Mulţi dintre noi avem sau am avut prieteni ce trec prin momente grele. Fie că a murit o persoană importantă pentru ei, un animal de companie, au fost diagnosticaţi cu o boală gravă, au simţit gustul infidelităţii şi trădării sau şi-au pierdut locul de muncă. Cum putem să îi ajutăm? Ce să le spunem? Ce să facem efectiv pentru a îi scoate din izolare şi din starea de tristeţe? Cum să ne comportăm? Iată câteva dintre întrebările pe care mi le-am pus şi eu.
Sunt situaţii în care un apropiat a suferit o pierdere, fie că e vorba de moartea unei persoane, de pierdrea sănătatii, a locului de muncă sau a unei relaţii. Nestiind cum sa reacţionam, uneori, speriaţi, ne îndepărtăm. Alteori ne fâstâcim sau căutăm să găsim soluţii ce au funcţionat poate în cazul nostru. Însă noi, că oameni, suntem diferiţi. Ce funcţionează pentru unul poate fi supărător pentru altul. Până la urmă, soluţia se află la persoana care suferă. Fiecare îşi trăieşte doliul în mod personal, unic. Deşi poate că realizează sau nu ce anume are nevoie, la el stă cheia ce descuie uşa spre aceptare şi în cele din urmă spre reechilibrare.
Cum putem ajuta o persoană ce trece prin momente dificile?
A avea pe cineva alături pe acest parcurs e un mare sprijin pentru a trece mai uşor, mai repede şi mai eficient prin acest proces care, de cele mai multe ori, este unul de doliu. Sentimentul de a nu fi singur este nepreţuit.
Rolul nostru în acest caz este de a asculta şi de a fi alături. A fi acolo pentru ca persoană care suferă, să poată să îşi impărtăşească propria experienţă, în special trăirile prin care trece, este una dintre principalele modalităţi de a acorda suport. “Ascultarea cu compasiune presupune a da permisiunea celulalt suflet să îşi golească inima” spune un preot budist.
Uşor de zis, greu de făcut! O primă condiţie se refara la disponibilitatea celor doi. Este important să ştim că a face destăinuri, a te prezenta afectat, îndurerat, vulnerabil şi în cele din urmă imperfect nu este o sarcină uşoară pentru cel rănit. De partea cealaltă, a te lăsa pe tine la o parte, a fi acolo, prezent, disponibil să asculţi şi să conţii, poate fi dificil.
La ce calităţi putem apela?
Empatia, a simţi ceea ce simte celălalt ca şi cum ai trece chiar tu prin asta, fără însă a pierde condiţia de “ca şi cum” este esenţială în astfel de cazuri. A fi capabil să simţi împreună cu celălat, bine înţeles trecând trăirile prin propriul filtru, fiindcă altfel nu este posibil, e o condiţie necesară dar nu şi suficienţă.
A asculta este un mare ajutor. Însă a asculta fără a judeca, fără a impune propriile puncte de vedere, fără a nu dori să îl schimbi pe celălalt, ei bine aici intervine o altă provocare. A fi în prezenţa lui, a primi doar ceea ce are de spus, oferindu-i un spaţiu care să conţină, un loc în care celalat poate arunca dacă doreşte preaplinul, suferinţa, căinţă, tânguiala- acesata e modul în care putem ajuta.
A fi acolo, înarmat cu răbdare, este un scop, dar uneori şi o provocare. Aceasta pentru că persoana îndoliată poate să se simtă bine într-o zi, iar în ziua următoare poate fi foarte trist, încercând să se lupte cu ceea ce i se întâmplă.
Când să acordăm acest suport?
Avem posibilitatea să ne arătăm disponibilitatea chiar din primul moment. Nu este o regulă precisă în acest sens. O abordare directă şi sinceră este de ajutor: “Am auzit ce ţi s-a întâmplat. Cum te simţi?” A te învârti în jurul subiectului fără a îl numi efectiv îl face pe cel îndurerat să se simtă mai stânjenit, mai incorfortabil.
