Multe persoane se confruntă în viaţa adultă cu efectele unor traume pe care le-au trăit în copilărie. De la neglijare, abandon sau divorţul părinţilor până la abuz fizic, sexual sau moartea unei persoane apropiate, toate acestea au un impact important asupra psihicului. De multe ori, ele se adună ca nişte mărgele într-un şirag, care atârna greu în viaţa adultă. La cel mai mic semn- un miros, un sunet, o simţire sau vederea unui obiect – persoana ce a trecut printr-o traumă în copilărie poate retrăi acele clipe de coşmar.
Deseori este mai uşor să ne ascundem sau să fugim decât să înfruntăm trăirile ce ne copleşesc. Psihicul face acest lucru în mod inconştient pentru a se proteja de o durere puternică, căreia nu i-ar putea face faţă. Se luptă pentru a se distanţa, pentru a-şi menţine echilibrul.
Care este impactul traumei timpurii asupra persoanei adulte?
Stări de anxietate
Trauma are un impact atât asupra felului în care ne percepem pe noi înşine, dar şi asupra modului cum îi vedem pe cei din jur. De cele mai multe ori, lumea este percepută ca fiind un spaţiu periculos, contactul cu oamenii generând disconfort sau chiar stări de anxietate. Anxietatea se referă la trăirea unei frici, fără a conştientiza o cauză anume ce generează această emoţie. În corp este resimţită o stare de tensiune constantă. Suntem într-o alertă continuă, aşteptând la fiecare pas că ceva rău să se întâmple, aşa cum s-a întâmplat în trecut.
Atacuri de panică
Atunci când anxietatea atinge pragul maxim, apar atacurile de panică. Cea mai mică situaţie stresantă poate genera stări de colaps în care frica de moarte sau de a fi părăsit devine copleşitoare. În aceste condiţii, întreaga viaţă a persoanei este afectată. Activităţi simple pentru majoritatea oamenilor, precum mersul la servici sau la cumpărături, cer un efort care de multe ori este insuportabil. Şi toate acestea pentru a evita retrăirea unui nou atac de panică. De multe ori nici sprijinul celor din jur nu mai este de ajuns.
Agorafobie
Dacă aceste stări persistă, persoana nu mai iese din casă, îşi reduce drastic activitatea şi în cele din urmă se izolează. Putem vorbi în această situaţie despre anxietate socială. Retragerea totală din viaţa cotidiană poate aduce vinovăţie, milă sau compasiune. Cei din jur pot fi furioşi, judecând aspru această atitudine sau, din contră, pot să îşi ofere ajutorul.
Atitudini pasiv-agresive
În multe cazuri agresivitatea este reprimată şi resentimentele sunt ţinute pentru sine, persoana încercând să evite astfel conflictele. Cauza principală este frică de a fi respins sau criticat. Poate apărea o atitudine pasiv agresivă, care implică sarcasmul, tăcerea sau bârfa.
Victimizare şi dependentă
A fi victima unei traume ne face să ne obişnuim cu acest rol. A fi compătimit sau a fi deseori în centrul atenţiei, ne aduce o stare de confort. În acest context, când rămânem singuri ne simţim neputincioşi, abandonaţi, în derivă. Ca nişte copii fără apărare în căutarea unui părinte. Dependenţi de acesta. Cei care au suferit o traumă în copilărie se simt de multe ori în mai mare siguranţă primind ordine. A lua singuri decizii devine o provocare. Vor asculta şi se vor supune, simţindu-se protejaţi şi degrevaţi de responsabilitatea unei decizii. Vor depinde de cei din jur.
Rezolvarea repercursiunilor traumei stă tocmai în confruntarea cu amintirile şi trăirile chinuitoare. Este de dorit însă ca aceasta să se realizeze în spaţiul protejat al cabinetului de psihoterapie, alături de o persoană pregătită să conţină fricile, furia, tristeţea şi durerea.
