Iubire de poveste. Ce putem face ca femei pentru a ne imbunatati relatia de cuplu?

Iubire de poveste. Ce putem face ca femei pentru a ne imbunatati relatia de cuplu?

Fiecare isi doreste o iubire de poveste… Sa te indragostesti este un lucru fabulos. Simti fluturi in stomac, apoi o bucurie inexplicabila te invaluie cu totul, esti convins ca lumea este a ta si ca persoana de langa tine este iubitul/ iubita din vis. Suntem atrasi de omul de langa noi, de gesturile sale, de parfumul din par, de soaptele pe care le rosteste cu delicatete. Incepem sa iubim aceasta fiinta care raspunde, pe rand, la toate asteptarile noastre.

De multe ori, barbatii sunt atrasi nebuneste de chipul iubitei in care se oglindesc, parca, in acelasi timp, pasiunea si puritatea, dragostea si provocarea inceputului de relatie. Un portret suficient de inspirat cat sa si-l doreasca toata viata.

Numai ca din obisnuinta, confort sau pur si simplu prea multe griji, fata visurilor se transforma intr-o femeie mult prea serioasa, prea prinsa intre oalele cu mancare, schimbatul scutecelor, stersul podelelor si maratonul cumparaturilor. Uita sa-si parfumeze parul cum o facea la inceput, sa poarte rochia preferata a sotului, sau sa-l alinte cu soapte de dragoste. Si atunci vine acest dor al barbatului de iubita de la inceput. Incepe sa o caute, in toate si peste tot, cu infrigurare, printre amintiri, sau in prezent, printre alte femei. Si aici intervine infidelitatea.

Am facut tot acest preambul pentru ca aud, destul de des la cabinet, afirmatii din partea femeilor de genul: ”Nu inteleg nimic. Am avut grija de copii, a avut ce si-a dorit de mancare, casa e mereu curata, hainele au fost calcate. Ce mai vroia de la mine? Cum de s-a putut uita in alta parte? Unde am gresit?”

Ei bine, a ignorat tocmai micile detalii care coloreaza viata si stimuleaza interesul barbatului de langa ea. A uitat sa il mai surprinda si sa fie ea insasi, cea de la inceputul relatiei.

Cum ar putea sa-l recucereasca o femeie pe sotul sau? Iata cateva idei foarte simple care ar putea fi aplicate si de cele mai ocupate sotii si mame:

  • In primul rand, va puteti aminti ce v-a atras la el in prima instanta si va puteti concentra pe aceste aspecte. Cand v-ati intalnit prima oara cu partenerul vostru, poate ca l-ati privit ca pe un print, era absolut atragator si fermecator prin simpla sa prezenta. De ce nu l-ati vedea in aceeasi lumina si acum? V-au fascinat atunci zambetul, tunsoarea, hainele, dar si gesturile lui sau poate simtul umorului? V-ati simtit confortabil in preajma lui, l-ati privit ca pe un barbat adevarat, autentic si puternic? Poate ca a ramas la fel! Va puteti face si o lista cu toate celelalte calitati care v-au cucerit la inceput. Va vor motiva! Puteti sa il priviti cu ochii unei persoane indragostite, lasand defectele deoparte, cel putin pentru o perioada.
  • Poate este momentul sa il laudati si sa ii multumiti. Gandindu-va la aspectele lui pozitive, va va fi mai usor sa-i scoateti in evidenta calitatile, verbalizandu-le. Ii puteti spune ce admirati la el. Aveti in vedere si ceea ce face pentru dumneavoastra si pentru familie. Puteti sa fiti recunoscatoare pentru tot ceea ce va daruieaste si renuntati la zgarcenie cand vine vorba de cuvantul MULTUMESC! “Multumesc ca mi-ai dus masina la reparat” , “Multumesc pentru ca te gandesti la mine,”sau “Imi place faptul ca petreci timp cu copiii”. Iata cateva dintre afirmatiile care pot aduce imbunatatiri spectaculoase in relatia de cuplu!
  • Cum ar fi sa il lasati sa fie barbat si sa il tratati in consecinta? Daca face diferite treburi in casa, ii puteti permite sa le faca in stilul si in ritmul lui. A-i arata cum sa faca anumite lucruri, a-i da sfaturi legate de cum sa parcheze, pe unde sa o ia ca sa ajungeti la destinatie intr-o calatorie cu masina, iar asta in loc sa apreciati faptul ca ati ajuns cu bine la destinatie, pot fi moduri in care ii transmiteti ca nu este destul de bun pentru voi.
  • Daca isi doreste sa faceti anumite activitati impreuna, cum ar fi sa mergeti la un concert, la o cina, sa va uitati la un film, ii puteti face pe plac si va puteti bucura de timpul petrecut impreuna. Daca se intampla sa nu fie chiar pe placul dumneavoastra ar fi de dorit sa nu va aratati dezamagirea sau nemultumirea in mod vehement.
  • Ar fi de dorit sa nu il tratati ca pe un copil. Am vazut femei care isi critica barbatul de fata cu alte persoane. Bineinteles, puteti sa nu fiti de acord cu ceea ce face sotul, nimeni nu e perfect, insa ar fi de preferat sa ii spuneti toate acestea intre patru ochi. De ce sa-l puneti intr-o postura stanjenitoare? O relatie de dragoste si de respect reciproc nu cuprinde si episoadele de circ. Observatiile facute intr-un cadru intim, si nu la modul imperativ pot fi mai eficiente.
  • Surprizele sunt placute! Dupa ani si ani de casnicie este posibil ca rutina se instaleaze daca nu intervenim. In locul pasiunii, apare, destul de comod, blazarea. Insa, a face ceea ce nu se asteapta, poate da un suflu nou relatiei. Este un mod de a il impresiona. Asa ca, in acest context puteti sa va imbracati pentru el, de dragul vostru, dar si al lui. Puteti purta bluza lui preferata. Din cand in cand puteti imbraca ceva mai provocator, fie ca este vorba despre o rochie sau o lenjerie.
  • Si, inca ceva! Foarte important! Va puteti bucura de sex? Deseori inainte de casatorie viata sexuala era incitanta. Dupa un timp insa grijile zilnice, stresul, rutina aduc oboseala si plictiseala. Va puteti gandi la ceea ce v-a atras la el la inceput. Puteti citi de asemenea articole legate de acest subiect si puteti discuta deschis despre ceea ce va place fiecaruia. Cum sa il multumiti, dar si cum sa fiti si dumneavoastra multumita.

