Cum se transforma o poveste de dragoste intr-o relatie toxica

Cum se transforma o poveste de dragoste intr-o relatie toxica

Despre dragoste se poate vorbi in mii de feluri si in tot la fel de multe incercari putem sa definim conceptul de relatie perfecta. Insa, cu adevarat greu este sa vorbim despre o reteta garantata a fericirii in doi. De ce? Pentru ca ea nu se se vinde si nici nu se cumpara vreodata. Ea se traieste, se reconstruieste, se simte si se impleteste din intelepciune, respect, incredere, dar si cu ajutorul unui dialog fara bariere.

Dar pana aici drumul in doi este lung, ba chiar anevoios. Unii nu ajung niciodata la destinatia unei relatii fericite. Si stiti de ce? Pentru ca, de multe ori, singuri isi pun picaturi de otrava in ganduri si in replici. E ca si cum ar putea sa traiasca frumos si simplu, dar prefera sa se complice, ar putea sa se iubeasca, dar aleg sa sufere in tacere.

Dintr-o doza de egoism de care sunt mai mult sau mai putin constienti, Romeo si Julieta pornesc la drum cu gandul ca sunt facuti unul pentru celalalt si ca vor construi, impreuna, sentimentul la care ravnesc cel mai mult. Fericirea. Se imbratiseaza, isi soptesc cele mai frumoase cuvinte, rad si cred, pe buna dreptate, ca sunt centrum mundi. La inceput totul pare sa mearga snur, dupa regulile unui scenariu romantic, bine pus la punct, pana cand, in unele cazuri, si doar in unele cazuri, totul se schimba radical. Cei doi ajung sa se priveasca ca si cum unul ar fi proprietatea celuilalt, nu omul pe care ar trebui sa-l asculte, sa-l inteleaga si sa-l iubeasca exact asa cum e. Si exact asa cum l-a privit la Inceput.

Dar ce-i face mai exact sa se indeparteze ? Cum si unde gresesc? Haideti sa luam in discutie cateva situatii! O luam cu inceputul!

Greseala Nr. 1 (Si cea mai des intalnita): Cand dam vina unul pe celalalt pentru propriile emotii… negative

Concret: Sa ne imaginam ca am avut o zi foarte grea la munca. Avem nervii la pamant si credem ca odata ajunsi acasa ne vom recastiga echilibrul. In bratele partenerului toata supararea noastra ar trebui sa dispara ca prin minune. Intram in casa, iar persoana iubita, care vorbeste la telefon, ne imbratiseaza, dar pare destul de prinsa in discutie. Aproape ca nu ne observa. Aflam rapid ca va pleca in oras, cu colegii de munca. Bun…

Brusc ne enervam si incepem sa aruncam cu reprosuri in stanga si in dreapta. Cuvintele taioase parca ne vin pe banda rulanta. Suntem o avalansa de replici inveninate. Ca nu-i pasa de noi, ca este doar o rautate pura la mijloc, ca nu ne sustine in niciun fel. Fara sa-i spunem clar ce gandim, am fi vrut sa anuleze iesirea in oras si sa ne acorde toata atentia dupa care tanjim.

Ce este toxic in acest scenariu? In primul rand, sa dam vina pe partener pentru propriile nostre emotii este, nimic altceva, decat un act de egoism, un exemplu de gestionare defectuoasa a propriilor limite. Sa gasim un tap ispasitor pentru tot ce ni se intampla rau in viata pare la indemana, dar este pagubos, tot pentru noi.

Atunci cand cream un precedent in faptul ca partenerul e mereu vinovat pentru trairile noastre si invers, dezvoltam ceea ce se cheama o relatie de codependenta. Adica fiecare e responsabil de modul in care celalalt se simte.

Cum iesim din criza? Prin asumarea propriilor emotii si prin responsablitatea fata de ceea ce ni se intampla. Nimic nu se face cu forta, asa cum pe nimeni nu putem obliga sa ne inteleaga sau se ne ajute. Se spune ca in viata cu ce mana dai, cu aia primesti. Trebuie sa oferi, inainte a pretinde ceva.

