Am auzit opinii conform cărora doliul este un semn de patologie. Ei bine nu sunt de aceeaşi părere. Despărţirea definitivă de o persoană este o experienţă greu de procesat şi depăşit pentru fiecare dintre noi. Procesul vindecării, dacă se poate spune că ar exista o vindecare, este unul ce diferă de la persoană la persoană. Impactul şi dificultatea de a trece peste eveniment va fi proporţională cu apropierea faţă de cel dispărut. Se mai adaugă apoi şi factori specifici fiecărei persoane în parte.
Simptome ale doliului
Tumultul interior prin care trecem ne face să simţim trăiri dintre cele mai diferite. De la durerea profundă, greu de îndurat, la simptome fizice precum oboseală, slăbiciune sau tulburări ale somnului, toate acestea sunt stări normale până la un punct. Aşa cum subliniam şi în articolul “Doliu şi pierdere” sunt anumite etape prin care putem sau nu să trecem. Stările de gol interior alternează cu tristeţea că nu vom mai petrece momente plăcute cu persoana dispărută. Furia legată de abandonul produs sau de modul în care decesul a avut loc şi căutarea de vinovaţi se pot împleti cu frica de a nu ne descurca singuri şi cu vinovăţia de a nu fi făcut tot ce ne-a stat în putinţă. Toate acestea se succed, se întrepătrund, se repetă iar şi iar.
In plus, amintiri ale clipelor plăcute petrecute împreună ne revin în minte. Când credem că am depaşit durerea, un minim stimul precum un miros, o culoare, o fotografie sau vederea unui obiect redeclanşează emoţiile, întrebările, tânguirile.
Dacă iniţial ne gândim că nu vom putea supravieţui fără cel apropiat, ne simţim neajutorat şi neîncrezător, poate chiar confuz, cu timpul aceste trăiri si idei se vor estompa ca intensitate. Nu există un termen limită pentru revenire, chiar dacă unii psihologi vorbesc despre 6 luni, un an sau mai mult.
Factori ce determina durata doliului
Cum gestionăm situaţia şi cât timp durează adaptarea la noua stare de fapt sunt variabile ce depind şi de factori de natură personală. Şi când spun asta mă gândesc în primul rând la stilul de ataşament. Dacă sunteţi o persoană care are mare nevoie de ajutorul celor din jur, a cărui echilibru depinde de apropiaţii pe care se bazează şi fără de care nu poate supravieţui, ca în situaţia celor codependenti, veţi trece mai greu peste astfel de evenimente. În cazul în care sunteţi sigur pe sine, autonom, lunadu-va singur şi cu uşurinta propriile decizii, aceasta va fi de ajutor în depăşirea doliului.
Un alt factor important este flexibilitatea şi capacitatea de adaptare. Cu cât sunteţi mai deschis şi reacţionaţi mai bine la schimbare, căutând provocări, găsind noi soluţii şi alternative de a gândi şi de a vă comporta, cu atât vă veţi adapta mai uşor la noua situaţie.
Capacitatea de a crea relaţii intime, de a vă deschide în faţa celor din jur, vă ajută să găsiţi consolare, înţelegere şi sprijin pentru a trece mai uşor şi mai repede peste emoţiile dureroase.
Declanşarea unei crize existenţiale
Doliul se poate manifesta şi în forme mai diferite, ca să nu spun ciudate. Şi mă refer în acest caz la reacţii ce nu au legătură cu persoana de care ne-am despărţit, ci mai degrabă cu noi, cei care rămânem în viaţă. Având în vedere că moartea cuiva apropiat ne face să ne confruntăm cu propria moarte, pentru unii dintre noi, decesul unei persoane poate declanşa o criză existenţială. Ne vom pune întrebări legate de ce anume am realizat în viaţă până la acest punct. Putem să ne imaginăm că vom muri curând şi ne putem întreba cum a fost viaţa noastră până acum, ce am pierdut, ce nu am trăit. Ne vom gândi ce am putea schimba pentru a fi mulţumiţi în viitor. De multe ori vom căuta sensul propriei vieţi, ce ne animă, care e scopul nostru aici, pe Pământ.
În acest context întâlnesc persoane care fac schimbări precum a petrece mai mult timp cu cei apropiaţi sau a se angaja în activităţi sexuale intense. Alţii se implică mai mult în activităţi sociale, având mai multă empatie pentru cei din jur.