Uitati de impresia gresita ca odata casatoriti nimic nu se va intampla si ca totul va merge ca la inceput, doar asa, din inertie. E importanta implicarea. Teoria potrivit careia celalalt este “al meu” si ar trebui sa ma ia asa cum sunt, cu bune si cu rele, sa ma suporte si sa imi fie alaturi, nu este tocmai benefica.

Cum vedeti aceste sugestii ? Ati trecut printr-o experienta similara? Puteti impartasi cu cititorii parerea legata de acest articol mai jos. Astept cu interes comentarii pe acest subiect. Pe curand!
In situatia unui divort, cum vom da vestea copiilor?

In situatia unui divort, cum vom da vestea copiilor?

In ultimul timp ma confrunt tot mai des cu intrebarea: “Am hotarat sa divortam! Cum ar fi mai bine sa anuntam copiilor aceasta decizie astfel incat sa fie cat mai putin afectati ?”

Aud adesea despre parinti care fac din anuntulul divortului o misiune dificila, cu rezultate dezastruoase. Unii aleg sa trimita scrisori cu vestea, altii dau un telefon pentru confirmarea despartirii. In cele mai complicate cazuri, unii parinti decid sa nu spuna nimic. Tin totul pentru ei, iar perioada de tacere o fixeaza pe un termen nelimitat. Insa mai devreme sau mai tarziu, copilul va afla vestea fie de la o vecina, de la un prieten de familie, fie de la o ruda apropiata. O astfel de ruptura si schimbare brusca intre cei doi parinti nu poate trece neobservata. Unii copii isi dau seama, singuri, dupa o vreme ca mama nu mai locuieste cu tata, iar motivul este unul dintre cele mai triste. S-au despartit! Si nu pot accepta simplu aceasta realitate.

Cum vi se par aceste posibilitati de a vorbi copiilor despre divortul vostru? Considerati ca sunt modalitati sanatoase pentru a da o asa veste unui copil ?

Le spunem sau nu le spunem copiilor despre divort?

Multi parinti sunt de parere ca daca vor ascunde adevarul si vor musamaliza o realitate neplacuta, dar certa, vor reusi in felul acesta sa-si apere copilul de trauma divortului. In mod inconstient, copilul simte ceea ce se intampla in jurul sau. El va va cere socoteala tocmai cand veti considera ca totul este sub control. Daca lucrurile clare nu sunt puse in cuvinte, in timp, copilul ajunge sa nu mai aiba incredere in intuitia sa. Va fi bulversat in viata adulta, iar consecintele apar acolo unde nu te astepti si cand nu te astepti.

Iata de ce, o discutie deschisa pe tema divortului ii va confirma copilului exact ceea ce el simtea de ceva vreme. Realitatea descrisa in cuvinte, insotita de explicatii, exemple si emotii devine una mai umana. Iar acceptarea divortului, mai usoara pentru cel mic.

Evident, anuntarea despartirii este un moment sensibil, iar divortul este dureros nu doar pentru copii, ci si pentru ceilalti membrii familiei. In cele mai numeroase cazuri, parintii sunt furiosi unul pe altul si doresc sa se razbune. Din nefericire, deseori aleg sa puna copilul la mijloc in acest joc al orgoliilor. Il monteaza pe cel mic impotriva celuilalt parinte. In acest context ii sunt furnizate detalii defaimatoare la adresa tatalui sau a mamei. Sunt si cazuri in care copilul este transformat intr-un mesager, neplatit si fara vina, in comunicarea dintre cei doi adulti.

Pare greu de imaginat, insa deseori parintii prinsi in divort nu se mai gandesc la copii sau la binele lor si fac asta fara sa isi dea seama. Traiesc drama lor sentimentala, din unghiuri diferite si atat. Se gandesc la deceptia in sine, la ratare si razbunare fara sa se mai intrebe oare ce este in inima copilului lor, cum suporta el scenele in care mama si tata se cearta continuu si isi spun cuvinte jignitoare cand alta data isi sopteau- Te iubesc?!

Parintii divortati care uita din inertia evenimentelor ca cel care sufera cel mai mult este copilulul lor, vor fi uimiti ca, la un moment dat, cel mic o sa inceapa sa minta, sa se izoleze, sa abuzeze de medicamente sau substante interzise sau sa aiba rezultate tot mai slabe la invatatura. Aceste comportamente reflecta tocmai faptul ca, intr-un moment in care avea maxima nevoie de atentie, de intelegere si chiar de explicatii sincere, a fost neglijat. Nu a reusit sa isi exprime trairile si temerile, care inchise in interiorul sufeltului sau, il macina.

Cum dam vestea?