Greseala Nr. 2 Cand tinem scorul irelatie

Concret : Se intampla sa tinem scorul in relatie atunci cand, permanent, caram dupa noi, o condica virtuala. Aici notam, cu grija, toate greselile partenerului de viata, de la Facerea Lumii si pana in prezent 🙂 Ce mesaje a trimis, cui, si de ce, pe cine a iubit inainte, cui i-a zambit, in treacat, la cine sa gandeste acum etc. Totul trecem in condica, dar nu deageaba, ci pentru razbunare. Cutitul trebuie rasucit in rana, ori de cate ori se poate, asa ca sa simta…

Ce este toxic in acest scenariu? Pai e simplu, razbunarea nu e deloc arma inteligentilor, asa ca, daca iti imaginezi ca reprosurile te vor face sa te simti mai bine, sau chiar satisfacut, te inseli amarnic. Vei face mai mult rau decat bine. Presiunea aceasta continua il va indeparta pe partener si, cu putin ghinion, il va pune chiar pe fuga.

Cum iesim din crizaDaca decidem sa trecem peste cele intamplate, mergem mai departe, nu rascolim detaliile toxice, din arhiva. Lasam, cum zicea Ion Creanga, cele bune sa se adune, cele rele sa se spele.

Greseala Nr. 3 Cand intindem capcane celuilalt, doar-doar il prindem cu mata in sac

Concret : Sa spunem ca ne-a deranjat teribil o situatie, sau un gest facut de partenerul nostru. Firesc ar fi sa-i vorbim deschis despre ce anume ne-a deranjat, fara ocolisuri, cuvinte incifrate sau apropo-uri. Nu este cazul sa batem saua sa priceapa iapa, si totusi o facem. Mai mult decat atat, apropo-urile au si un ton sarcastic, doar-doar o sa deranjam si o sa scoatem ce vrem de la celalalt.

Ce este toxic in acest scenariu? In primul rand, lipseste in totalitate comunicarea deschisa. Accesam apropourile pentru ca asa, teoretic, ne este mai usor sa ne exprimam furia fara teama de a fi judecati.

Cum iesim din criza? Nimic mai simplu. Vorbim deschis, fara cortina despre tot ce ne nemultumeste. Ocolisurile ne complica existenta si in viata de zi cu zi, dar si in relatie.

Greseala Nr. 4 Cumparam daruri ca sa uitam de conflicte

Concret: Avem o cearta in familie, ne simtim vinovati pentru ce am facut, vrem sa ne impacam jumatatea? Poate am fost infideli sau a spus vorbe usturatoare? Decidem atunci sa cumparam un cadou, fie o bijuterie, fie o calatorie in destinatii de poveste care sa ne scoata basma curata.

Ce este toxic in acest scenariu? Efectul este de scurta durata, bucuria adusa de surpriza cadoului se consuma in cateva minute, dar dezamagirea certurilor anterioare si problemele nerezolvate raman exact la fel. Cu prima ocazie, neitelegerile se vor relua. Intr-un fel sau altul, unul dintre parteneri se va astepta sa fie amagit cu daruri la fiecare problema, aparuta, iar celalalt ca fiecare greseala poate fi rascumparata cu ceva scump.

Care este solutia ? Problemele trebuie urgent discutate, nu ascunse, analizate si rezolvate la cald, fara premii de consolare. CHEIA STA IN CUVANT!

Am descris patru scenarii in care povestile de dragoste se pot transforma in relatii toxice. Pot fi si altele, insa cert este faptul ca armonia se poate strica la fel de repede pe cat am creat-o daca inlocuim dialogul liber cu presupunerile, abordarea directa si analiza conflicului cu apropo-urile si razbunarea.

Iubirea inseamna libertate, nu limitare si supunere, iubirea inseamna sa fii tu insuti in cea mai frumoasa forma pe care nici nu o banuiai ca o ai. Daca ar fi altfel, ar mai fi iubire?!?

