Ce este trauma? Care sunt implicaţiile ei? Ce experienţe pot fi considerate ca fiind traumatice? Care dintre traume este mai puternică? Sunt întrebări pe care mi le-am pus şi eu acum ceva timp.
Putem lega trauma de o experienţă în care viaţa ne este pusă în pericol sau care presupune o suferinţa, o rupere, o pierdere a propriei integrităţi. Vorbim despre trauma atunci cand traim un eveniment pe care îl depăşim cu dificultate. O situaţie în care ne este afectată viaţa noastră sau a celor din jur.
Experienţa traumatică determina o modificare de durată în suflet, în corp şi în spirit. Incertitudinea, lipsa controlului, nesiguranta, durerea, vinovăţia, regretul îşi fac apariţia. De multe ori viaţa însăşi căpătând noi înţelegeri, noi valenţe.
Care sunt implicaţiile traumei?
Momentul traumatic poate aduce o detaşare, o intrerupere a propriei trăiri. În momentul in care viaţa ne este pusa in preicol, putem să ne disociem de corp, o modalitate prin care psihicul, care nu poate face faţă trăirilor intense, se apără rămânând funcţional. Ca un ultim mod de a supravietui.
Consecinţa pe termen scurt este o stare de anesteziere. Vom executa acţiuni automate (ritualuri de înmormântare în cazul unui deces, spălarea intensă în situaţia unui viol). Ca o modalitate de a trece peste situaţie, de a o depăşi. În plan fizico-psihic se dă o luptă crâncenă pentru a ne distanţa de traumă, pentru a găsi resursele necesare supravieţuirii, pentru a nu mai ajunge iar într-o situaţie asemănătoare.
În articolul „Doliu si Pierdere” puteti citi despre etapele ce urmeaza a fi traite de persoana care a trecut printr-un eveniment traumatic, stadii descrise de psihiatrul american Elisabeth Kubler-Ross.
Trauma aduce cu ea o zguduire a întregului sistem de valori. Sunt puse sub semnul întrebării credinţele despre sine, despre alţii şi despre lume. În mod paradoxal, de multe ori ea se repetă sub diferite forme în timp, slăbind puterea psihicului de a face faţă şi de a se recupera.
Ce experienţe pot fi considerate ca fiind traumatice?
Aşa cum descria Franz Ruppert în cartea sa “Traumă, ataşament, constelaţii familiale” putem vorbi despre mai multe tipuri de traume. El le clasifică în patru categorii:
- Traume existenţiale, situaţii în care are loc o ameninţare fatală, viata fiindu-ne pusă în pericol. Sentimentul central in aceste situatii este frica de moarte. O stare ce o întâlnim în cazul unui viol, a unui accident, al aflării diagnosticului unei boli letale.
- Traumele legate de pierdere, fie că este vorba despre moartea unei persoane sau despre pierderea unei condiţii de viaţă. În afara de situatia decesului se pot incadra aici un divorţ sau o separare bruscă, dar şi experienţe precum concedierea, pensionarea sau chiar căsătoria. Toate acestea presupun un conflict legat de a rămâne prins în trăirile de durere, regret, vinovatie sau confort şi a ne desprinde, a merge mai departe.
- Traumele de ataşament implică confruntarea cu sentimente de iubire, dezamăgire, furie şi neputinţă. Autorul se referă aici la respingerea unui copil de către mamă, la neglijare. Ele vor implica o neîncredere bazala prezentă în relaţiile cu cei din jur.
- Traumele sistemului de ataşament se referă la fapte ce nu pot fi justificate moral şi etic. Este vorba despre incest, infanticid, infidelitate. Acest tip de trauma generează de cele mai multe ori emoţii precum ruşinea şi vinovăţia. Persoanele implicate se zbat între ascunderea celor întâmplate şi asumarea răspunderii.
Pierderile în situaţiile traumatice sunt multiple: putem vorbi de pierderi la nivel relaţional, ale stării de sănătate, despre pierderea sensurilor şi înţelesurilor sau a rolurilor sociale, pierderea speranţelor legate de viitor. Astfel efectele sunt cumulative, iar impactul este major mai ales dacă nu există şanse de rezolvare sau de ieşire din situatie.