Iata de ce a vorbi copilului despre divort este o modalitate prin care parintii dau un exemplu de maturitate, de intelepciune si de asumare. Copilul ar trebui sa auda despre divort de la parintii lui. Este de dorit ca discutia sa fie purtata fata in fata, indiferent cat de greu ar fi. In cazul in care sunt implicati mai multi copii puteti face un consiliu de familie. Sa spuneti direct ca mariajul vostru nu mai poate continua si ca, din diferite motive, nu veti mai sta impreuna, poate fi un adevar mai usor de acceptat pentru minorii implicati in drama voastra.

Ar fi preferabil sa ne gandim inainte la un plan de discutie si sa alegem cuvintele cu grija. Ele oricum vor cadea ca un bumerang, dar putem sa le alegem pe cele care dor mai putin.

Putem incepe prin a le vorbi despre trecutul cuplului ca unul ce a debutat cu dragoste, cu proiecte comune, a continuat cu nasterea copilului si apoi cu infuntarea unor dificultati, care au condus la instrainare. Deseori copilului ii este prezentata doar partea plina de durere a mariajului, generata de deceptie, nu si partea de poveste fericita pe care au trait-o la inceput.

Ar fi bine ca adultii sa fie pregatiti sa le raspunda copiilor la intrebari, fara a se invinovati unul pe altul. De dorit este sa isi prezinte divortul ca pe o decizie luata in urma unor discutii indelungate. Ca parintii au incercat sa gaseasca sursa problemei si chiar sa o rezolve. Merita subliniat si faptul ca decizia nu a fost luata de pe o zi pe alta.  Existau probleme de ceva vreme si ca cei doi adulti au incercat impreuna sa le rezolve.

Este momentul in care cel mic are nevoie de asigurarea ca cei doi parinti ii vor fi in continuare alaturi. Ca vor continua sa il iubeasca. In mod cert, ii vor fi mama si tata, pentru totdeauna.

A da detalii concrete asupra faptelor ce au dus la despartire, desi poate parea o dovada a transparentei si a dialogului fara bariere, uneori nu este cea mai buna solutie. De multe ori se ajunge la delicata situatie a invinuirilor : “Mama ta m-a inselat”, “Tatal tau bea foarte mult si nu il mai suport”, etc. Este o situatie care e bine sa fie evitata cu tact.

In cele mai multe cazuri, situatia se va stabiliza abia dupa un an sau doi de la separare. In toata aceasta perioada, dar si mai tarziu, cuvintele vor fi cele definitorii si nu doar pentru copii, cat si pentru fostii soti. Reprosurile, acuzatiile, regretele nu-si au locul. Sa nu va mirati daca, in timp, copilul va cere, din nou, sa primeasca explicatii despre motivul separarii parintilor, iar atunci nu va sfiiti sa reluati subiectul cu delicatete si rabdare.

Ce atitudine este mai potrivita?

Atitudinea persoanei care “a luat” decizia este importanta. De obicei acesta are doua posibilitati.

  1. Responsabilizarea- imi voi asuma aceasta situatie. Nu il voi face pe partenerul meu sa plateasca pentru ceea ce a facut. Vreau sa apar, in fata copilului, ca o persoana responsabila care incearca sa treaca peste ceea ce i s-a intamplat
  2. Victimizarea- nu am meritat ceea ce mi s-a intamplat. Este o alegere usoara pentru celalalt, insa dificila pentru mine. Partenerul este responsabil de separare.

Ultima este o atitudine usoara, ea nu implica nici un efort, dar consecindele sunt nedorite. Pozitia de victima presupune ca sotul sau sotia se se concentreze pe propria suferinta si sa dea vina pe celalalt. Dimpotriva, responsabilizarea este o pozitie dificila, dar e si cea mai justa. Ea cere mai mult efort. Este necesara o distantare de suferinta traita. Implica curaj si evolutie personala.

Din pacate, de multe ori copilul se simte vinovat pentru decizia de divort a parintilor. Este bine sa il ajutam sa inteleaga ca nu el este cauza pentru care cei doi adulti au decis sa se desparta. Ce i se spune unui copil legat de motivele despartirii nu este foarte relevant. Cel mic simte destul de bine care este adevarul.

Pana la urma despartirea este, desi poate suna dur, rezultatul unei “morti” a acelei dorinte de a fi impreuna. Cand iubirea nu mai este sau s-a transformat in ceva toxic, obositor, apare idea de separare.

Reactia copilului poate fi diferita fata de ceea ce ne asteptam noi. Unii copii par indiferenti si spun ca se asteptau la acest anunt. Altii se arata suparati sau chiar agresivi pentru ca si-ar fi dorit sa ii faca pe parinti sa se razgandeasca. Uneori copilul este deceptionat si tacut. Unii vor mai multe detalii. Altii, pe de alta parte, nu vor sa dezbata subiectul mai amanuntit. Daca discutia este scurta, parintii pot propune o revenire asupra subiectului cu alta ocazie. Aceasta alegere ii va oferi celui mic un moment de respiro in care sa proceseze singur vestea.

Alte detalii despre divort si impactul lui asupra copiilor le puteti citi in articolul „A fi parinte dupa divort, cum sa ne purtam cu copiii”.

Asadar, este important sa tinem cont de sensibilitatea fiecaruia, sa fim atenti si sa ne adaptam atitudinea la reactia copilului.

