6 pasi pentru a scapa de Codependenta

6 pasi pentru a scapa de Codependenta

Despre codependenta si modul in care ea se manifesta, despre punctul in care dragostea si grija fata de cei de langa noi ajung o obsesie, despre tendinta de a ne sufoca in propriile ingrijorari pentru binele celorlalti am vorbit in articolul CODEPENDENTA! CAND DRAGOSTEA SI GRIJA FATA DE CELALALT AJUNG O OBSESIE !?!.

Acum este timpul sa vedem si cum ne putem detasa de aceste trairi, evitand sa intram intr-o relatie toxica. Ce facem daca dependenta de alcool sau de droguri a unei persoane dragi din viata noastra ne afecteaza intr-un mod atat de dramatic incat nu mai avem grija de noi insine? Ajungem sa traim pentru a salva, uitand sa ne salvam pe noi? Suntem atat de determinati sa ajutam incat ajungem sa facem mai mult rau decat bine si noua, dar si celorlalti? Exista solutii pentru a iesi din aceasta situatie, fie singuri, fie insotiti de un psihoterapeut! Iata cateva sugestii care v-ar putea ajuta:

Pasul 1: Incetati sa mai fiti o victima!

Sa spunem ceea ce nu vrem in realitate sa spunem, sa facem servicii pentru cineva care este capabil sa se ajute si singur, sa raspundem la nevoile celuilalt fara ca acest sprijin sa ne fie solicitat, sa modificam un “Nu” categoric, intr-un “Da” garantat, toate acestea par sa ne puna intr-o aparenta  ipostaza de salvator. Desi e greu de crezut, pentru unii aceasta este singura cale de a se evidentia, de a fi vazuti, apreciati, ba chiar iubiti. Insa, tocmai aceasta maniera, pe care o considera inofensiva, ii determina sa uite de propria persoana.

Salvatorii ajung la un moment dat chiar ei insisi nemultumiti de viata pe care o traiesc. Sunt din ce in ce mai tristi, mai nefericiti fara sa isi dea seama neaparat de ce.

In profesia mea am ocazia sa-i intreb deseori pe oameni “Pe tine ce te face fericit?” si de multe ori raspunsul este “Nu stiu”. Acest –nu stiu- apare din cauza ca nu ne simtim demni de a fi iubiti ? Din cauza ca vrem sa devenim indispensabili pentru cei de langa noi? Sau pentru ca nu suntem multimiti de ceea ce am ajuns sa fim? Interesant este ca atunci cand suntem nemultumiti de noi, suntem nemultumiti si de cei apropiati. A pune propria fericire pe umerii celui de alaturi este o capcana des intalnita.

Pasul 2: Eliberati-va de control

Persoanele codependente au reputatia de a fi dominatoare, din pozitia lor de salvatori. Fie ca ii urmaresc pe ceilalti, le dau lectii, ii critica, plang pentru ei, suspina, tipa, fie ca folosesc orice mijloc pentru a-i determina pe ceilalalti sa faca ceea ce vor. A fi salvator aduce superioritate (eu stiu mai bine), putere (fa cum spun eu), mai ales atunci cand ne masuram fortele, de exemplu, cu o persoana nacisica. Foarte usor trec de la persecutie la victimizare, isi folosesc toate armele din dotare pentru a manipula, deseori in mod inconstient. Fie fac scene teribile, fie sunt pasiv-agresivi. Impun o distanta, o raceala, o respingere. Ii sperie, ii fac gelosi, le reamintesc indatoririle, pun intrebari, fac aluzii. Invata sa traga mereu aceleasi sfori care functioneaza – trec de la mila la culpabilitate.

Controlul este insa o iluzie. Nu putem controla alcoolismul celuilalt, nici alte dependente sau obsesii. Nu putem controla emotiile, alegerile, trairile sau comportamentele celor din jur. Si inca o veste proasta pentru multi : NU II PUTEM SCHIMBA PE CEILALTI. Putem doar sa ne schimbam pe noi. Insa nu suntem obligati sa ne supunem abuzului.

Pasul 3: Nu va mai lasati influentati

Majoritatea persoanelor codependente “reactioneaza” la tot ceea ce considera ei ca e rau in jurul lor, dar si la tot ce nu functioneaza ca la carte. Reactioneaza la furie, la vinovatie, la rusine, la dispretul de sine, la incertitudine, la suferinta, la atitudinea dominatoare a celuilalt, la depresie, la disperare.  Reactioneaza la orice inceput de criza. Reactia e brusca si neregizata. Isi pierd controlul, si paradoxal, ceilalti ajung sa il detina. O persoana codependenta nu mai actioneaza in interes propriu, ci initiaza demersuri doar spre ajutorul celuilalt. De multe ori traieste frustrarea a ceea ce s-a intamplat sau a ceea ce s-ar putea intampla intr-un context negativ.

  • Puteti renunta la modul de a gandi sau de a simti doar in favoarea unei alte persoane, punandu-se pe e pe primul plan
  • Nu trebuie sa se simta prost daca cei din jurul lui au comportamente neadecvate, sa se simta responsabil pentru ei cand sunt agresivi, vulgari, nemultumiti sau iritati.
  • Respingerea din partea celorlalți nu este o consecinta a lipsei lor de valoare si este de dorit sa nu o ia personal. Daca sunt desconsiderati nu inseamna că nu sunt oameni valorosi.

Pasul 4: Traiti-va viata!

