expui punctul de vedere fară să uiţi de părerea celorlalţi, îţi place echilibrul şi diplomaţia.

Este foarte posibil să ai o capacitate nativă de a înţelege nevoile oamenilor. Poţi să le intuieşti gândurile, gesturile sau atitudinile. Calitatea ta specială este empatia. Eşti sensibil la problemele, emoţiile sau trăirile celorlalţi.

Ai putea să te implici în numeroase activităţi de voluntariat, iar cei din jur îţi vor fi recunoscători.

Domeniile în care ai putea activa pe viitor, având la baza inteligența socială, ar fi acelea de: administrator, director de publicitate, antropolog, judecător, lider în afaceri, consilier, criminalist, specialist în resurse umane, ofiţer de poliţie, psihiatru, psiholog, specialist în relaţii publice, orator, publicist, asistent social, sociolog, realizator de emisiuni tv, profesor, terapeut, agent de turism, chelner şi multe altele.

 

   7. Inteligența personală

Dacă preferi să lucrezi mai mult singur decât în echipă, dacă îţi stabileşti idealuri şi munceşti până devin realitate, dacă nu eşti interesat prea mult de ceea ce gândesc alţii despre tine, dacă petreci timp gândindu-te la lucrurile care contează cu adevărat, dacă îţi este drag să ţii un jurnal sau o agendă în care să aşterni gândurile tale, dacă te gândeşti la viitor şi la ceea ce vrei să devii când vei fi mai mare, atunci sigur ai inteligența personală.

Când ai inteligența personală te cunoşti pe tine însuţi, ai o idee foarte clară asupra a ceea ce eşti și ce poţi face. Eşti foarte conştient de sentimentele tale, îţi cunoşti punctele slabe şi punctele forte, vrei ca lucrurile să fie gândite şi fixate pe termen lung, eşti interesat de psihologie sau de religie. Obiectivele sunt stabilite si urmarite cu ambiție.

Câteva dintre carierele către care te-ai putea orienta pe viitor sunt cele de: actor, artist, preot, comediant, producător, regizor de film, filozof, poet, terapeut, scriitor, psihiatru, psiholog, lider în afaceri, antrenor personal de stil de viaţă, doctor în cercetare, meşteşugar, artizan, detectiv, antreprenor.

În concluzie, am spune, nu trebuie să uităm că suntem unici şi că fiecare dintre noi poate realiza lucruri senzaţionale dacă ne cunoaştem cu adevărat, dacă ne lăsăm purtaţi de vocea interioară a fiinţei noastre, de intuiţie şi de priceperea noastră. Avem atâtea posibilităţi de a opta, dar cred că a alege în armonie cu ceea ce suntem de fapt și cu ceea ce rezonam cel mai bine, asta înseamnă inteligența!

 

Photo by Fuu J on Unsplash

Gândirea pozitiva – beneficii si capcane

Gândirea pozitiva – beneficii si capcane

Gândirea pozitivă – un concept des întâlnit în ultimii ani…“Vezi partea plină a paharului!”, “Gândurile îţi crează realitatea”, “Gândeşte pozitiv!” sunt afirmaţii din ce în ce mai mult folosite. De la “The secret” până la “You can heal your life”, filmele motivaţionale ne arată cum să utilizăm afirmaţiile şi gândurile pozitive pentru a ne schimba viaţa, pentru a obţine ceea ce ne dorim, pentru a fi fericiţi.

După părerea mea, de multe ori gândirea pozitivă chiar ajută. Am trăit asta pe propria piele! Am avut în trecut reuşite pe care le-am pus pe seama puterii “magice” a gândului. Dacă analizăm mai în amănunt, Placebo are rezultate în 60-70% din cazuri.

 

    Avantaje:

Care sunt beneficiile acestui mod de funcţionare psihică? Cercetătorii vorbesc despre o îmbunătăţire a stării fizice şi psihice în general, despre creşterea imunităţii şi despre un somn mai liniştit. La nivel psihic putem observa o creştere a încrederii în propriile forţe şi o speranţă mai mare că lucrurile nu sunt atât de grele sau/şi grave precum par. Putem vorbi de reducerea stresului şi, până la urmă, despre o viaţă mai îndelungată.

Soluţii precum meditaţia, minfulness sau a ne focusa pe “partea plină a paharului”, toate acestea sunt la mare modă în zilele noastre. Tehnici cum ar fi a aduna într-un borcan notiţe legate de experienţele pozitive întâmplate pe parcursul zilei şi a le vizualiza lunar sau anual pot fi utile până la un anumit punct. A ne gândi cu recunoştinţă la ceea ce avem deja, la persoanele care ne înconjoară, ne sunt alături şi ne încurajează, la experienţele frumoase trăite în viaţă, reprezintă o cale prin care putem deveni mai împăcaţi şi mai mulţumiţi cu noi înşine şi cu lumea.