A fi parinte dupa divort. Cum sa ne purtam cu copiii

A fi parinte dupa divort. Cum sa ne purtam cu copiii

De la familia ideala la ruptura…

O familie ideala! Cred ca la asta visam fiecare dintre noi atunci cand ne intalnim jumatatea si hotaram sa ne casatorim. Spunem DA in fata altarului si incercam sa vedem in ochii omului de langa noi filmul fericirii noastre. Un film in care scenariul este scris de noi, iar intamplarile vor fi traite, pe rand, tot de noi. Zi de zi, secunda cu secunda. Dar este nevoie de incredere si de rabdare. Pana la urma nu totul este roz. Sa fim constienti de la bun inceput ca vor veni si momente de incercare in viata de cuplu, inseamna sa fim cu picioarele pe pamant. Cu cat pregatirea este mai atenta, cu atat relatia va fi mai solida. Sunt insa si situatii in care ea, casnicia, se va destrama. Asta atunci cand cei doi parteneri vor fi luati prin surprindere de o serie de intamplari solicitante, ne putandu-le face fata.

De cele mai multe ori, nasterea unui copil aduce in casa tinerilor o mare bucurie. Sunt parinti, asa cum au sperat, si au toate motivele sa meaga mai departe. Se presupune ca relatia de cuplu devine mai solida ca niciodata. Dar, venirea pe lume a unui copil poate sa aduca si numeroase schimbari pentru care nu toata lumea este pregatita. Sotii trec prin momente diferite de ceea ce isi imaginau la inceput, unele dintre ele prea putin anticipate. Partenerii incep sa isi petreaca din ce in ce mai putin timp impreuna, iar atentia lor se va indrepta tot mai mult spre cel mic. Vor uita uneori sa isi spuna un cuvant frumos sau sa se sustina cand le este mai greu. Cand mai apar si alti copii, distantarea deja instalata intre parteneri, se transforma, uneori, într-o ruptură. O ruptura atat de mare incat nu mai este nimic de facut.

In acest context, din ce in ce mai multe cupluri prefera sa divorteze. Unul sau ambii parteneri aleg sa isi traisca viata bucurandu-se de ea. Doresc sa isi redobandeasca libertatea, cea pe care cred ca au pierdut-o odata cu mariajul. Fie ca este vorba despre libertatea de actiune, cea sexuala sau cea financiara, este cert ca vor să le recastige. Asa ca suporta tot mai greu reprosurile celuilalt si recunosc, intr-un final, ca iubirea care i-a legat la inceput, nu mai exista. Ajung sa-si declare ca nici dorinta nici motivatia de a fi un cuplu, sau de a convietui nu mai exista. Și nici nu vor incerca sa le recapete.

Ce se intampla cu copiii…

In tot acest tablou al unei rupturi iminente, asortata cu reprosuri de tot felul, cei care sufera cel mai mult sunt copiii. Martorii fara vina ai unui context nefericit.

Chiar daca sotii nu sunt constienti de acest aspect, copiii simt, mai bine ca oricine, legatura dintre parinti. Ei isi dau seama cand cei doi sunt despartiti, și nu neaparat in realitatea concreta, ci si numai in plan emotional. O privire rece face cat o mie de cuvinte, iar copiii pot descifra rapid aceste subtilitati. Chiar daca nu li se explica in cuvinte ceea ce se petrece ei simt. A le spune ca totul este bine nu face decat sa le induca o stare de confuzie.

Relatia parintilor, reusita sau nu, ajunge un model pe care copiii, adesea, il vor copia in propria lor viata. A da un exemplu de cuplu care nu este tocmai sanatos este un lucru pe care cei doi parteneri si-l asuma.

Desi, atat parintii cat si copiii trec prin incercari dificile in timpul unui divort, adevarata provocare este de a atenua pe cat posibil suferinta tuturor celor implicati, dar in special a celor mici. Este o sarcina delicata pentru toata lumea. Universul devine necunoscut si ingrijorator atat pentru parinti cat si pentru copii.

De cele mai multe ori, decizia de separare este urmata de o perioada marcata de conflicte, deceptii, tristete si uneori chiar disperare. La aceasta se adauga uneori aparitia unui nou partener. Comunicarea intre cei doi parinti este, de cele mai multe ori, defectuoasa, iar uneori lipseste cu desavarsire. In locul ei apar lipsa de discernamant si impulsivitatea.

Deseori se intampla ca cei implicati sa intre intr-o spirala negativa din care nu mai pot iesi decat foarte greu.

Ce putem face in acest context….

În aceste momente se impune abordarea situatiei cu maturitate. În primul rând, copiii ar trebui sa fie tinuti cat mai departe de conflictul parintilor. Scenele de gelozie, de frustrare si angoasa este de dorit sa se desfasoare in afara privirilor celor mici. Pana la urma disputele sunt intre adulti. Este treaba lor sa gestioneze conflictul, sa ajunga la pace fara copiii, ca martori.

De asemnea, ar fi ideal ca dupa divort ambii parinti sa fie prezenti in viata copilului, in special pentru sanatatea psihica a acestuia. Asta inseamna ca parintele cu care copilul a ramas sa ii permita celuilalt parinte sa petreaca timp cu fiul/fiica lui atat in vacante, cat si in cadrul unor vizite, iesiri in oras, petreceri.

Pentru binele copiilor, este esential ca parintii sa treaca peste furii, gelozii, invinuiri sau reprosuri. Cheia este o colaborare, o armonizare a parerilor si a valorilor, dar si o buna organizare. O atitudine sanatoasa este acea in care parintele nu isi denigreaza fostul partener de cuplu in fata copiilor. A favoriza relatia celor mici cu celalalt parinte este un aspect esential pentru buna lui dezvoltare ulterioara.