Acum nu este despre altii. Acum este despre mine! Da, in fiecare zi, sunt responsabil de mine insami, de emotiile pe care le simt, de ceea ce fac, de ceea ce gandesc. Eu sunt cel care da atentie propriei mele stari de bine, atat fizica cat si psihica. Cum vi se par aceste afirmatii? Sunt si ale voastre, de zi cu zi?

Modul in care ne traim viata este o alegere. A ne lua o zi de concediu atunci cand simtim, a face exercitii fizice, a iesi cu prietenii, a merge la un masaj sunt modalitati prin care ne putem lua viata in propriile maini. Ne gestionam momentele de bucurie dupa bunul plac. Este simplu!  Noi singuri ne putem oferi acele momente frumoase de care avem nevoie, si cand avem nevoie. Totul porneste de la noi. Suntem la un gand distanta intre a vrea sau a refuza sa fim fericiti!

A ne indragosti de propria persoana este, pana la urma, un act de iubire. Putem renunta sa ne comparam cu ceilalti, putem sa tinem cont de propriile nevoi, putem sa nu ne mai amintim evenimente dureroase. Ne putem gandi ca am facut maximum posibil in circumstantele respective.

A ne accepta asa cum sunem este un act de curaj! Asta nu inseamna sa ne resemnam, ci sa ne acordam atentia de care avem nevoie. Cand noi suntem fericiti, exact acelasi sentiment il oferim si celor pe care ii iubim!

Pasul 5: Fixati-va propriile obiective

Fara obiective, viata pare o ambarcatiune frumoasa si puternica, dar fara carma. E usor sa ajunga in deriva, fara provocari, fara puncte de atins. Insa, a ne stabili scopuri in viata, o directie de urmat, o destinatie la care sa ajungem, ne da siguranta ca detinem controlul.  Fixarea de obiective inseamna sa ne condimentam viata cu  entuziasm, suspans si cu incantarea reusitei.  Obiectivele puse pe hartie declanseaza, ca prin magie, o forta psihologica, afectiva si spirituala imensa. Veti vedea ca lucrurile se produc la momentul potrivit!

In articolul TRANSFORMA VISELE IN REALITATE PRIN INTERMEDIUL OBIECTIVELOR  puteti sa cititi cateva sfaturi pentru a stabili obiective cat mai pertinente, dar  si modul in care le puteti pune mai bine in practica.

Pasul 6:  Detasati-va! Priviti situatia la rece si gasiti solutii eficiente

Efectul codependentei nu trece foarte usor. Nu e ca atunci cand vrem sa ne dezbracam de o haina veche si foarte grea. O asezam pe spatarul unui scaun si gata! E nevoie de multa rabdare, dar si de vointa. Ar fi de dorit sa ne indepartam de radacina unei obsesii care, desi initial nu este a noastra, macina si ne macina. Problemele persoanelor dragi ajung atat de mult sa ne afecteze incat pierdem contactul cu noi, drama lor devine si drama noastra, iar indemnul de a-i ajuta se transforma intr-un mod de a trai. Intr-o obsesie. Un scop suprem. Incepem sa traim doar cu gandul ca suntem unicii lor salvatori. De fapt, incepem sa ne autodistrugem! Incet si sigur. Detasarea, in acest caz, este un prim pas spre vindecare!

  • A ne detasa presupune sa intelegem ca fiecare om este responsabil de el insusi. Nu putem schimba persoana de langa noi, la fel de bine cum nu putem nici sa-i rezolvam problemele, la infinit. Uneori este de dorit sa ne distantam cat putem de drama si sa ne concentram si pe problemele noastre. Sa ne amintim cine suntem cu adevarat si ce prioritati avem.
  • Sa fim detasati inseamna sa traim clipa, aici si acum. Lucrurile vin si trec! Poate parea crud, insa uneori este sanatos pentru propria persoana sa ne punem pe primul plan.
  • Sa ne detasam nu inseamna ca vom intoarce spatele celor care conteaza in viata noastra. Sa ne detasam inseamna sa le dam incredere ca si ei pot lua decizii bune, ca pot iesi din criza, ca se pot ingriji, ca pot avea control asupra situatiei in care se afla. Sa ne detasam, inseamna, in anumite momente din viata noastra, sa ajutam! A da in gura unui copil care poate manca singur la un moment dat devine nociv pentru el, impiedicandu-i cresterea si maturizarea.
  • Sa fim detasati presupune sa nu ne mai gandim obsesiv la ce face cel de langa noi, cum va supravietui in tandem cu viciul, cum va respira fara noi? Putem sa incetam sa ne mai ingrijoram in fiecare moment.

Asadar…

Codependenta poate fi depasita cu mai mult respect de sine, dar si cu intelepciunea ca nu putem fi salvatorii lumii, ca nu putem sa luam pe umerii nostri defectele, viciile, dramele si neajunsurile tuturor celor pe care ii cunoastem.

Acesti pasi de multe ori sunt greu de indeplinit de unul singur, fara sprijinul cuiva. Daca simtiti ca este momentul pentru o schimbare, puteti oricand apela la ajutor de specialitate, respectiv la sprijinul unui psihoterapeut.

Uneori detasarea poate fi mai eficienta decat o implicare bolnavicioasa. Un NU hotarat, in locul unui DA inconjurat de compromisuri, poate aduce, pentru ambele parti, mai mult bine decat ne putem imagina. Nu este cazul sa toleram minusurile din viata noastra, nu trebuie sa fim martiri in mod gratuit si inutil, nu are sens sa ne hranim cu drama celor din jurul nostru, cand nici macar ei nu isi doresc asta. Ajutorul trebuie sa-l acordam cu intelepciune, acolo unde este cazul si doar cand este cazul! Doar asa putem sa ramanem eficienti si sa fim de folos, avand respect, mai intai, pentru propria persoana!

