În ziua de astăzi avem impresia că timpul trece tot mai repede. Viaţa zboară şi vrem să ne bucurăm la maximum de ea. Oportunităţile sunt din ce în ce mai variate şi parcă nu am vrea să ratăm niciuna dintre ele.
Pe de altă parte, când intrăm într-o relaţie de cuplu şi ne asumăm acest lucru din iubire, ne gândim că va fi pentru totdeauna. Ne dorim de la celălalt să ne fie în acelaşi timp prieten, suflet pereche, iubit, amant, cel mai bun părinte pentru copiii noştri. Un întreg al dragostei şi respectului. Omul cu care să zâmbim, de la care primim un sfat bun şi o îmbrăţişare, alături de care să ne bucurăm şi putem să fim noi înşine, în orice situaţie. Cu toate aceastea, nu multe cupluri se bucură de o aşa compatibilitate perfectă, aş putea spune chiar imposibilă. Iar mai târziu, tocmai lipsa ei îşi va spune cuvântul. Mai ales când se vor ivi situaţii în care va fi nevoie de răbdare şi de înţelepciune.
Căsnicia, în esenţa ei, este cea care ne dă un sentiment de ancorare, de stabilitate, de continuitate, de predictibilitate, de siguranţă şi de confort. Ea dă un sens vieţii.
Odată cu apariţia copilului relaţia de cuplu se schimbă…
La apariţia unui copil, căci acesta este pentru unii un prim prag sensibil, atenţia părinţilor începe să se distribuie diferit. Şi asta mai ales în culturile occidentale, în care a fi o mamă sau un tată bun înseamnă să petreci mult timp cu copilul. Relaţia de cuplu păleşte deseori ca importanţă în faţă relaţiei parentale. În consecinţă, partenerii de cuplu încep să nu îşi mai vorbească aşa cum o făceau înainte, nu mai au timp pentru intimitatea lor, se neglijează, pentru că în centrul atenţiei este cel mic.
Nemulţumiri pe plan sexual
Dacă mai luăm în calcul şi faptul că în lumea modernă petrecem din ce în ce mai mult timp la locul de muncă, începem să înţelegem de ce cuplurile fericite sunt din ce în ce mai dificil de găsit. Partenerii îşi petrec tot mai puţin timp împreună, vacanţele în doi ajung o raritate, la fel ca şi „ieşirile” cu prietenii din trecut. În acest context relaţiile intime devin din ce în ce mai rare şi mai nesatisfăcătoare.
Infidelitatea ca o lipsă de validare
După mulţi ani de căsnicie, uneori, se întâmplă să nu mai vedem calităţile persoanei de alături. Considerăm că celălalt ne aparţine într-un anumit fel odată ce căsătoria s-a înfăptuit. Apare o obişnuinţă să ne fie alături, devine ca un dat. Nu mai vedem sacrificiile pe care le face pentru familie şi nici calităţile pe care le are.
Chiar, în unele cazuri, defectele încep să ne orbească. Relaţia devine toxică. Neglijenţa, răceala, tăcerea, neimplicarea, critica ajung să fie chiar mai nocive decât o problemă apărută în cadrul intim. Atunci când ne simţim ignoraţi, nedoriţi, neiubiţi, ne dăm seama că, într-un fel sau altul, nu mai avem lucruri în comun.
Uităm să mai facem complimente, să îi facem o surpriză, să îi spunem vorbe de dragoste sau să avem gesturi tandre. În acest cadru apare o nevoie de a fi văzut, de a fi apreciat, pe care uneori partenerul o caută în altă parte.
Ei, bine, se pare că tocmai în acest cadru, cu sincope de intimidate şi de atenţie, se instalează şi infidelitatea. Acolo unde nu mai există iubire, atracţie sexuală, plăcerea de a dialoga sau de a petrece timp cu persoana de lângă tine, poate încolţi şi această dorinţă de a evada din cadrul familial. Perspectiva că undeva, în altă parte, e cineva care te înţelege mai bine, te ascultă şi te iubeşte mai mult, devine tot mai palpabilă.
Infidelitatea ca dependentă
Sunt şi cazuri în care sexualitatea este o dependenţă. Printre cauze se pot număra un dezechilibru biochimic sau un abuz în copilărie. Actul sexual devine un mod prin care persoană îşi descarcă o tensiune psihică. Ideile obsesive invadează mintea. Întâlnirea cu pornografia sau întreţinerea de relaţii sexuale fără o conectare emoţională sunt modalităţi prin care îşi pot recăpăta echilibrul psihic, descărcând anxietatea. Dependenţa de sex este asemănătoare celorlalte dependenţe – de droguri, de alcool, de jocuri de noroc, etc.
Infidelitatea ca răzbunare
Uneori infidelitatea poate apărea şi din dorinţa de răzbunare. Poate că ne-am simţit răniţi şi vrem să îl facem pe partener să simtă şi el durere la rândul său. Vrem să plătim uneori cu aceeaşi monedă.
Dar mai nou…
Aş vrea să menţionez însă aici faptul că observ o schimbare a sensului infidelităţii în ultimul timp.Întâlnesc persoane care au fost fidele foarte mult timp. Deodată, însă, hotărăsc să înşele. Şi mă întreb de ce? Ce le face să îşi pună în pericol căsnicia şi familia?