La aparitia copiilor cei doi parteneri traiesc un sentiment de uniune ca parinti, de multumire si de mandrie. Ideal ar fi ca aceste trairi sa ii anime pe cei doi parteneri divortati si dupa despartire, in rolul de parinti ai copilului, un rol care va ramane vesnic.

Reglarea situatiei din punct de vedere juridic este un alt aspect de luat in seama. Puteti cere sfatul unui mediator. Avand experienta in astfel de situatii, mediatorul isi va spune opinia luand in calcul situatii ce pot aparea pe termen lung. Astfel vor fi evitate luptele intre avocati ce sunt, inevitabil epuizante,lungi si costisitoare.

Copiii nu inteleg ce presupune un divort. Adesea, cei din jur nu se preocupa sa le explice ce se intampla si la ce ar trebui sa se astepte. Fie ca cei doi parinti sunt absorbiti de propriile trairi, fie deseori presupun ca cei mici stiu deja toate acestea. Neglijeaza sa vorbeasca cu ei, sa le explice in cuvinte simple cum va continua viața lor, ce elemente de noutate vor fi si cum le vor suporta mai usor.

Parintii nu au acces la gandurile din mintea si trairile din sufletul copilului. Este bine ca la orice intrebare a copilului sa i se raspunda cu calm si cu rabdare. In viitor el va avea incredere sa puna si alte intrebari.

Este de dorit ca minorii sa stie diferenta dintre angajamentul dintre soti care nu e unul definitiv, spre deosebire de cel de parinte care e pe viata. Daca parintii se despart asta nu inseamna ca si copiii se vor desparti definitiv de unul dintre parinti sau de ambii. A ii asigura pe cei mici ca mama si tata vor fi mereu alaturi de ei aduce mai multa liniste in sufletul copiilor.

Este important sa afle ca divortul este raul cel mai mic, un rau necesar asemanator unei operatii in care este inlaturata o parte de tesutul bolnav. Desi operatia e dureroasa, ea este singura cale catre vindecare, catre o viata mai buna, mai sanatoasa, uneori mai sigura.

Iata de ce copiii nu ar trebui lasati sa fantasmeze la o impacare, desi, ei o vor face involuntar. Ar fi de preferat sa nu primeasca motive in acest sens.

Cel mai benefic pentru copii, in special daca sunt mici, este sa ramana in casa in care au trait si sa nu se mute. Schimbarea locuintei, care vine odata cu plecarea din familie a unuia dintre parinti, este și mai greu de suportat de catre copii. Orice alte schimbari venite odata cu divortul, cum ar fi mutarea la o scoala noua, ar fi bine sa fie evitate, pentru ca ele nu aduc decat un plus de stres copiilor.

Tot de o atitudine matura tine ca cei doi parinti sa isi asume despartirea. In acest context anuntarea deciziei copiilor este un subiect sensibil pe care il voi dezbate intr-un articol ulterior.

Asa cum nu exista parintele perfect, nu exista nici atitudinea perfecta in situatia divortului. Putem insa observa, analiza, ce anume ajuta si ce anune pune in dificultate o dezvoltare armonioasa a copilului. In acest context puteti cere sfatul unui psihoterapeut.

Psihoterapia ii ajuta pe parinti sa isi impartaseasca emotiile pe care le traiesc, furia, tristetea, dezamagirea, durerea. In urma demersului terapeutic, intensitatea acestora scade, iar parintele se poate ocupa mai bine de copii.

Astfel, cei mici nu vor mai fi impovarati cu trairile adultilor. Vor invata, la randul lor, ca orice problema isi poate gasi o solutionare, prin tact, diplomatie si dialog, dupa modelul celor mari.

6 pasi pentru a scapa de Codependenta

6 pasi pentru a scapa de Codependenta

Despre codependenta si modul in care ea se manifesta, despre punctul in care dragostea si grija fata de cei de langa noi ajung o obsesie, despre tendinta de a ne sufoca in propriile ingrijorari pentru binele celorlalti am vorbit in articolul CODEPENDENTA! CAND DRAGOSTEA SI GRIJA FATA DE CELALALT AJUNG O OBSESIE !?!.

Acum este timpul sa vedem si cum ne putem detasa de aceste trairi, sa evitam sa intram intr-o relatie toxica. Ce facem daca dependenta de alcool sau de droguri a unei persoane dragi din viata noastra ne afecteaza intr-un mod atat de dramatic incat nu mai avem grija de noi insine? Ajungem sa traim pentru a salva, uitand sa ne salvam pe noi? Suntem atat de determinati sa ajutam incat ajungem sa facem mai mult rau decat bine si noua, dar si celorlalti? Exista solutii pentru a iesi din aceasta situatie, fie singuri, fie insotiti de un psihoterapeut! Iata cateva sugestii care v-ar putea ajuta:

Pasul 1: Incetati sa mai fiti o victima!

Sa spunem ceea ce nu vrem in realitate sa spunem, sa facem servicii pentru cineva care este capabil sa se ajute si singur, sa raspundem la nevoile celuilalt fara ca acest sprijin sa ne fie solicitat, sa modificam un Nu categoric, intr-un Da garantat, toate acestea par sa ne puna intr-o aparenta  ipostaza de salvator. Desi pare greu de crezut, pentru unii aceasta este singura cale de a se evidentia, de a fi vazuti, apreciati, ba chiar iubiti. Insa, tocmai aceasta maniera, pe care o considera inofensiva, ii determina sa uite de propria persoana.

Salvatorii ajung la un moment dat chiar ei insisi nemultumiti de viata pe care o traiesc. Sunt din ce in ce mai tristi, mai nefericiti fara sa aiba un motiv real.