Doliu complicat
Se întâmplă însă în 10-20% din cazuri, ca persoanele să trăiască un doliu complicat. Este vorba despre situaţii în care funcţionarea de zi cu zi este afectată. Aceste persoane nu pot să mai meargă la servici pentru o perioadă lungă de timp, se pot izola în casă şi uneori simt o dificultate în a se scula din pat.
Principalele simptome ale doliului complicat implică dificultatea de a accepta decesul persoanei, incapacitatea de a avea încredere în ceilalţi, dificultatea de a merge mai departe, detaşarea (a se simţi deconectaţi de lume), a simţi că viaţa nu mai are rost, iar viitorul e sumbru. Stări de izolare şi/sau agitaţie pot împiedica desfasurarea rutinei zilnice şi găsirea unui echilibru.
Doliu versus depresie
Mulţi dintre noi, în urma unei pierderi, spun că se simt deprimaţi. Există totuşi diferenţe între depresie şi doliu. Una dintre ele nu o exclude pe cealaltă. Doliul e un proces normal. Însă în situaţia în care doliul se prelungeşte, el se poate transforma intr-o depresie.
Ambele procese au un impact important asupra vieţii în general, afectând funcţionarea pe mai multe planuri. Putem vorbi aici de consecinţe în plan profesional, dar şi despre schimbări legate de implicarea în familie şi în activităţile de zi cu zi. Prima diferenţa dintre depresie şi doliu este una legată de durata stărilor. Doliul presupune o durată mai scurtă însă, aşa cum menţionam mai sus, poate reapărea sub forma tristeţii din când în când. Depresia se întinde pe o perioadă lungă de timp, uneori pe durata întregii vieţi. În plus aceasta vine împreună cu sentimente precum: nu sunt bun de nimic, nimeni nu mă iubeşte şi viaţa nu îmi va aduce nimic bun. În cazurile grave persoana pierde interesul de a mai trăi. Apar gânduri suicidare de tipul “Viaţa nu mai are rost. Nu mai merită să mai trăiesc. E prea dureros pentru mine”.
Dependenţele
Atunci când durerea este greu de suportat, multe persoane apelează la substanţe (alcool, droguri) sau ritualuri (jocuri de noroc, sex, jocuri pe calculator) ce le distrag momentan atenţia. Este un mod de a uita temporar cele întâmplate, de a “amorţi” trăirea. Însă dacă pe o durată scurtă de timp ne simţim mai bine, pe termen lung consecinţele sunt greu de dus. Pot apărea probleme cu legea, tulburări de memorie şi de atenţie, pierderea locului de muncă şi/sau probleme de sănătate. Până la urmă ne trezim a doua zi nu doar cu emoţiile dureroase, ci şi cu alte consecinţe.
Revenirea după doliu
Ieşirea din izolare este cel mai util şi uneori cel mai dificil de realizat. A ne relua rutina zilnică, a merge la cumpărături sau a o ieşi în oraş cu un cunoscut nu ne este la îndemână deseori.
Este normal să ne fie dor de cel dispărut din timp în timp. Putem plânge când vedem o poză sau ne vine în minte o amintire plăcută. Putem merge la mormânt, onorând imaginea lui/ei. Intensitatea trăirilor şi frecvenţa stărilor scad de obicei în timp. Fiecare are propriul ritm şi adoptă modalităţi specifice de a face faţă.
Însă în situaţia în care tristeţea, izolarea sau stări fizice precum atacuri de panică nu ne dau pace este de dorit să apelăm la psihoterapie. Principalul indicator ce ne poate alarma este dacă viaţa ne este afectată pe o perioadă mai lungă de timp. Atunci când nu putem să mergem la servici nici după câteva luni de la eveniment, dacă ne izolăm ne mai luând contact cu cei apropiaţi, când nu ne mai sculăm din pat, dar mai ales când ne gândim că viaţa nu mai merită trăită, toate acestea sunt semne ale unei situaţii grave. O situaţie ce poate scăpa de sub control. A apela la un specialist devine o necesitate, pentru că, netratate, aceste simptome se pot înrăutăţi. Revenirea la viaţa anterioară este mai lungă şi mai anevoioasă în cazul celor care nu cer un ajutor.
În cazul în care simţiţi că cei apropiaţi nu vă sunt alături, aţi putea să vă alăturaţi unui grup de persoane ce au trecut prin evenimente asemănătoare. Este posibil să găsiţi mai multă înţelegere şi compasiune în acel mediu.