ADAPTEAZA-TI FELUL DE A FI LA PERSONALITATEA COPILULUI TAU. Episodul 2

ADAPTEAZA-TI FELUL DE A FI LA PERSONALITATEA COPILULUI TAU. Episodul 2

CUM SA COMBINI TIPURILE DE PARENTING CU PERSONALITATEA COPILULUI PENTRU A AVEA REZULTATE

Parintele si copilul, protagonistii  unei relatii frumoase menite sa functioneze cat mai bine. Insa, pentru aceasta reusita, fiecare trebuie sa isi aduce propria contributie. In Episodul 1 am descris atat trei stiluri de parenting cat si trei tipuri de personalitate in care copilul dumneavoastra se poate incadra. Dupa cum veti vedea, in continuare, nu toate stilurile sunt compatibile unele cu altele.

Parinte Autoritar / Copil Rebel

Daca dumneavoastra, ca parinti, adoptati un stil Autoritar, iar copilul este Rebel, atunci, lupta pentru putere va fi continua si frustranta. Fiecare va incerca sa il domine pe celalalt. Cel mic va fi neascultator, va face scene, va dramatiza situatia, va va ademeni in dispute. Scopul lui, inconstient bine inteles, e de a va submina puterea si autoritatea si de a se afla, fireste, doar el in centrul atentiei.

Ce e de facut?! In acest caz ar fi de dorit sa va pastrati calmul, sa fiti rabdatori si consecventi. Dati-i atentie copilului, ascultati-l pentru a-l face sa se simta important. Evitati confruntarile furioase, impunerea termenelor limita, sau ridicarea tonului. Pe cat posibil, indreptati-va catre un stil egalitar, si tineti cont si de parerea lui, chiar daca asta presupune sa faceti si compromisuri. Este necesar ca respectul reciproc si cooperarea sa le puneti la loc de cinste.

Parinte Autoritar / Copil Cooperant

Intalnirea dintre un parinte Autoritar si un copil Cooperant poate sa genereze conflicte. Cel mic, de obicei, se bucura sa se implice in luarea deciziilor, insa vorbim despre o  situatie care il deranjeaza pe adultul obisnuit sa controleze situatia. Este de dorit sa va indreptati catre un stil Egalitar, sa ii lasati dreptul de a alege intre doua sau mai multe alternative. Acesti copii apreciaza implicarea parintilor in viata lor, fie ca e vorba de activitati comune sau de consultare atunci cand au nevoie sa vorbeasca. Incurajarea, lauda, recunoasterea succeselor reprezinta baza pe care copilul dumneavoastra se va dezvolta armonios.

Parinte Autoritar / Copil Pasiv

Ce stiluri sunt compatibile? Este simplu! Parintele Autoritar se potriveste de minune cu un copil Pasiv. Cel mic are nevoie sa i se spuna ce sa faca, in timp ce adultului ii place sa dea instructiuni. Indicatiile precise pe care le primeste il ajuta sa se ghideze mai usor in viata, in schimb toleranta absoluta l-ar putea bulversa.

Parinte Egalitar / Copil Cooperant

Un alt caz fericit este si intalnirea dintre parintele Egalitar si copilul Cooperant. Ei vor avea, de cele mai multe ori, o relatie pasnica, bazata pe principii democratice. Se pune accent pe lucrul in echipa, iar copilul se va simti increzator si motivat.

Parinte Egalitar / Copil Cooperant

Nu la fel de pasnica va fi relatia dintre un parinte Egalitar si un copil Rebel.  Este foarte posibil sa apara si dificultatil de comunicare. Cei mici nu vor sa renunte la putere, ci o vor doar pentru ei. Pe buna dreptate, in acest caz, parintele se va simti frustrat si isi va pierde rabdarea.

Daca sunteti in aceasta situatie este bine, pe cat posibil, sa nu va enervati, chiar si in situatiile in care copilul va scoate din minti. Ii puteti explica punctul dumneavostra de vedere pe un ton cat mai calm posibil. Ii dati voie, in acest fel, celui mic, sa nu fie neaparat de acord cu parerea dumneavoastra. Il invatati ca doi oameni pot vedea acelasi lucruru in mod diferit. Astfel, respectul reciproc este pus in valoare, iar personalitatea copilului  nu ii va fi stirbita. O alta sugestie este aceea de a-l implica in activitatile familiei, cum ar fi organizarea unei petreceri, dar si in stabilirea regulilor.

Parinte Egalitar / Copil Pasiv

Parintele Egalitar poate fi frustrat  in cazul in care  copilul sau este Pasiv si, din cauza timiditatii nu se implica in achivitatile de echipa. Solutia sunt incurajarile, aprecierile, dar si laudarea reusitelor oricat de mici. Instructiunile precise ii ajuta pe acesti copii sa indeplineasca admirabil diferite sarcini, proiecte, sa sa atinga obiectivele pe care si le-au propus.

Parinte Permisiv / Copil Rebel

Trecem acum la atmosfera unei relatii in care un parinte este Permisiv si copilul e Rebel. De obicei este una linistita. Cei doi se simpatizeaza reciproc si colaboreaza foarte bine. Daca sunteti in aceasta situatie, este de dorit ca atunci cand apar comportamente inacceptabile din partea copilului sa va impuneti cu fermitate. Alfel situatia va scapa de sub control.

