Dupa articolul „Cum sa ajutam o persoana care a trecut printr-o pierdere” doresc să abordez si tema: „Ce ar fi bine să nu facem?” Care sunt cele mai des întâlnite greşeli realizate încercând să ajutăm o persoană ce trece printr-un doliu? Ce e de dorit să nu spunem sau cum să nu ne comportam? Ce i-ar putea înrăutăţi situaţia în loc să îl ajute? Iată cateva întrebări la care îmi doresc să găstiţi răspunsuri în randurile de mai jos.
Chiar dacă, aparent, persoanele ce au suferit o pierdere se pot comporta normal după desfasurarea tragicului eveniment, durerea şi tristeţea sunt companioni constanţi timp îndelungat. În situaţia în care un apropiat, în urma unei pierderi, fie ea pierdearea unei persoane, a unei relatii sau a starii de sanatate, trece printr-o perioada dificila, îl puteţi sprijini. Îi puteti fi alaturi, ajutându-l să depăşească mai repede şi mai bine acesată etapă dificilă din viaţa lui.
Dificulati ce apar în sutinerea unei persoane îndoliate
A oferi suport unei persoane ce trece printr-o pierdere este o sarcină delicată şi dificilă. Sunt împrejurări în care, empatizand, deci simţind ceea ce simte cel apropiat, putem fi puşi în situaţia de a ne confrunta cu propriile temeri legate de durere si de moarte. Uneori frica devine paralizantă şi renunţăm să facem ceva, îndepărtându-ne. Alteori folosim nişte mecanisme care ne apără de contactul nostru cu durerea.
O altă dificultate în a fi alături de o persoană îndoliată vine din a tolera neputinţă. Neputinţa de a îi răspunde la întrebări precum: “ De ce mi s-a întâmplat mie asta?” Neputinţa de a îl scoate pe celălalt din starea proastă în care este. Neputinţa de a fi alături de o persoană tristă, deseori fără viaţă.
Răbdarea este şi ea pusă la încercare în aceste situaţii. Întâlnesc oameni care îşi doresc să îl vadă bine pe celălalt, fără a ţine cont de ceea ce simte el, fără să îi respecte ritmul. Însă fiecare are propriul parcurs. A vedea că cel apropiat azi se simte bine iar mâine este din nou copleşit de durere nu e o sarcină uşoară. Este bine ca lucrurile să fie luate pas cu pas, adaptarea la reacţiile celui de alături fiind importantă.
11 greşeli comune ce tindem să le facem în aceste situaţii
Iată, în continuare, câteva greşeli comune ce le-am putea face în cazul în care vrem să ajutăm un aropiat ce a suferit o pierdere:
1. A nu vorbi despre pierdere
Să nu vorbim despre pierdere, evitând subiectul, este bine înţeles prima dintre erori. Poate că nu suntem pregătiti sau ne imaginăm că am accentua durerea reamintindu-i prin ce a trecut. Pe de o parte este bine sa ne repectam propriile nevoi, trăiri si dorinte. Pe de alta, sprijinul constă tocmai în a îl ajuta pe celălalt să împărtăşească durerea, furia sau vinovatia. În articolul Cum putem ajuta o persoană care a trecut printr-o pierdere puteţi citi nevoile pe care cel îndoliat le are şi cum putem să îi fim alături.
2. A accepta negarea pierderii
A îi permite să nege pierderea, chiar şi după ce a trecut mult timp de la eveniment, nu este de folos in procesarea doliului. Întâlnesc oameni care, chiar şi după o perioadă lungă de timp, trăiesc ca şi cum cel dispărut ar fi prezent încă în viaţa lor. Îi vorbesc, îi păstrează intactă camera, lucrurile. Negarea este o etapă a doliului, însă, pe termen lung, nu aduce beneficii. Este adevărat că conştientizarea pierderii este dificila, dar blocarea în acest stadiu prelungeşte perioada de vindecare.
3. Distanţarea fata de persoana îndoliată
Să ne distanţăm faţă de persoana îndoliată nu este neapărat cea mai buna soluţie. Deseori se întâmplă să nu ştim ce să spunem, să nu putem suporta propria durere şi să tindem să ne distanţăm, să întrerupem, cel puţin pentru o perioadă relaţia. Poate o pauză ne prinde bine nouă, însă nu şi celui apropiat.