In profesia mea am ocazia sa-i intreb deseori pe oameni “pe tine ce te face fericit?” si de multe ori raspunsul este “nu stiu”. Acest –nu stiu- apare din cauza ca nu ne simtim demni de a fi iubiti ? Din cauza ca vrem sa devenim indispensabili pentru cei de langa noi? Sau pentru ca nu suntem multimiti de ceea ce am ajuns sa fim? Interesant este ca atunci cand suntem nemultumiti de noi, suntem nemultumiti si de cei apropiati.

Pasul 2: Eliberati-va de control

Persoanele codependente au reputatia de a fi dominatoare. Fie ca ii urmaresc pe ceilalti, le dau lectii, ii critica, plang pentru ei, suspina, tipa, fie ca folosesc orice mijloc pentru a-i determina pe ceilalalti sa faca ceea ce vor. Foarte usor trec de la persecutie la victimizare, isi folosesc toate armele din dotare pntru a manipula. Fie fac scene teribile, fie sunt pasiv-agresivi. Impun o distanta, o raceala, o respingere. Ii sperie, ii fac gelosi, le reamintesc indatoririle, pun intrebari, fac aluzii. Invata sa traga mereu aceleasi sfori care functioneaza – trec de la mila la culpabilitate.

Controlul este insa o iluzie. Nu putem controla alcoolismul celuilalt, nici alte dependente sau obsesii. Nu putem controla emotiile, alegerile, trairile sau comportamentele celor din jur. Si inca o veste proasta pentru multi : NU II PUTEM SCHIMBA PE CEILALTI. In acelasi timp nu suntem obligati sa ne supunem abuzului.

Pasul 3: Nu va mai lasati influentati

Majoritatea persoanelor codependente “reactioneaza” la tot ceea ce considera ei ca e rau in jurul lor, dar si la tot ce nu functioneaza ca la carte. Reactioneaza la furie, la vinovatie, la rusine, la dispretul de sine, la incertitudine, la suferinta, la atitudinea dominatoare a celuilalt, la depresie, la disperare.  Reactioneaza la orice inceput de criza. Reactia e brusca si neregizata. Isi pierd controlul, si paradoxal, ceilalti ajung sa il detina. O persoana codependenta nu mai actioneaza in interes propriu, ci initiaza demersuri doar spre ajutorul celuilalt. De multe ori traieste frustrarea a ceea ce s-a intamplat sau a ceea ce s-ar putea intampla intr-un context negativ.

  • Este de dorit ca un codependent sa renunte la modul de a gandi sau de a simti doar in favoarea unei alte persoane
  • Nu trebuie sa se simta prost daca cei din jurul lui au comportamente neadecvate. Sunt agresivi, vulgari, nemultumiti, irascibili.
  • Nu trebuie interpreteze respingerea din partea celorlalți ca pe o consecinta a lipsei lor de valoare. Daca sunt desconsiderati nu inseamna că nu sunt oameni valorosi.

Pasul 4: Traiti-va viata!

Acum nu este despre altii. Acum este despre mine! Da, in fiecare zi, sunt responsabil de mine insami, de emotiile pe care le simt, de ceea ce fac, de ceea ce gandesc. Eu sunt cel care da atentie propriei mele stari de bine, atat fizica cat si psihica. Cum vi se par aceste afirmatii? Sunt si ale voastre, de zi cu zi?

Modul in care ne traim viata este o alegere. A ne lua o zi de concediu atunci cand simtim, a face exercitii fizice, a iesi cu prietenii, a merge la un masaj sunt modalitati prin care ne putem lua viata in propriile maini. Ne gestionam momentele de bucurie dupa bunul plac. Este simplu!  Noi singuri ne putem oferi acele momente frumoase de care avem nevoie, si cand avem nevoie. Totul porneste de la noi. Suntem la un gand distanta intre a vrea sau a refuza  sa fim fericiti!

A ne indragosti de propria persoana este, pana la urma, un act de iubire. Putem renunta sa ne comparam cu ceilalti, putem sa tinem cont de propriile nevoi, putem sa nu ne mai amintim evenimente dureroase. Ne putem gandi ca am facut maximum posibil in circumstantele respective.

A ne accepta asa cum sunem este un act de curaj! Asta nu inseamna sa ne resemnam, ci sa ne acordam atentia de care avem nevoie. Cand noi suntem fericiti, exact acelasi sentiment il oferim si celor pe care ii iubim!

Pasul 5: Fixati-va propriile obiective

Fara obiective, viata pare o ambarcatiune frumoasa si puternica, dar fara carma. E usor sa ajunga in deriva, fara provocari, fara puncte de atins. Insa, a ne stabili scopuri in viata, o directie de urmat, o destinatie la care sa ajungem, ne da siguranta ca detinem controlul.  Fixarea de obiective inseamna sa ne condimentam viata cu  entuziasm, suspans si cu incantarea reusitei.  Obiectivele puse pe hartie declanseaza, ca prin magie, o forta psihologica, afectiva si spirituala imensa. Veti vedea ca lucrurile se produc la momentul potrivit!

In articolul TRANSFORMA VISELE IN REALITATE PRIN INTERMEDIUL OBIECTIVELORhttps://www.cristinazamfir.ro/transforma-visele-in-realitate-prin-intermediul-obiectivelor/ puteti sa cititi cateva sfaturi pentru a stabili obiective cat mai pertinente, dar  si modul in care le puteti pune mai bine in practica.