Parinte Permisiv / Copil Cooperant

Mai exista si combinatia intre un parinte Permisiv si un copil Cooperant . Ea implica, de cele mai multe ori, o comunicare slaba. Primind prea multa putere, copilul care este obisnuit sa colaboreze, nicidecum sa conduca, s-ar putea simti, la un moment dat, coplesit, ba chiar derutat.

In aceasta situatie va puteti adapta la personalitatea celui mic. Incurajati-l sa ia decizii si sa participle la activitati comune.

Parinte Permisiv / Copil Pasiv

Si mai exista o situatie, cea in care se intalnesc un parinte Permisiv si un copil Pasiv. Atentie, relatia dintre cei doi nu va fi una profunda sau fara probleme. Copilul, lipsit de indrumare si de sustinere nu se va implica in proiecte. Altfel spus, nu va avea capacitatea sa treaca peste diferitele provocari pe care viata le ofera cu generozitate. Daca sunteti in aceasta situatie este nevoie sa va implicati mai mult. In acest sens este de dorit sa dati instructiuni detaliate despre rezolvarea diferitelor probleme intampinate sau despre sarcinile ce trebuie realizate. Este de preferat sa-i incurajati preocuparile sau abilitatile pe care le are. II puteti oferi noi provocari ce-i vor creste increderea in fortele proprii.

In concluzie este bine de stiut ca un parinte autoritar va fi compatibil cu un copil pasiv, un parinte egalitar va face o echipa excelenta cu un copil cooperant, iar un parinte permisiv cu un copil rebel.

Asadar, daca intelegeti personalitatea celor mici si va cunoasteti bine modul in care actionati sau reactionati, este posibil sa gasiti o modalitate de abordare eficienta pentru fiecare tip de comportament in parte. Ca parinti, persoane adulte, constiente, avem posibilitatea de a ne adapta stilul la persoana cu care intram in relatie. A ramane neschimbat ca parinte, rigid in relatia cu fiul sau cu fiica, inseamna o abordare fortata care nu face bine nimanui. Ea aduce cu sine razboiul intre cele doua tabere sau deseori o stare de confuzie. Cand observati ca o anumita strategie nu da rezultate, este esential sa deveniti flexibili la felul de a fi al copilului si sa actionati in functie de acest lucru. Nu insistati pe un drum cu obstacole daca pot exista si alternative.

Si capacitatea de adaptare este o arta, pana la urma. Nici grea, dar nici usoara, totusi necesara. O transformare radicala, nu este insa nici ea de dorit. Sa pozam in personaje in care nu ne regasim nicidecum ar putea inrautati situatia.

Putem, in linii mari, sa ne pastram stilul in care ne regasim cel mai bine. Este de preferat insa ca in anumite situatii sa avem puterea de a ne tranforma. Putem sa imbracam, dupa caz hainele tolerantei, dar si pe cele ale fermitatii. Se impune, asadar, pentru binele copiilor nostri sa fim diplomati si flexibili.

Am spus de la bun inceput ca nu este usor, ca mai avem cu totii de lucrat la acest capitol, insa fiecare secunda investita se va justifica mai tarziu. Ea va fi rasplatita cu o relatie frumoasa, la care toti visam, aceea dintre parinte si copilul sau. Copilul va reusi sa isi implineasca visele, sa devina un adult echilibrat si increzator in propriile forte, iar noi sa ne mandrim ca la reusita lui am participat si noi cu un cuvant frumos, cu o hotarare buna luata la un moment potrivit, dar si cu multa iubirea dublata de intelegere.

Photo by Natalya Zaritskaya on Unsplash

ADAPTEAZA-TI FELUL DE A FI LA PERSONALITATEA COPILULUI TAU. Episodul 1

ADAPTEAZA-TI FELUL DE A FI LA PERSONALITATEA COPILULUI TAU. Episodul 1

CE FEL DE COPIL AI SI CE TIP DE PARINTE ESTI?

Iubirea unui parinte fata de copilul lui este nelimitata. O iubire fara orgolii, sau interpretari, o iubire care incepe intr-un punct, dar care nu se mai termina niciodata. Traiesc asta in fiecare zi. E un sentiment frumos care ma implineste ca om si-mi asigura o fericire nesperat de mare.

Si totusi, in ciuda acestei conexiuni unice, in dialogul parinte-copil pot aparea si probleme. Unele dintre ele sunt legate de lipsa de compatibilitate dintre stilul adultului si personalitatea copilului, sau copiilor, acolo unde este cazul. Diferentele se vad, se simt, si de multe ori, daca nu sunt gestionate corect, degenereaza in crize.

Si eu sunt mama a doi adolescenti. Ca probabil multi dintre dumneavoastra, cei care aveti doi sau mai multi copii, si eu, la randul meu, sunt uimita, in fiecare zi, sa constat faptul ca baietii au doua personalitati total diferite. Desi dragostea dintre noi nu mai are sens sa fie descrisa in cuvinte, pot spune ca ma confrunt, uneori, cu problema de a-i înțelege, dar si de a ma face inteleasa. Lucru intalnit frecvent in relatia parinte-copil.