4. Să ne prefacem
Să tratăm persoana cu mănuşi sau să folosim o voce tristă atunci când îl contactăm sau remarci de genul : “Ce mai faci? Îmi imaginez că îţi este greu” poate accentua durerea. Şi mai nepotrivit este a face acest lucru când nu simţim cu adevărat şi ne prefacem. Ar fi bine sa fim un prieten care se comportă normal!
5. A deveni insistenţi fără a ţine cont de celălalt
Să devenim inistenti, sunând foarte des şi încercând să ajutăm, fără a ţine cont de dorinţele şi nevoile celuilalt devine obositor. Atunci când vrem să acordăm suport nu este vorba despre noi şi nevoile noastre, ci despre celălalt. Respectarea unor graniţe şi mai ales simţirea limitelor puse de cel îndurerat sunt aspecte importante. Excesul poate deveni iritant pentru cel apropiat sau ne poate duce pe noi la epuizare.
6. A îl forţa pe celalalt
Să încercam să accelerăm vindecarea, forţând persoana să facă lucruri pe care nu îşi doreşte să le facă, este o altă eroare des întâlnită. Doliul necesită timp şi are o evoluţie specifică la fiecare persoană în parte. În cazul în care grăbim lucrurile, putem sări anumite etape. Iar lucrurile neprocesate se vor întoarce împotriva lui la un moment dat.
7. Să insistăm folosind „trebuie”
Comentarii de genul: “Au trecut 4 săptămâni. E timpul să te ridici!” sau “Credeam că te-ai făcut bine până acum!” îl pot face pe cel indurerat să se simtă neacceptat, chiar judecat. Orice propoziţie cu “trebuie” este dificilă pentru el. Deja persoana îndoliată simte vinovăţie şi alte trăiri greu de suportat, iar acest “trebuie” va accentua aceste sentimente neplăcute. Orice sfat în acest caz îl va face pe cealalt să se simtă neînţeles, dorind deseori să se îndepărteze, deci accelerând izolarea.
8. A insista să mearga mai departe
“Asta-i viaţa! Eşti puternic! Poţi trece peste! O să treacă! În curând o să îţi revii şi nu o să te mai doară atât de tare!” sunt afirmaţii ce îl pot face pe cel de alături să simtă că nu suntem pregătiţi să îl ascultăm, să intrăm în contact cu durerea lui. Deşi aparent sunt încurajări binevenite, persoana îndoliată are nevoie de un umăr pe care să plângă.
9. A ne pune pe noi pe primul plan
“Şi eu am suferit când mi-a murit mama. Să îţi povestesc cum a fost…..”. A trece de la experienţa persoanei îndurerate la experienţa noastra poate fi un gest egoist, unul care nu ajută. Deşi nu este uşor deseori, a ne concentra doar pe celălalt, pe ce simte şi ce gândeşte, e cheia sprijinului acordat.
10. Afirmaţii pozitive ce nu lasa spaţiu de ascultare
O altă reacţie care de multe ori nu este de ajutor se refara la a privi partea plină a paharului: “Măcar nu a suferit” sau “Cel puţin s-a bucurat de viaţă”. Pierderea unei relaţii, a unei persoane sau a unui statut este o experienţă dificil de trăit şi deseori astfel de afirmaţii nu îl fac să treacă mai repede peste durere.
11. Să insistam să vadă un terapeut
Fiecare are propriu ritm şi trece prin anumite stadii înainte de a lua decizii şi de a acţiona. A lua în calcul că starea de rău se prelungeşte sau că are anumite simptome dificil de tolerat, reprezinta o primă etapă pentru aceste persoane. Apoi urmează faza în care se gândeşte dacă poate face faţă singur sau are nevoie de ajuror specializat şi ce implica asta. Abia atunci când este pregătit să facă o schimbare, ne putem oferi să căutăm pentru el un psihoterapeut specializat în traumă.
Sarcina este cu atât mai grea cu cât situaţia în care pierderea ne implică şi ne afectează în mod personal. În cazul în care trăim şi noi prorpriile sentimente de tristeţe, durere, vinovăţie sau furie, ar fi de dorit ne delimităm, din când în cand, de cel pe care vrem să îl sutinem. Putem procesa propriie tăriri singuri sau cu ajutorul celor apropiaţi, de dorit cu persoane care nu sunt atât de implicate.
Acestea sunt câteva dintre principalele greseli pe care le putem face în relatia cu un apropiat ce trece printr-o pierdere. Desi de multe ori ne gândim să avem interventii cât mai potrivite, complexe, ne facem tot felul de strategii, cel de alături are nevoie doar de prezenta noastră, de cineva care să il asculte, care să fie disponibil.
