Cancerul si suferinta psihologica. Ce putem face pentru a ne echilibra psihic?

Cancerul si suferinta psihologica. Ce putem face pentru a ne echilibra psihic?

Cancerul implica o puternica suferinta psihologica

Pentru multe persoane, un diagnostic precum cancerul este similar cu a fi condamnat la moarte. Boala intra in viata oamenilor si intrerupe brusc curgerea, inducand puternice sentimente de incertitudine si neputinta. Intreg sistemul de repere este zdruncinat, “maine” ne mai fiind sigur ca va exista, situatie in care incertitudinea isi face aparitia. Visele sunt pierdute, iar capacitatea de a face planuri pentru viitor este bulversata atat pentru pacient, cat si pentru membrii familiei lui. Apare neputinta de a prevedea si organiza inclusiv cele mai comune aspecte ale vietii cotidiene si nimic nu mai este ca inainte.

Frica de suferinta si de moarte opreste energia necesara pentru a trai si a te bucura de cotidian. Tocmai acum cand este nevoie de o mobilizare la nivel emotional, pentru a face fata bolii, apar stari de anxietate, depresie, sentimente de vinovatie, perturbari ale somnului, izolare, evitare, iritabilitate, stres si uneori comportamente autodistructive ce interfereaza cu procesul de vindecare.

Dimensiunile existentei sunt afectate: dimensiunea relationala, psihologica, fizica, umana si spirituala

Odata cu inceperea investigatiilor amanuntite apare o stare de anxietate legata de necunoscut, suferinta fiind greu de suportat. Ideea de a fi victima evenimentelor vine adesea impreuna cu o furie puternica indreptata asupra celor din jur, a siesi sau asupra lui Dumnezeu. Sentimentele de angoasa, de disperare, alterneaza cu cele de negare a bolii.

Desi interventia chirurgicala este azi mai putin invalidanta, poate modifica in sens negativ perceptia propriului corp.

Tratamentele medicale in cazul bolii oncologice sunt deseori apasatoare, avand drept consecinta, pe langa oboseala inerenta si efecte asupra propriei identitati: caderea parului, schimbarea corpului si a modului in care este el perceput. In multe cazuri apare o menopouza precoce. Toate acestea sunt aspecte neprevazute, carora bolnavul trebuie sa le faca fata.

Relatia cu persoanele din jur – familia, copiii, partenerul de viata, prietenii, colegii – activeaza emotii contrastante: pe de-o parte dorinta de a-i proteja de contactul cu durerea, de a nu pune presiune si a-i impovara cu diferite sarcini, iar pe de alta parte nevoia de a fi ascultat, inteles si sprijinit.

Odata cu anuntarea diagnosticului, persoana nu mai reuseste sa realizeze sarcinile zilnice, ne mai putand fi mama/tata, sotie/sot, coleg/colega de servici, fiu/fiica ca inainte. Rolurile sociale sunt modificate si deseori pierdute.

Cu aceasta ocazie apar ganduri legate de aspectele efemere ale existentei, constientizari ale modului de a-si privi propria viata si de ceea ce va urma dupa moarte. In general confruntarea cu moartea este foarte provocatoare, este ca si cum “ai privi soarele in fata”, asa cum spunea Irvin Yalom.

Sustinerea psihologica este cheia pentru a trece cat mai usor prin acesata experienta

Sustinerea psihologica a persoanelor care trec prin aceasta experienta de viata, o experienta limita as putea spune, se refera la a avea grija de ele din punct de vedere fizic, dar si a fi alaturi din punct de vedere emotional. Desi in aceste momente ei au nevoie de mai multe persoane in preajma, in mod paradoxal, deseori, intalnesc situatii in care cei din jur se indeparteaza, ne stiind cum sa reactioneze, ce sa le spuna sau ce sa faca. Intalnirea cu moartea nu este simpla pentru nimeni si deseori tindem sa punem cat mai multa distanta in aceasta situatie, tocmai datorita propriilor temeri legate de acest subiect sensibil. Apar deseori dureri si rupturi sufletesti, sentimente de frustrare, vinovatie si dezamagire.

Urmarile acestui “cutremur emotional”, in cele mai multe cazuri, iau doua directii majore: prima se refera la un proces de maturizare, pe care pacientul il parcurge, modul in care el vede viata in general suferind modificari. Cealalta directie este cea in care persoana ramane blocata, traind anuntarea diagnosticului ca pe un punct final al vietii, ca pe un eveniment ce nu are un sens, ca o lupta personala cu soarta.

Sprijinul dat de un specialist in domeniul psiho-oncologiei este, in cele mai multe cazuri, bine venit. In cabinet, psihoterapeutul si pacientul fac o alianta, cautand solutii, atat pentru imbunatatirea calitatii vietii, cat si pentru prelungirea acesteia. Emotiile puternice sunt descarcate, psihoterapeutul avand capacitatea de a le contine, de a fi alaturi de omul din fata lui, atat din punct de vedere emotional, cat si cu informatii legate de boala si de tratament.

Psihoterapia este recomandata atat pacientului, cat si membrilor familiei acestuia, care in cele mai multe cazuri sunt si ei puternic afectati si isi traiesc propria durere.

Sustinerea psihologica se poate face pe tot parcursul bolii, de la anuntarea diagnosticului, la insotirea pe parcursul tratamentului, dar si dupa ce boala a intrat in remisie, pentru ca frica de recidiva ramane si insoteste persoana mult timp apoi. In plus cautarea legaturilor intre declansarea bolii si o suferinta psihica poate reduce cauzele reaparitiei cancerului.