În orice relaţie sănătoasă ne aşteptăm să venim acasă unde vom găsi un partener care să ne ofere confort, încredere, suport. O persoană care să ne asculte şi să ne fie alături. Însă atunci când propria fericire depinde în totalitate de cel apropiat, când facem pe plac până în punctul de a ne pierde pe noi, e cazul să ne punem semne de întrebare.

 

Vrei să ieşim diseară? Unde vrei să mergem? Cu ce să mă îmbrac? Facem cum vrei tu!

Caracteristicile persoanei cu trăsături dependente

Poate vă simţiti nesigur şi nehotărât. Sau poate vă doriţi să îl mulţumiţi pe cel de alături. Poate vă este greu să luaţi decizii pentru voi înşivă sau simţiţi nevoia stringentă de a fi cu cineva şi sunteţi incapabili să supravieţuiti singur. În articolul Dependenţa: între frică şi nesiguranţa puteţi citi mai multe detalii despre funcţionarea celor cu trăsături de personalitate de acest tip.

 

Cauzele dependenţei şi evoluţia în timp

Deseori întâlnesc persoane ce în copilărie au avut părinţi supraprotectori, obsedaţi de control. Apropiaţi ce le-au transmis celor mici că lumea e plină de pericole, fiind un loc nesigur. Sau îngrijitori critici, foarte dominatori ce le spuneau deseori: “nu eşti în stare de nimic”, “nu vei reuşi în viaţa”, “o să ajungi un ratat ca …”. Astfel, încă din primii ani de viaţă, persoanelor cu trăsături dependente li s-a inoculat ideea că nu sunt capabili să se descurce singuri, că pericolele pândesc la tot pasul. Că nu sunt demni de ceva mai bun. Independenţa le-a fost astfel mereu descurajată.

 

Relaţia de cuplu

În timp, copiii nesiguri vor trece cu rapiditate de la dependenţa de figurile-reper, autoritare, ale părinţilor la agăţarea de persoane care să le confere starea de siguranţă, de confort de care au atât de multă nevoie. Să le aducă aprobarea şi validarea fără de care nu pot supravieţui. Vor căuta astfel parteneri de cuplu ce par independenţi, autonomi şi hotărâţi. Însă, de cele mai multe ori, capcanele îi pândesc la tot pasul. Codependenţa poate apărea curând.

Şi asta pentru că deseori întâlnim oameni rigizi, dominatori, câteodată cu o anumită putere financiară, ce de multe ori preiau controlul. Este începutul unor relaţii în care, motivaţi să aparţinem, iniţial ne sacrificăm pentru a-i mulţumi pe cei din jur. Investind partenerul cu o supraputere, vom evita cu orice preţ critica şi certurile. Renunţăm la propriile plăceri şi nevoi, pentru a face pe plac celui de alături, teama cea mai mare fiind aceea ca celălalt să plece, să ne abandoneze.

“Nu pot trăi fără tine!” devine un moto des trăit în relaţii. Reuşind să intuim, cu perspicacitatea învăţată în copilărie, nevoile celuilalt, urmărim să le satisfacem în mod constant. Loiali, ne vom devota cu totul soţului sau soţiei, asigurându-ne că acesta/aceasta are tot ce îi trebuie, că se simte cât mai bine.

Cu timpul, ne vom scoate din vocabular cuvântul “NU”.

 

Modul în care partenerul de cuplu ne vede

Partenerul de cuplu va întâlni iniţial un om agreabil, tăcut, mereu prezent şi disponibil, ce vrea să îi facă pe plac. Un om care nu va lua decizii ce îl vor nemulţumi şi nu are păreri contradictorii. Cine nu îşi doreşte să aibă un astfel de om ideal?

În timp, putem însă deveni un copil nesigur. O fiinţa ce are în mod constant nevoie de atenţie, de suport şi validare. Care uneori sufocă prin prezenţa şi posesivitate, fie ea fizică sau virtuală. Îngrijorarea, pesimismul şi cererile constante de suport devin de multe ori obositoare şi agasante pentru cel de alături.

 

De la dependenţa la codependenţa nu este decât un pas

Pe parcursul relaţiei, ne vom lăsa abuzaţi, transformându-ne în victime ale violenţei verbale şi/sau fizice. Ajungem să ne imaginăm că nu avem dreptul la o opinie, devenind uneori incapabili să luăm deciziile cele mai simple. În multe cazuri considerăm că nu merităm ceva mai bun. Ajungem chiar, în timp, să nu mai putem porni nici o acţiune fără a obţine confirmarea celuilalt din cauza fricii paralizante de a nu genera vreun conflict.