Pasul 6:  Detasati-va! Priviti situatia la rece si gasiti solutii eficiente

Efectul codependentei nu trece foarte usor. Nu e ca atunci cand vrem sa ne dezbracam de o haina veche si foarte grea. O asezam pe spatarul unui scaun si gata! E nevoie de multa rabdare, dar si de vointa. Ar fi de dorit sa ne indepartam de radacina unei obsesii care, desi initial nu este a noastra,  macina si ne macina. Problemele persoanelor dragi ajung atat de mult sa ne afecteze incat pierdem contactul cu noi, drama lor devine si drama noastra, iar indemnul de a-i ajuta se transforma intr-un mod de a trai. Intr-o obsesie. Un scop suprem. Incepem sa traim doar cu gandul ca suntem unicii lor salvatori. De fapt, incepem sa ne autodistrugem! Incet si sigur. Detasarea, in acest caz este un prim pas spre vindecare!

  • A ne detasa presupune sa intelegem ca fiecare om este responsabil de el insusi. Nu putem schimba persoana de langa noi, la fel de bine cum nu putem nici sa-i rezolvam problemele, la infinit. Uneori este de dorit sa ne distantam cat putem de drama si sa ne concentram si pe problemele noastre. Este  de dorit sa ne amintim cine suntem cu adevarat si ce prioritati avem.
  • Sa fim detasati inseamna sa traim clipa, aici si acum. Lucrurile vin si trec! Poate parea crud, insa uneori este sanatos pentru propria persoana sa ne punem pe primul plan.
  • Sa ne detasam nu inseamna ca vom intoarce spatele celor care conteaza in viata noastra. Sa ne detasam inseamna sa le dam incredere ca si ei pot lua decizii bune, ca pot iesi din criza, ca se pot ingriji, ca pot avea control asupra situatiei in care se afla. Sa ne detasam, inseamna, in anumite momente din viata noastra, sa ajutam!
  • Sa fim detasati presupune sa nu ne mai gandim obsesiv la ce face cel de langa noi, cum va supravietui in tandem cu viciul, cum va respira fara noi? Putem sa incetam sa ne mai ingrijoram in fiecare moment.

Asadar…

Codependenta poate fi depasita cu mai mult respect de sine, dar si cu intelepciunea ca nu putem fi salvatorii lumii, ca nu putem sa luam pe umerii nostri defectele, viciile, dramele si neajunsurile tuturor celor pe care ii cunoastem.

Acesti pasi de multe ori sunt greu de indeplinit de unul singur, fara sprijinul cuiva. Daca simtiti ca este momentul pentru o schimbare, puteti oricand apela la ajutor de specialitate, respectiv la sprijinul unui psihoterapeut.

Uneori detasarea poate fi mai eficienta decat o implicare bolnavicioasa. Un NU hotarat, in locul unui DA inconjurat de compromisuri, poate aduce, pentru ambele parti, mai mult bine decat ne putem imagina. Nu este cazul sa toleram minusurile din viata noastra, nu trebuie sa fim martiri in mod gratuit si inutil, nu are sens sa ne hranim cu drama celor din jurul nostru, cand nici macar ei nu isi doresc asta. Ajutorul trebuie sa-l acordam cu intelepciune, acolo unde este cazul si doar cand este cazul! Doar asa putem sa ramanem eficienti si sa fim de folos, avand respect, mai intai, pentru propria persoana!

Cum se transforma o poveste de dragoste intr-o relatie toxica

Cum se transforma o poveste de dragoste intr-o relatie toxica

Despre dragoste se poate vorbi in mii de feluri si in tot la fel de multe incercari putem sa definim conceptul de relatie perfecta. Insa, cu adevarat greu este sa vorbim despre o reteta garantata a fericirii in doi. De ce? Pentru ca ea nu se se vinde si nici nu se cumpara vreodata. Ea se traieste, se reconstruieste, se simte si se impleteste din intelepciune, respect, incredere, dar si cu ajutorul unui dialog fara bariere.

Dar pana aici drumul in doi este lung, ba chiar anevoios. Unii nu ajung niciodata la destinatia unei relatii fericite. Si stiti de ce? Pentru ca, de multe ori, singuri isi pun picaturi de otrava in ganduri si in replici. E ca si cum ar putea sa traiasca frumos si simplu, dar prefera sa se complice, ar putea sa se iubeasca, dar aleg sa sufere in tacere.

Dintr-o doza de egoism de care sunt mai mult sau mai putin constienti, Romeo si Julieta pornesc la drum cu gandul ca sunt facuti unul pentru celalalt si ca vor construi, impreuna, sentimentul la care ravnesc cel mai mult. Fericirea. Se imbratiseaza, isi soptesc cele mai frumoase cuvinte, rad si cred, pe buna dreptate, ca sunt centrum mundi. La inceput totul pare sa mearga snur, dupa regulile unui scenariu romantic, bine pus la punct, pana cand, in unele cazuri, si doar in unele cazuri, totul se schimba radical. Cei doi ajung sa se priveasca ca si cum unul ar fi proprietatea celuilalt, nu omul pe care ar trebui sa-l asculte, sa-l inteleaga si sa-l iubeasca exact asa cum e. Si exact asa cum l-a privit la Inceput.

Dar ce-i face mai exact sa se indeparteze ? Cum si unde gresesc? Haideti sa luam in discutie cateva situatii! O luam cu inceputul!