Întâlnesc din ce în ce mai des situaţii în care infidelitatea apare şi în cuplurile în care totul, aparent, merge bine. Cei doi parteneri funcţionează ca o pereche, ca o familie, iar viaţa sexuală este la fel ca înainte. Dacă ar fi să privim din exterior, am jura că partenerii au o relaţie perfectă, care va dura până la adânci bătrâneţi.
Motivul ar fi că în relaţie pierdem o parte din noi. De fiecare dată când facem o alegere, sau când câştigam ceva, pierdem altceva. Mai exact, când decidem să ne schimbăm locul de muncă, renunţăm la vechiul job. Când ne hotărâm să avem copii, pierdem ceva în viaţa de cuplu. Când ne decidem să intrăm într-o relaţie, pierdem libertatea de a avea mai mulţi parteneri, de a profita de oportunităţile ce apar sau de a fi noi înşine, fără niciun fel de inhibiţie. Şi toate vin în contradicţie cu teoria modernă conform căreia trebuie să trăim clipa!
Trăieşte clipa
Nevoia aceasta se acutizează şi pentru că, de ce nu, în ultimii ani ne dorim din ce în ce mai mult o satisfacţie imediată. Lumea din zilele noastre nu doar ne ajută, dar ne şi încurajează în acest sens. Tehnologia ne sprijină să ne îndeplinim, repede şi uşor, nevoile şi dorinţele. Societatea de consum vine în întâmpinarea noastră. Fie că ne dorim un produs sau o experienţă, pe toate le putem obţine doar cu un click. Ne place să simţim această senzaţie de satisfacţie imediată, pe loc, acum, aici. Fără alte explicaţii sau îndatoriri sau mustrări de conştiinţă. Ajungem să trăim, în anumite clipe, egoismul în deplinătatea lui.
Ideea că avem o singură viaţă şi că trebuie trăită la cote maxime apare tot mai des. Şi atunci când această fericire promovată peste tot, discutată oriunde, prezentată în filme şi române nu este şi în căsnicia noastră, ce facem? Unde şi cum o găsim, pentru că această dorinţă, fie că recunoaştem sau nu, ea există. Unii dintre noi ne dedicăm în totalitate rolului de părinte sau muncii. Ne îngrijim de propria persoană, călătorind, petrecând tot mai mult timp cu prietenii. Cheltuim bani pe lucruri uneori inutile şi scumpe. Investim tot ce avem în propriul ego. Însă sunt şi cazuri în care pur şi simplu, oamenii îşi caută satisfacţia în alte relaţii.
sau a lupta cu moartea…
Trecerea de la vreau să fiu fericit, la merit să fiu fericit este uneori bruscă. Să fie oare, până la urmă, frica de moarte, dar şi disperarea de a atinge satisfacţia cu orice chip, cele care ne duc spre infidelitate? Până la urmă sexualitatea este legată de pasiune şi adrenalină, de satisfacţie, descătuşare şi detaşare. Ea ne face să ne simţim vii. Ajungem să tânjim după o aventură care să ne permită această stare de dezinhibare. Pentru că cel puţin în viziunea noastră, ne-am propus să fim mai liberi şi mai aproape de noi aşa cum ne ştiam şi credem că asta ar putea fi o cale. Oare?!
O relaţie extraconjugală ne permite toate aceste lucruri rapid şi fără obligaţii. Nu ne mai simţim judecati de partenerul de moment, nu mai avem aşteptări atât de mari şi implicit, nici dezamăgiri. Infidelitatea ajunge, pe termen scurt, să ne satisfacă o dorinţă pentru nou, o nevoie de surpriză, de curiozitate pentru necunoscut, de mister.
Atenţie însă!
Relaţia dintre doi parteneri este ca o ţesătură. Vorbele spuse la nervi, diferite comportamente, acţiuni şi atitudini, unele reacţii impulsive devin nişte găuri. Ţesătura începe să se destrame. Rupturile sunt greu, uneori imposibil de reparat. Chiar dacă partenerii încearcă, pe cât posibil să mai cârpească materialul iubirii lor şi să meargă mai departe, el se răreşte tot mai mult şi uneori se rupe. Este de dorit ca înainte să facem sau spunem anumite lucruri, să facem un pas înapoi. Să ne gândim la consecinţe, să facem alegeri în mod conştient.
Ce este cel mai bine pentru propria relaţie, decide fiecare. În ultimul timp despărţirea, dar şi infidelitatea sunt căi tot mai des întâlnite. Din ce în ce mai multe persoane aflate în acest impas în cuplu aleg nu să repare, ci să renunţe. Abandonează la tot ce au construit până atunci şi aleg să o ia de la zero. Pare mai uşor să constuiesti ceva nou decât să repari ceva vechi. Uneori poate este bine, alteori poate nu. Cine poate şti? Cine poate judeca? Odată aleasă o cale nu poţi afla ce găseai pe drumul celalat…
Articolele următoare se vor referi la câteva detalii mărunte prin care femeile şi bărbaţii pot contribui la crearea unei iubiri de poveste.