De multe ori partenerii, fie conştient, fie inconştient, vor încuraja dependenţa. Astfel, mai ales în cazul femeilor, nu vor fi de acord cu dorinţa acestora de a lucra, de a câştiga bani pe cont propriu, de a s dezvolta, de a fi autonome, devenind astfel dependente financiar de aceştia.

Viaţa devine un carusel cu treceri bruşte de la momente în care relaţia merge bine, la momente în care ne simţim cu adevărat rău. Apare o lipsă de stabilitate pe care, oricât ne-am da silinţa, nu putem să o mai obţinem.

În consecinţă, după o perioadă de timp, ne regăsim blocaţi într-o relaţie disfuncţională, deseori chiar toxică. Paradoxul e că de multe ori nici nu ne dăm seama de ceea ce se întâmpla, considerând că trăim normalitatea, o stare pe care o simţim din copilăria mică. Nu vedem nici o cale de ieşire din situaţia dificilă şi devenim victime sigure.

Divorţul iese din discuţie, desprinderea din relaţie nefiind o opţiune. Asta pentru că resimţim o senzaţia puternică că nu există viaţă după despărţire, singurătatea ne fiind pentru noi o variantă acceptată.

 

Lumea internă a persoanei dependente aflată în relaţia de cuplu

În timp, vom acumula frustrări pe care nu le putem exprima de teamă că vom fi criticaţi, certaţi şi în cele din urmă abandonaţi. Nemulţumirile se vor aduna, dar în acelaşi timp şi neputinţa de a găsi o altă soluţie.

Tensiunea constantă de a fi partenerul perfect, care are grijă de starea bună a celuilalt, aduce încordare şi nelinişte. Evitarea conflictului devine preocuparea principală. Se poate ajunge până la a simţi senzaţii corporale puternice în prezenţa celui apropiat, o frică ce este înmagazinată în corp şi nu poate fi eliberată. Deseori pot apărea atacuri de panică, dureri şi boli fizice, insomnii, dependenţa de substanţe sau frici incontrolabile. Stările de tristeţe şi retragere, lipsa chefului de viaţă, apatia şi lipsa de valoare înceţoşează mintea. Depresia este un alt simptom des întâlnit.

De cele mai multe ori furia nu este conştientizată, persoană nedându-şi voie să simtă acest sentiment ce, odată trăit, poate să îl îndepărteze pe cel apropiat. O gândire magică ce este deseori inoculată de părinţii care nu le permit copiilor să îşi trăiască propriile emoţii, ameninţându-i cu abandonul (“dacă ţipi sau plângi eu te las aici”). Atitudinile pasiv agresive, intenţionate sau nu, cum ar fi a “omite” să îndeplinească anumite rugăminţi, tăcerile prelungite, sfidarea sunt o modalitate în care furia este descărcată în cazuri extreme.

Pierzându-şi propria identitate, o parte dintre persoanele cu trăsături dependente se pot simţi împlinite în sacrificiul lor. Îşi vor găsi astfel un refugiu, un echilibru fragil, împăcându-se cu propria condiţie. Dar aceasta se realizează cu mare preţ, cel al neândeplinirii nevoilor, dorinţelor şi propriilor plăceri.

 

Psihoterapia

Şedinţele de psihoterapie vor fi de ajutor în aceste situaţii, primul pas fiind conştientizarea relaţiei disfuncţionale în care sunt implicaţi. Procesul este unul de durată. Obiectivele principale sunt conştientizarea propriilor emoţii şi înţelegerea cauzelor intrării în relaţii de acest fel. Rezultatul va fi creşterea încrederii în propriile forţe, iar în cele din urmă câştigarea autonomiei.

 

Photo by Kyson Dana on Unsplash



Imaginează-ţi cum ar fi dacă...

În loc să te simţi stresat şi îngrijorat te-ai simţi împlinit şi echilibrat?

În loc să te simţi singur şi neputincios te-ai simţi iubit şi puternic?

În loc să te simţi respins şi vinovat în relaţia cu cei din jur, te-ai simţi încrezător şi conectat cu oamenii la care ţii?




Imaginează-ţi cum ar fi dacă...

În loc să te simţi stresat şi îngrijorat te-ai simţi împlinit şi echilibrat?

În loc să te simţi singur şi neputincios te-ai simţi iubit şi puternic?

În loc să te simţi respins şi vinovat în relaţia cu cei din jur, te-ai simţi încrezător şi conectat cu oamenii la care ţii?

Pin It on Pinterest

Shares
Share This