Greseala Nr. 1 (Si cea mai des intalnita): Cand dam vina unul pe celalalt pentru propriile emotii… negative

Concret: Sa ne imaginam ca am avut o zi foarte grea la munca. Avem nervii la pamant si credem ca odata ajunsi acasa ne vom recastiga echilibrul. In bratele partenerului toata supararea noastra ar trebui sa dispara ca prin minune. Intram in casa, iar persoana iubita, care vorbeste la telefon, ne imbratiseaza, dar pare destul de prinsa in discutie. Aproape ca nu ne observa. Aflam rapid ca va pleca in oras, cu colegii de munca. Bun…

Brusc ne enervam si incepem sa aruncam cu reprosuri in stanga si in dreapta. Cuvintele taioase parca ne vin pe banda rulanta. Suntem o avalansa de replici inveninate. Ca nu-i pasa de noi, ca este doar o rautate pura la mijloc, ca nu ne sustine in niciun fel. Fara sa-i spunem clar ce gandim, am fi vrut sa anuleze iesirea in oras si sa ne acorde toata atentia dupa care tanjim.

Ce este toxic in acest scenariu? In primul rand, sa dam vina pe partener pentru propriile nostre emotii este, nimic altceva, decat un act de egoism, un exemplu de gestionare defectuoasa a propriilor limite. Sa gasim un tap ispasitor pentru tot ce ni se intampla rau in viata pare la indemana, dar este pagubos, tot pentru noi.

Atunci cand cream un precedent in faptul ca partenerul e mereu vinovat pentru trairile noastre si invers, dezvoltam ceea ce se cheama o relatie de codependenta. Adica fiecare e responsabil de modul in care celalalt se simte.

Cum iesim din criza? Prin asumarea propriilor emotii si prin responsablitatea fata de ceea ce ni se intampla. Nimic nu se face cu forta, asa cum pe nimeni nu putem obliga sa ne inteleaga sau se ne ajute. Se spune ca in viata cu ce mana dai, cu aia primesti. Trebuie sa oferi, inainte a pretinde ceva.

Greseala Nr. 2 Cand tinem scorul irelatie

Concret : Se intampla sa tinem scorul in relatie atunci cand, permanent, caram dupa noi, o condica virtuala. Aici notam, cu grija, toate greselile partenerului de viata, de la Facerea Lumii si pana in prezent 🙂 Ce mesaje a trimis, cui, si de ce, pe cine a iubit inainte, cui i-a zambit, in treacat, la cine sa gandeste acum etc. Totul trecem in condica, dar nu deageaba, ci pentru razbunare. Cutitul trebuie rasucit in rana, ori de cate ori se poate, asa ca sa simta…

Ce este toxic in acest scenariu? Pai e simplu, razbunarea nu e deloc arma inteligentilor, asa ca, daca iti imaginezi ca reprosurile te vor face sa te simti mai bine, sau chiar satisfacut, te inseli amarnic. Vei face mai mult rau decat bine. Presiunea aceasta continua il va indeparta pe partener si, cu putin ghinion, il va pune chiar pe fuga.

Cum iesim din crizaDaca decidem sa trecem peste cele intamplate, mergem mai departe, nu rascolim detaliile toxice, din arhiva. Lasam, cum zicea Ion Creanga, cele bune sa se adune, cele rele sa se spele.

Greseala Nr. 3 Cand intindem capcane celuilalt, doar-doar il prindem cu mata in sac

Concret : Sa spunem ca ne-a deranjat teribil o situatie, sau un gest facut de partenerul nostru. Firesc ar fi sa-i vorbim deschis despre ce anume ne-a deranjat, fara ocolisuri, cuvinte incifrate sau apropo-uri. Nu este cazul sa batem saua sa priceapa iapa, si totusi o facem. Mai mult decat atat, apropo-urile au si un ton sarcastic, doar-doar o sa deranjam si o sa scoatem ce vrem de la celalalt.

Ce este toxic in acest scenariu? In primul rand, lipseste in totalitate comunicarea deschisa. Accesam apropourile pentru ca asa, teoretic, ne este mai usor sa ne exprimam furia fara teama de a fi judecati.

Cum iesim din criza? Nimic mai simplu. Vorbim deschis, fara cortina despre tot ce ne nemultumeste. Ocolisurile ne complica existenta si in viata de zi cu zi, dar si in relatie.

Greseala Nr. 4 Cumparam daruri ca sa uitam de conflicte

Concret: Avem o cearta in familie, ne simtim vinovati pentru ce am facut, vrem sa ne impacam jumatatea? Poate am fost infideli sau a spus vorbe usturatoare? Decidem atunci sa cumparam un cadou, fie o bijuterie, fie o calatorie in destinatii de poveste care sa ne scoata basma curata.

Ce este toxic in acest scenariu? Efectul este de scurta durata, bucuria adusa de surpriza cadoului se consuma in cateva minute, dar dezamagirea certurilor anterioare si problemele nerezolvate raman exact la fel. Cu prima ocazie, neitelegerile se vor relua. Intr-un fel sau altul, unul dintre parteneri se va astepta sa fie amagit cu daruri la fiecare problema, aparuta, iar celalalt ca fiecare greseala poate fi rascumparata cu ceva scump.

Care este solutia ? Problemele trebuie urgent discutate, nu ascunse, analizate si rezolvate la cald, fara premii de consolare. CHEIA STA IN CUVANT!

Am descris patru scenarii in care povestile de dragoste se pot transforma in relatii toxice. Pot fi si altele, insa cert este faptul ca armonia se poate strica la fel de repede pe cat am creat-o daca inlocuim dialogul liber cu presupunerile, abordarea directa si analiza conflicului cu apropo-urile si razbunarea.

Iubirea inseamna libertate, nu limitare si supunere, iubirea inseamna sa fii tu insuti in cea mai frumoasa forma pe care nici nu o banuiai ca o ai. Daca ar fi altfel, ar mai fi iubire?!?