 

    Limite:

Însă exita şi limite. Aşa cum spunea un lector la un moment dat, dacă ne gândim că mâine ne vom trezi şi vom vedea o bicicleta- cadou în faţa casei, asta de cele mai multe ori nu se va întâmpla. Sau… să ne imaginăm că aţi fost diagnosticat cu o boală gravă. Un prieten află şi vă spune: “O să fie bine! Nu te mai îngrijora”. Cum vă simţiţi?

Iată câteva gânduri pe care le am, legate de acest subiect:

 

1. Desprinderea de realitate

În multe cazuri persoanele ajung să ignore realitatea. Devin manipulate de vise şi nu mai văd ceea ce li se întâmplă cu adevărat. De exemplu, am văzut persoane cu diferite boli grave, care se imaginau sănătoase şi refuzau tratamentul medical, fie că este vorba despre o operaţie sau de a lua nişte medicamente. Nu mai vorbesc despre foarte des întâlnitele cazuri în care medicina alternativă este folosită exclusiv, de multe ori fără succes;

 

2. Ignorarea emoţiilor

Un alt aspect este cel legat de o detaşare de trăirile reale. Emoţiile “negative” au şi ele rolul lor! Frica, furia, invidia sau tristeţea ne ajută să ne mobilizăm, să ne protejăm, să supravieţuim. Dacă nu sunt trăite, de cele mai multe ori acestea rod pe interior. Descărcarea tensiunii psihice va avea loc prin mijloace dintre cele mai uimitoare şi, de cele mai multe ori, nesănătoase. Ca o consecinţă a celor de mai sus, întâlnesc în cabinet deseori somatizări, simptome depresive, atacuri de panică, dependenţe, violenţă sau gândire obsesivă;

 

3. A trăi în prezent este deseori mai important decât a realiza vise

Când avem vise măreţe putem obţine realizări de succes. Însă de multe ori nu le putem face pe toate. O viaţă cu sacrificii devine câteodată o viaţă nefericită. A alerga doar după rezultate poate deveni frustrant şi obositor. Îţi pui ochelari de cal, nu vezi decât realizarea obiectivelor, ignori restul şi mai târziu regreţi că nu te-ai bucurat de călătorie. O viaţă trăită “din suflet” aduce de cele mai multe ori beneficii mai mari;

 

4. Gândirea nu este echivalentă cu acţiunea

Momentele de creativitate sunt cele în care suntem destinşi, în care visăm cu ochii deschişi. Însă, dacă nu acţionăm în consecinţă, visele rămân vise, planurile mor pe hârtie. Are loc o mobilizare iniţială, dar apoi, de multe ori, intervine amânarea şi delăsarea;

 

5. Eşecul şi criza duc la mobilizare

Gândirea pozitivă implică a căuta semne ale reuşitei, mai degrabă decât a identifica greşelile şi eşecurile. Deseori evităm eşecul pentru că ne face să ne simţim prost. Însă tocmai acele trăiri incorfortabile ne pot da energia de a ne mobiliza. Ieşim din zona de confort şi căutăm soluţii.

De cele mai multe ori zicala “un şut în fund e un pas înainte” se aplică cu succes;

 

6. Voinţa deseori nu este de ajuns

În multe cazuri între ceea ce visezi şi punctul în care eşti este o prăpastie imensă. O gândire pragmatică, bazată pe analiza paşilor de urmat pentru atingerea obiectivelor este absolut necesară. Concentrarea pe fiecare etapă în parte, mai mult decât pe obiectiv în sine, are rolul ei;

 

7. Gândirea pozitivă dă iluzia unui control

Gadirea pozitivă ne face să credem că mintea e motorul schimbării în viaţă. Însă realitatea este că mintea dă un sens lucrurilor care se întâmplă deja. Putem vedea partea plină sau partea goală a paharului. Putem interpreta acelaşi eveniment din mai multe puncte de vedere. Eşecul ne poate pune la pământ, ne poate împiedica să evoluăm sau îl putem vedea ca pe o provocare care ne mobilizează.

Iluzia controlului este periculoasă. Bineînţeles, multe realizări depind de noi, însă nu numai. Oricând poate inteveni ceva neprevăzut. Dacă credem că putem controla orice, la primul semn neaşteptat, vor apărea dezamăgiri puternice, durere, poate agăţare şi chiar blocaje.

 

În concluzie, părerea mea este că gândirea pozitivă aduce nenumărate beneficii, însă este de dorit să avem în vedere şi capcanele în care putem cădea.

Adevărata fericire vine dintr-o linişte interioară – a fi mutumit cu ceea ce eşti şi cu ceea ce ai deja în viaţă.

 

Pin It on Pinterest