Unul dintre copiii mei este ascultator, ia in considerare deseori sfaturile mele si nu depaseste limitele pe care le pun. Celalalt insa, adesea nu respecta ceea ce ii spun si observ cu uimire reactii diferite la aceeasi atitudine a mea. De cele mai multe ori cand ii cer sa o ia la dreapta, el o ia la stanga. Parca face inadins pentru a ma infrunta. Care sunt consecintele? Usi trantite, ton ridicat, furie impartasita sau nu, lupte pentru putere, o atmosfera tensionata. Nu e ceva nou in relatia cu adolescentii. Probabil multi dintre noi am reactionat exact asa cand eram de varsta lor. Insa stiu sigur ca din conflicte nimeni nu are de castigat.

Care este solutia ?

M-am intrebat la un moment dat ce pot face? Care este cheia pentru a forma toti o echipa? Cum as putea sa ma inteleg mai bine cu fiecare dintre ei? Care sunt butoanele pe care sa apas pentru ca relatia nostra sa fie una constructiva? Am cautat mult timp raspunsul la aceste intrebari. El a venit abia atunci cand m-am inteles mai bine pe mine insami. Cand am reusit sa imi asortez stilul la personalitatea copiilor mei, iar asta, in nuante diferite.

De cele mai multe ori, in functie de stilul pe care il adoptam si copiii, la randul lor, își formează propria optiune de a ne privi, de a ne judeca sau de a dialoga cu noi. Desi poate parea banal, tocmai de aceasta optiune depinde si relatia pe care o vom avea cu ei, mai tarziu. Daca ne percep ca parinti cicalitori si duri sau ca pe acei parinti buni si toleranti, exact in functie de acest profil vor reactiona si ei. Unii copii nu suporta stilul autoritar al parintelui, iar daca cel din urma va persista in a ramane cantonat in aceasta maniera, atunci inevitabil vor aparea dispute.

Dr. Phil McGraw fac o clasificare foarte interesanta atat a parintilor cat si a copiilor:

CUM ESTE COPILUL TAU? CE PERSONALITATE ARE ?

  1. Copilul rebel este cel caruia ii place ca lucrurile sa iasa cum vrea el. Este independent si apreciaza faptul ca este diferit de ceilalti copii. Plin de energie, deseori refuza sa coopereze cu cei din jur. Da ordine si-i place, evident, sa conduca. Isi spune punctul de vedere raspicat si din aceasta cauza intra deseori in dispute. Simtul competivitatii este foarte bine dezvoltat si isi da silinta sa castige de fiecare data. Isi doreste mereu locul intai, in toate.
  2. Copilul cooperant este dornic sa colaboreze si sa ii ajute pe cei din jur. Ii place mai mult sa faca parte dintr-un grup decat sa il conduca. Apreciaza munca in echipa si isi da toata silinta pentru cei care-i sunt alaturi. Inainte sa ia decizii se consulta cu cei din jur. In general este ascultator si simte o satisfactie mare atunci cand imparte cu ceilalti ceea ce are.
  3. Copilul pasiv este cel care are nevoie de instruire inainte de a trece la fapte. In general, nu are initiativa, insa respecta regulile si sfaturile. As putea spune ca fara reguli se simte pierdut. Raspunde bine la incurajari si se simte motivat cand i se dau indicatii. Ia criticile in serios si copiaza calitatile persoanei pe care o recunoaste ca fiind cea cu autoritate asupra lui.

TU CE FEL DE PARINTE ESTI? ÎN CE STIL TE INCADREZI?

  1. Un parinte cu un Stil Autoritar este cel care va impune reguli stricte spre a fi respectate. Parintele ii spune copilului ce sa faca si ce sa nu faca. El fixeaza obiective de atins, isi prezinta asteptarile si controleaza ca acestea sa fie realizate. Nu exista loc de interpretari sau de negocieri atunci cand hotaraste ceva. In unele situatii in care Stilul Autoritar poate da senzatie de inchistare, de sufocare, si poate aprinde dorinta celor vizati de evadare!
  2. Un părinte cu un Stil Egalitar stie sa-si lase copilul sa se implice in deciziile familiei. Are incredere in hotararile lui si ii respecta intelepciunea. Nu-i este teamă să-i dea incredere copilului de a rezolva si probleme dificile, pe care de multe ori, doar adultii le soluționează. Copilului i se respecta dreptul de a alege. Regulile sunt simple si fiecare isi asuma consecintele nerespectarii lor. Flexibilitatea isi face loc, iar parintele este atent la nevoile copilului sau. În casa în care părinții sunt egalitari domnește spiritul de echipă. Toți pentru unul și unul pentru toți vor fi!
  3. Un parinte cu Stil Permisiv este cel care, de obicei, aplica o abordare blanda. De cele mai multe ori copilul e lasat sa faca ce vrea. Ii tolereaza deciziile, bune sau rele si incearca sa se impuna doar daca este neaparata nevoie, in situatii speciale sau critice. Parintii sunt empatici si ofera incurajare si compasiune. Libertatea de expresie este la ea acasa atunci cand parintii sunt permisivi. Copilul isi cantareste deciziile si este liber sa le aplice dupa bunul plac. Este si o ocazie interesanta ca adolescentul sa devina responsabil, dar si foarte creativ.

As dori sa precizez ca nu este neaparat nevoie sa intrati suta la suta intr-unul dintre tiparele mentionate mai sus. In general oamenii se pot identifica in mare parte cu unul dintre ele, dar, atentie, nu la modul absolut.

