Din ce în ce mai mult am confirmarea faptului că trăim vremuri istorice. Un virus face turul lumii precum un cântăreţ tragic care adună laolaltă oameni, generează tragedii semănând spaimă, schimbând destine. Este prezent în prim plan în mintea noastră, pe ecranele televizoarelor, în discuţiile cu cei din jur.

Însă unul dintre cele mai terifiante aspecte este că acest virus este invizibil pentru noi, oamenii de rând. O ameninţare pe care nu o putem vedea, auzi sau simţi decât poate după 14 zile, timp în care şi-a făcut de cap în organismul nostru, s-a înmulţit, l-a invadat. Pare un scenariu apocaliptic, desprins dintr-un film science fiction. Şi pericolul cel mare este că mintea noastră îl asociază imediat cu moartea, aşa cum adesea vedem în filme.

Ne cuprinde groaza, se declanșează panica. Nu mai gândim logic, emoţiile vin valuri, valuri, amplificate de imagini care circulă pe ecranele televizoarelor sau ale telefoanelor. Mintea îngheaţă, emoţia puternică pune stăpânire pe noi. Frica de moarte, cea mai puternică şi viscerală trăire ne domină fiinţa. Ne închidem în casă, nu mai scoatem nici măcar nasul pe geam. Tristeţea generată de ideea efemerităţii vieţii ne copleşeşte, ne blochează, ne duce cu paşi repezi spre depresie. Furia declanşată de ideea nedreptăţii ia forme uimitoare, fiind eliberată sub forma iritării faţă de conducătorii dezorganizaţi, faţă de iresponsabilitatea celor din jur. Trăirile noastre sunt ampificate de 100 de ori și uneori devin de necontrolat. Ies astfel la iveala toti demonii ce pâna acum erau bine închisi înlauntrul nostru.

Reacţiile sunt însă şi în sens opus. Vedem oameni care neagă fenomenul, îl minimizează privindu-l ca pe o manipulare, un mod prin care un grup malefic reuşeşte să semene spaimă în cei din jur. Mai sunt şi persoanele care se consideră invincibile în faţa bolii şi implicit a morţii. “Am imunitate sută la sută”, strigă o doamnă în vârstă plimbându-se pe străzi.

Un fenomen des întâlnit la persoanele ce sunt bolnave într-o fază terminală, care “privesc soarele în față” aşa cum spunea Irvin Yalom. “Pe mine nimic nu mă poate atinge”, sau “o minune mă va salva”, este modul des întâlnit al acestora de a se apăra în faţa unui sfârşit iminent. Un sfârşit care aduce, dacă îl privim drept în ochi, o fragmentare psihică ce nu poate fi dusă de omul de rând. Astfel se mobilizează cu repezicune mecanismele de apărare pentru a ne ţine “legaţi”, funcţionali în continuare.

Paradoxul este faptul că gândirea logică, realistă, pierde puternic teren. Fiindcă dacă stăm să judecam la rece, este vorba despre un virus care omoară 2-5 oameni din 100, iar aceştia sunt în marea majoritate persoane ce au peste 70 de ani şi in plus suferă de cele mai multe ori de boli cronice precum hipertensiune arterială, diabet sau cancer. Această categorie de populaţie este de dorit să se ferească în mod extrem de riguros. Nu spun că ceilalţi oameni nu trebuie să facă asta cu vigilenţă. Însă a asocia virusul cu moartea nu este valabil pentru ei.

Un alt paradox este şi faptul că toate aceste emoţii puternice afectează sistemul imunitar, slăbindu-l şi făcându-ne mai vulnerabili în faţa atacului viral. Intrăm astfel într-un cerc vicios ce poate duce către un scenariu sumbru.

Toate acestea fiind spuse, sunt de părere că este momentul să schimbăm spirala negativă în care tindem să ne afundăm. Şi soluţia este, după părerea mea, cultivarea compasiunii, centrarea pe dragostea pentru cel apropiat, iubirea necondiţionată, generozitatea, un sentiment de unitate şi apartenență. Să avem mulţumirea pentru ceea ce avem, pentru că trăim, respirăm, avem posibilitatea de a mirosi o floare, de a simţi aerul rece al dimineţii, de a vedea lumina caldă a soarelui. Să avem grijă de noi, să respectăm o rutină zilnică pe cât posibil, să facem exerciţii fizice, să ne hrănim sănătos. Să ne bucurăm de ziua cea nouă ce stă să apară. Să profităm de noile tehnologii şi să ne vedem unii cu alţii, să petrecem timp împreună, să ne dăruim unul altuia ascultare, afecţiune, apreciere, acceptare.

Este o ocazie unică să strângem relaţiile cu familia şi cu prietenii. Doar împreună putem învinge.

Un gând cald către toţi cei din jur!

Photo by Clay Banks on Unsplash



Imaginează-ţi cum ar fi dacă...

În loc să te simţi stresat şi îngrijorat te-ai simţi împlinit şi echilibrat?

În loc să te simţi singur şi neputincios te-ai simţi iubit şi puternic?

În loc să te simţi respins şi vinovat în relaţia cu cei din jur, te-ai simţi încrezător şi conectat cu oamenii la care ţii?




Imaginează-ţi cum ar fi dacă...

În loc să te simţi stresat şi îngrijorat te-ai simţi împlinit şi echilibrat?

În loc să te simţi singur şi neputincios te-ai simţi iubit şi puternic?

În loc să te simţi respins şi vinovat în relaţia cu cei din jur, te-ai simţi încrezător şi conectat cu oamenii la care ţii?

Pin It on Pinterest

Shares
Share This