Este de dorit însă să fim atenţi la orice detaliu ce ne-ar arăta că nu este pregătit a se deschidă şi să povestească despre ce simte şi ce s-a întâmplat. Până la urmă acest proces este asemănător unui dans. Conducem şi ne lăsăm conduşi, suntem atenţi la reacţiile celuilalt şi ne adaptăm din mers. Deserori la întrebarea “Cum te simţi?” vom primi un răspuns de tipul “Ok” sau “Bine”. Putem interpreta asta ca pe o limită pe care celălalt o pune. Ar fi de dorit să mai punem două trei întrebări legate de viaţa lui, fără a insista însă prea mult, arătându-ne astfel interesaţi şi disponibili.
La ce să fim atenţi?
Ar fi bine ca, in timp, să urmărim dacă persoana îndoliată duce o viaţă cât mai normal posibilă. Unii oameni consideră că îi ajută să ia o pauză de la tot, ceea ce e natural la începutul doliului.
Un semnal de alarmă poate fi tras însă dacă, după o perioadă mai lungă de timp, cel îndurerat rămâne izolat, fără a îşi relua viaţa cotidiană. Poate atunci este cazul să ne întrebăm de cât timp sunt în acea situaţie.
Dacă vedem că starea lor este gravă, întrebarea „Te-ai gândit vreodată să îţi faci rău sau să îţi pui capăt zilelor?”, deşi pare dificil de pus, poate deveni salvatoare. Rareori o persoană care se gândeşte la suicid va vorbi despre asta, însă dacă este întrebată îi va fi mai uşor să se deschidă.
Blocarea în negare este un semn că doliul nu este procesat. Evitarea prin perioade prelungite de somn este un alt semnal de alarmă că depresia poate apărea. Excesul de alcool şi droguri, dependenţele in general, sunt modalităţi de a nu da piept cu trăirile puternice
Cum să acţionăm?
Bine înţeles, ar fi de dorit să adaptăm modul în care reacţionăm la tipul de pierdere suferit.
În cazul unui deces, înainte de înmormântare ne putem arăta disponibili să ajutăm din punct de vedere logistic. Deseori aceste persoane se simt copleşite. Sunt multe lucruri de făcut în paralel cu trăirea emoţiilor puternice. Este preferabil să facem propuneri concrete precum: “Să îţi aduc ceva de mâncare? Să te ajut cu maşina?”
După funeralii ar fi de ajutor sa rămânem conectaţi cu cel afectat de pierdere. A îl suna, a vedea ce face, a ne arăta disponibilitatea pot fi importante. Pe de altă parte, a accepta că fiecare are ritmul lui este un aspect de luat în seama.
Este de dorit ca persoana ce a suferit pierderea să revină la stilul de viaţă anterior, să îşi reia obiceiurile, sarcinile şi rutina, în special dacă a trecut o perioadă mare de timp de la eveniment. Una din principalele modalităţi de sprijin este legat de a îl însoţi să îşi reia aceste obiceiuri. Ieşirea din izolare, mai ales dacă traumă a avut loc cu câteva săptămâni sau luni în urmă, îl va putea ajuta. Uneori poate fi util să propunem o activitate relaxantă, să petrecem împreună un timp de calitate, care să îl distragă de la starea de tristeţe.
Când este cazul să discutăm cu cel îndoliat despre ajutor profesionist
În situaţia în care doliul devine patologic, putem să ne gândim la a aduce în discuţie un tratament de specialitate. În articolul „Doliu sanatos si doliu patologic”, veţi găsi câteva simptome ce trag un semnal de alarmă. Şi mă refer aici la depresia persistentă, atacurile de panică, anxieatea generalizată sau la dependenţe.
Putem începe prin a descrie ceea ce vedem din punct de vedere al simptomelor: “Văd că nu te scoli din pat”, “Observ că nu ai mers de mult timp la muncă şi sunt îngrijorat din cauza asta.” În acest context avem posibilitatea de a ne oferi să căutăm pentru el un specialist în traumă. O altă sugestie ar fi să ne oferim disponibilitatea de a îl însoţi la un grup de suport. Dacă este deschis, avem posibilitatea să îi trimitem articole ce abordează tema traumei, a pierderii sau a doliului.
În articolul” 11 greseli pe care le facem incercand sa ajutam o persoana care trece printr-o pierdere” puteţi citi despre cele mai comune comportamente şi acţiuni ce sunt de evitat în relaţia cu cei apropiaţi care au trecut printr-o pierdere.