Concluzia:

De obicei, intr-o familie este la fel ca in antreprenoriat. Managerul este cel care decide in ce stil isi va conduce afacerea sau in ce mod se va purta cu angajatii. Daca va aborda un stil autoritar, sau dimpotrivă permisiv cu subalternii, asta depinde numai de el. Intr-o familie, situatia este identica. Parintele va hotara cum se va purta cu copiii lui sau ce stil va aborda in dialogul cu ei. Permisiv, egalitar sau autoritar, variantele ii apartin. Specialistii sunt de parere ca ideal ar fi sa le poata combina si adapta situatiilor cu care se confrunta. Cel mai important este să fie compatibil cu personalitatea copilului, a celui caruia i se adreseaza.

In Episodul 2 vom vedea, punctual, cum ne putem adapta, ca parinti, propriul stil la personalitatea copilului, astfel incat sa putem avea  o relatie de succes.

Photo by Charlie Hang on Unsplash

6 sfaturi pentru o relatie mai buna. Mesajul unui adolescent catre parinti

6 sfaturi pentru o relatie mai buna. Mesajul unui adolescent catre parinti

Buna,

Eu sunt Sebi si sunt… ADOLESCENT. Frumoasa perioada…

M-am gandit sa vorbesc. In numele adolescentilor am un mesaj pentru toti parintii. Vreau sa stiti ce vrem, sau de ce avem nevoie.

In primul rand, Mama, Tata, intimitatea noastra e foarte importanta!

Da, stiu, veți spune ca nu e tocmai ok sa traversăm perioada aceasta delicata singuri. Corect. Nici noi nu vrem, dar fiti mai delicati.

Nu ne stoarceti de secrete. Promitem ca o sa va povestim totul, cand simtim ca suntem pregatiti. Cum se spune… “toate la timpul lor”.

Nu ne sufocați cu sfaturi!

Nu de plictisiti cu exemple, nu va irosiți cuvintele cu intamplari din tineretea voastra cand se terminau toate cu bine si nu existau greseli. Nu ne mai tratati ca pe niste copii de 5 ani. Si mai ales evitati comparatiile !

Acum visam cel mai mult, acum ne facem planurile cele mai mari, acum credem ca viata este o rampa de lansat intamplari fericite. Ghidati-ne cu diplomatie. Nu ne taiati aripile, acum suntem mai curajosi ca niciodata, vrem sa credem ca vom reusi. In final, asa va fi!

Nu uitati, suntem irascibili. Corpul nostru trece prin schimbari.

Ne dezvoltam repede, hormonii ne joaca feste, vocea ni se modifica, fata ni se umple de cosuri. Suntem agitati, nervosi, nu ne gasim locul, toata lumea e cu Susul în Jos. Nu-i suficient ce ni se intampla ca sa va cerem o pauza de… intelegere?

Vrem sa ne acordati timp pentru aceste schimbari. Acum avem nevoie de sprijin si intelegere.. nu de si mai mult stres.

Aveti incredere in noi !

Dragilor, nu ne mai cocolositi. Nu ne mai intrebati din 5 in 5 minute: ce avem, de ce nu vorbim, de ce ne rastim!?! Sunt si momente in care vrem sa ne deschidem, sa cerem o parere. Sper ca atunci sa fiti disponibili!

Nu ne judecati prea tare daca avem toane, daca suntem impulsivi, daca suntem nesiguri, daca dam cu stangul in dreptul. Apropo, e cineva perfect?

Nu vrem sa va suparam, dar daca nu spunem prea multe, sau parem tristi, o sa trecem peste in cele din urma.

Acceptam pareri, dar lasati-ne pe noi sa decidem! Spuneti-ne ce este bine si rau si vom alege calea buna.

Nu e cazul sa ne judecati, fiti prietenii nostri!

Nu va mirati ca ne culcam la ore tarzii. Nu va scandalizati ca ne imbracam mai ciudat, ca mancam fast-food, sau ca trecem de la agonie la extaz, suntem in cautarea unei noi identitati, sunt convins ca asa a fost si pentru voi.

Nu fiti dezamagiti de noi, nu ne umiliti cand nu facem toate lucrurile de toate de nota 10.

Vrem sa invatam din greseli. Din propriile greseli. O lista din manual cu ce e bine si ce nu, este relativ buna, dar nu si suficienta!

Nu reactionam prea bine cand ne certati! Vrem sa ne iubiti!

Imbratisarile au un efect magic. Totusi, nu exagarati cu ele! Sunt si momente cand vrem sa fim lasati in pace!

Ne plac mult cuvintele care alinta, care incurajeaza si vindeca. Un “sunt alaturi de tine” poate muta și munții din loc, chiar si in cazul nostru.

Aratati-ne increderea voastra.  Cand auzim “nu-i nimic, o vom lua de la capat, vom reusi”, sau “sunt mandru de tine” sa stiti ca prindem aripi. Si nu exageram!

Tonul va face întotdeauna diferența. O vorba calda ne ajuta.

In concluzie tot ce ne dorim acum este sa experimentam, cum spuneam, suntem curiosi. Invatam gresind. Regula noastra e sa fiti alaturi de noi, dar nu exagerati. Ghidati-ne, dar nu ne fortati sa luam decizii. Va vrem alaturi, sa fim prieteni.

De asta avem nevoie! E tot ce am descoperit pana acum.

In final, draga Mama, draga Tata, va iubim nespus de mult!

Sebi

Photo by Austin Neill on Unsplash

Codependenta! Cand dragostea si grija fata de celalalt ajung o obsesie !?!