Care dintre traume este mai puternică?
Intensitatea traumei se măsoară în funcţie de mai multe criterii. Implicaţiile diferă de la situaţie la situaţie şi de la persoana la persoana.
Atunci când ne gandim la impactul asupra victimei putem lua în calcul nivelul de intensitate al ameninţării, dacă persoana a fost direct victimă sau doar martor al evenimentului. Apoi se analizează timpul petrecut în zona de pericol, dar şi durata abuzului ce poate varia de la secunde la ani. Implicit dacă durata şi frecvenţa au o intensitate mare afectarea este mai puternică, iar recuperarea mai dificilă.
Trauma poate implica o rană fizică sau nu. Cu cât evenimentul a fost mai neaşteptat, cu atât el are un impact mai puternic. În situatia în care agresorul este o persoană apropiată emoţional, bulversarea este mai puternică, sistemul de valori fiind profund afectat. Neputinţa şi neajutorarea cresc atunci când este implicat un părinte sau in îngrijitor. Capacitatea de a controla situatia, a putea fugi, a avea posibilitatea de a riposta, ca în cazul violenţei domestice, aduce trăiri mai puţin intense. Decesului unei persoane dragi, un eveniment ireversibil si incontrolabil implica emoţii mai intense.
În plus reacţia depinde de la persoană la persoană. Sentimentele de ruşine şi vinovăţie, capacitatea de a integra experienţă, dar şi gradul de disociere diferă de la caz la caz. Putem să ne gândim la vârsta victimei şi la capacitatea ei de rezilienţă şi adaptare. Istoria legată de traumă- dacă a mai trecut prin astfel de momente- şi cunoştinţele din domeniu, mai ales cele legate de sindromul de stres post-traumatic sunt şi ele aspecte de luat în seamă. Mecanismele de apărare, dorinţa de vindecare şi sistemul de credinţe, gânduri şi interpretări sunt foarte importante în cazul traumei.
Recuperarea
Contextul de viaţă şi ajutorul din partea celor din jur sunt esentiale pentru o vindecare mai rapidă. Cu cât sprijinul vine mai repede, vorbind aici de domeniu orelor, cu atât impactul este mai mic. Este de dorit ca persoana traumatizata sa vorbeasca despre eveniment si sa primeasca suport specializat înainte de primul somn, care va aduce fixarea amintirilor in minte.
Susţinerea din partea membrilor familiei, al prietenilor, colegilor de muncă, al societăţii şi al guvernului, implicarea media, dar şi psihoterapia sunt surse esenţiale de ajutor. Susţinerea din partea sistemului de sănătate, asistenţă financiară, informarea prin intermediul media şi al cărţilor contribuie la ameliorarea simptomelor. Reacţia plină de compasiune şi răbdare ajută victima să nu se izoleze în deşertul traumei.
De multe ori, ne putem relua viaţa obişnuită, simţind trăiri precum tristeţea, dorul sau frica. Ele se vor estompa în timp şi vor deveni din ce în ce mai rare. Fiecare trăieşte propria evoluţie în ceea ce priveşte procesarea traumei.
Este bine însă să fim constienti că vorba “timpul le vindecă pe toate” nu este neapărat potrivită în multe dintre situaţii.
În unele cazuri pot apărea consecinţe nefaste pe termen lung de la depresie la sindromul de stres post-traumatic. Reamintirea dureroasă a evenimentului poate fi evitată printr-o încapsulare a evenimentului. Aparent viaţa îşi continuă cursul. Însă la un minim stimul, fie el un cuvânt, un miros, un obiect sau o persoană, trauma poate fi retrăită cu putere. În cazul in care viata cotidiana este puternic afectata, cand va este dificil sa mergeti iar la servici sau sa va indepliniti indatoririle de baza, daca aveti ganduri suicidare este momentul sa cereti un sprijin de specialitate. Puteti apela la un psihoterapeut specializat în trauma, care să vă acorde suportul potrivit.