Codependenta! Cand dragostea si grija fata de celalalt ajung o obsesie !?!

SCENARIU:

Intram in culisele unui barbat de 40 de ani. Il cheama Paul. Nu-si arata deloc varsta, poate doar tristetea ca intr-un capitol din viața lui a dat gres. Se considera un om care a reusit in meseria lui, dar care a esuat in dragoste. Si in liceu, dar si in facultate, Paul a experimentat iubirea in mai multe relatii, in bratele mai multor femei. Unele dintre ele, chiar, au fost partide bune. Ceva din viata lui, din ritmul lui, din felul sau de a privi viata s-a schimbat brusc. Cand? Atunci cand a decis sa-si intemeieze propria familie.

S-a casatorit cu Ana. Ce este straniu de la bun inceput este faptul ca aceasta femeie l-a tratat ca nimeni alta pana atunci. Sa nu va imaginati ca l-a tinut in puf sau ca a fost doar lapte si miere mariajul lor. Nici pe departe. Ana l-a tratat cu raceala, i-a fost ostila, l-a tinut departe de prietenii lui si niciodata nu i-a aratat vreo urma de bunatate sau de tandrete. Nu impartaseau pasiuni, nu se bucurau unul de celalalt, nu erau fericiti. Inevitabil, dupa aproape treispreze ani, mariajul lor se termina cu un divort. In sfarsit Paul se debarasa de tot ce l-a impovarat in acest timp. Insa Ana a fost cea care a abuzat de la bun inceput de alcool si de droguri. Nu a fost doar o femeie rece si absenta, ci si alcoolica.

Este foarte adevarat ca, imediat dupa divort, Paul a suferit. Tanjea dupa acea relatie care, desi nu a fost nici pe departe perfecta. I se dedicase in totalitate, investise in ea toate resursele, a fost a lui si… punct.

Nu a trecut mult si s-a indragostit de o alta femeie. In scurt timp s-au mutat impreuna. Asa a observant ca si acea femeie de care era atras nebuneste este dependenta, nu de alcool, ci de droguri. O vreme a incercat sa o ajute. Ajunsese sa o caute si in geanta ca nu cumva acolo sa ascunda pastile care sa-i intretina dependenta.

La un moment dat, Paul a schimbat strategia si a trecut de la o extrema la alta. Pur si simplu nu a mai vrut sa vada in dependenta de droguri a partenerei sale, o problema. In schimb, in toata aceasta perioada a inceput sa se neglijeze pe el insusi. Isi acorda din ce in ce mai putin timp lui, pentru a petrecere mai multe clipe cu ea. Era nemultumit in permanenta de comportamentul ei, dar o ierta de fiecare data si incerca sa nu ii spuna cuvinte care sa o raneasca.

Si totusi, intr-una din numeroasele crize pe care le-a facut partenera lui, Paul si-a gasit puterea sa spuna STOP. Sa renunte la aceasta atitudine de negare si sa apeleze la sfaturile unui specialist in dependenta de droguri.

– Stiu foarte bine ca vreau sa pun punct acestei relatii, ii spunea Paul terapeutului. Nu stiu, insa, cum sa scap din aceasta stramtoare. Si totusi, noi doi putem sa vorbim despre tot felul de lucruri. Suntem atat de apropiati si in plus, ne iubim. De ce ma simt atasat si indragostit de femeile care au probleme cu dependenta si care ma trateaza atat de urat? Sincer sa fiu, doar ele ma provoaca. Daca o femeie se poarta frumos cu mine, atunci nu ma intereseaza.

Paul s-a considerat mereu un bautor de ocazie pentru care alcoolul nu a fost o problema. I-a spus terapeutului ca nu a luat niciodata droguri. Fratele sau insa, a fost alcoolic inca din adolescenta. Paul  nu avea niciun parinte aproape, caci amandoi au decedat. Nici ei nu au fost vreodata alcoolici, dar intr-adevar, recunoaste Paul, au mai fost momente urate cand , tatal sau bea ceva mai mult.

Terapeutul i-a sugerat lui Paul ca s-a mai intalnit cu dependenta in cadrul familiei sale, si tocmai acest lucru ar fi putut sa-I influenteze, mai tarziu, si in relatiile amoroase.

Cum este posibil ca problemele lor sa ma afecteze pe mine? A intrebat Paul. Tata este mort de ani buni, iar cu fratele meu ma intalnesc foarte rar. Dupa cateva secunde, Paul a spus ca problema cu dependenta de droguri a prietenei sale nu este atat de grava si ca numeroasele relatii pe care le-a avut cu femei dependente de alcool nu au fost decat o chestiune de nesansa. Avea incredere ca intr-o zi norocul ii va surade.

INTREBARE: Problemele lui Paul tin intr-adevar de nesansa? Sau se confrunta cu problema codependentei?

SCENARIU:

Flavia este o sotie iubitoare. Si este convinsa de acest lucru, altfel cum ar mai putea tolera un mariaj in care nu exista nici incredere si nici satisfactie. Sotul ei o insala. A aflat de noua lui aventura acum doua saptamani. De fapt, jumatatea ei a insalat-o mereu cu cate cineva. Nu le mai stie nici numele fostelor, nici numarul . Aproape ca nu o mai mira nimic.

Se bucura doar de orele ii care sotul ei, printre picaturi, ii mai acorda si ei atentie. Nu stie daca o face din mila, din obligatie sau din obisnuinta. Oricum, o face , iar asta o bucura pe Flavia. Este singura ei victorie chinuita. Suficient de insemnata pentru a continua sa se minta ca totul va fi bine. Ca personajul de langa ea, barbatul vietii sale, jumatatea in care si-a pus toata increderea se va opri din lungul sir de greseli si va spune “Iarta-ma, de maine voi fi doar al tau”. Nu-l uraste pentru comportamentul lui deviant. Nu-i reproseaza nimic. Nu-i cere nimic. Il vrea doar langa ea. Se multumeste cu putin. Se bucura cand ii calca tricourile si camasile, cand ii pune un plasture pe o rana superficiala, cand ii sterge pantofii.

Umilinta face parte dintr-un cod de legi impuse in mariajul lor. Isi face griji pentru el daca a mancat bine, sau daca este fericit.

De ce toate acestea? De se se poarta cu el de parca ar fi cel mai bun sot de pe pamant si nu aventurier cu diploma?

INTREBARE: Flavia este o sotie model, o martira sau o codependenta?

SCENARIU:

Maria este o femeie trecuta de 35 de ani, dar inca atragatoare. Are doi copii de 6 si 10 ani pe care ii iubeste nebuneste, dar si un sot, din pacate, alcoolic. Incearca sa le fie tuturor, aproape. De fapt, tot timpul il dedica numai lor. Doar ei conteaza in ecuatia numita simplu, viata Mariei. Pentru ei traieste, pentru ei respira, pentru ei ar da orice numai sa fie bine. Nu a primit, in schimb, nici pe jumatate din cat a oferit, nici dragoste, nici multumire, nici recunostinta. O sfanta mereu jertfita pentru altii. Iata statutul pe care l-a avut din prima zi de casniciei si pe care, desi l-a urat cel mai mult, l-a acceptat. Nu a modificat nimic din el. L-a dus pana la extrem, perfect constienta ca lucrurile nu sunt cum ar trebui.

Si atunci de ce se simte nefericita? De ce traieste sentimentul de vinovatie?

INTREBARE: Daca Maria traieste doar din frustrari facandu-le pe plac, doar celorlalti, inseamna ca este o mama si o sotie buna? Sau ca este codependenta?

CE ESTE, DE FAPT, CODEPENDENTA?

Autoarea Melody Beattie spunea ca o persoana codependenta este cea care se lasa influentata de comportamentul unui alt individ si care face o obsesie in a controla atitudinea acelei persoane.

Cealalta persoana poate fi un frate, o sora, un copil, un adult, un amant. Poate fi un alcoolic, o persoana care se drogheaza, sau care sufera de o afectiune somatica sau mentala. Dar problema adevarata nu este la cealalta persoana, ci in noi insine, pentru ca ne lasam controlati de ei si ajungem sa devenim obsedati in a le ghida comportamentul.

Condependenta este o boala? Unii specialisti spun ca nu este vorba despre un fenomen patologic, dar ca este o manifestare normala, o reactie la un comportament anormal.

CARACTERISTICILE CODEPENDENTEI

Persoanele codependente au un profil usor de identificat.

  • Se cred si se simt responsabili fata de altii, de trairile, problemele si destinul lor
  • Resimt mila, anxietate si vinovatie pentru ceea ce li se intampla rau celorlati
  • Se simt obligati sa-i ajute pe ceilalti, sa le rezolve problema, de exemplu dand sfaturi chiar si atunci cand nu li se cere acest lucru
  • Se enerveza cand incercarile lor de a ajuta nu dau roade
  • Deseori in istoria de viata au avut si ei, la randul lor, nevoie de altii
  • Se intreaba de ce restul oamenilor nu au aceeasi grija de cei aflati in dificultate, asa cum o fac ei
  • Spun Da atunci cand vor sa spuna Nu, fac lucruri pe care nu vor cu adevarat sa le faca
  • Indeplineasc sarcini in locul celorlalti, desi aceia ar putea sa le realizeze foarte bine si singuri
  • Se simt in siguranta cand daruiesc
  • Simt un pericol atunci cand sunt refuzati si respinsi
  • Sunt atrasi de oameni aflati in situatii grele
  • Se considera victime
  • Se simt descurajati, vidati, devalorizati daca in viata lor nu se confrunta cu o criza sau daca nu au o problema de rezolvat sau pe cineva de ajutat
  • Traiesc o furie neexprimata ce ascunde resentimente si ganduri negative
  • Sunt generosi si cedeaza in defavoarea lor
  • Se simt exploatati si au o dificultati in a comunica direct, mai ales cu o persoana suparata
  • Au o dificultate in a-si cunoaste propriile nevoi si in a cere ce isi doresc cu adevarat, iar in cazul in care le constinetizeza, deseori le ignora
  • Sunt nefericiti si intra in relatii cu persoane dependente (alcool, droguri, sex, jocuri de
    noroc, mancare, etc) sau cu persoane ce au multe probleme
  • De obicei codependentii provin din familii dezorganiozate, cu rude care au trecut prin dependente de alcool sau de droguri
  • Mereu se acuza pentru orice
  • Au o parerea proasta despre ei insisi si se vad deseori incapabili
  • Au fost victimele unor vilente fizice, psihice sau sexuale, neglijenta, abandon

In urmatorul articol vom discuta despre solutii, cum putem ajuta o persoana codependenta, cum ar putea iesi din aceasta dintr-o criza generata si alimentata din propria dorinta…

Photo by Takahiro Sakamoto on Unsplash

Pin It on Pinterest