Psihoterapia – lupta de a-ti prinde propriul gand

Psihoterapia – lupta de a-ti prinde propriul gand

Nu stiu daca m-am intalnit devreme sau tarziu cu terapia. Poate ca, asa cum scrie in carti, a fost criza apropierii de 40 de ani cea care a creat contextul potrivit. Oricum, a fost o decizie pe care nu am luat-o usor.

Simteam ca nu-mi mai gasesc locul, profesional si personal vorbind. Ma luptam cu consecintele oboselii cronice, de care devenisem constienta. Parea ca nu o puteam depasi prin micile schimbari pe care le facusem, destul de lent,  in viata mea.

Stiind ca terapia e o autostrada, nu un drum prin cartier, fiindca solicita resurse de tot felul, pe termen lung, ma temeam, totusi, de costurile pe care nu le-as fi putut suporta pana la capat. Si nici nu ma vedeam, ca in caricaturile clasice cu terapeuti, cu nasul in batista, scormonind un trecut pe care eu decisesem, de mult timp, sa il las in eterna obscuritate a uitarii. Se adauga orgoliul de a crede ca sunt destul de analitica si instruita, astfel incat sa am capacitatea de a reflecta si de a trage singura niste concluzii din ceea ce mi se intampla. Dependenta de alta persoana care m-ar fi putut influenta sau manipula era o alta teama.

De ce am ales, in cele din urma, sa merg la terapeut? Imi doream, de vreo zece ani, un copil, care se incapatana sa nu apara. In cautarea unor solutii la aceasta problema, cu incerte cauze medicale, am luat in serios si un posibil blocaj emotional, lupta cu infertilitatea fiind una de intensa uzura, psihica si biologica.

Apoi, imi schimbasem locul de munca si s-a dovedit ca nevoile sau dorintele mele nu corespundeau cu realitatea; se adauga un credit ipotecar impovarator, paralizant prin limitarile financiare la care ma expunea. Pe langa oboseala cronica, au aparut atacurile de panica si senzatia unui ,,gol existential” despre care citisem in filosofie, dar pe care nu-l experimentasem si care era, la randul lui, paralizant.

Langa mine a fost o prietena in care aveam deplina incredere si care m-a ajutat  sa decid, gasind o solutie la fiecare problema pe care o construiam laborios: trebuie sa merg departe de casa, consum timp (cabinetul recomandat era in drumul meu), e costisitor (imi permiteam terapia, fiindca eram intr-o pauza medicala, nu mai incercam niciun tratament), nu cunosc un terapeut bun, in care sa am incredere (il cunostea ea si avea incredere si in terapie, si in terapeut), e o ,,fita”, un moft al celor care nu au prieteni, dar au bani (ea nu era deloc genul ,,fitos” si nici lipsita de prieteni, dar mergea la terapie) etc. etc.

Astfel, am ajuns sa desenez, prima oara ajunsa in cabinet, o tornada in mijlocul careia ma aflam nu precum Dorothy, ci precum un minuscul fir de nisip. Nici macar nu ma gandeam la posibilitatea de a ajunge in vreun Oz,  eram pierduta si sufocata acolo, in mijlocul vartejului…Si da, am avut nevoie si de cutia cu servetele…

A urmat o incursiune in trecut care m-a epuizat, adeseori, prin agresivitatea cu care ma coplesea, desi eu credeam ca ranile sunt deja cicatrizate. Apoi, am experimentat furia si spaima ca trebuie sa revin acolo, sa descopar vinovati, agresori, victime, salvatori etc., desi hotarasem, candva, sa traiesc doar in prezent si in viitor. Numai ca viitorul in care ma proiectam era mai mereu amenintator, iar din prezent voiam sa fug…

Am descoperit ca limba romana are, pentru mine, putine nuante pentru a defini emotii, desi credeam ca ii cunosc binisor vocabularul. Ma irita intrebarea ,,Si cum te simti?”, convinsa ca emotiile nu erau atat de importante, fiind incapabila, deseori, sa le articulez, sa le pun in cuvinte, fiindca, efectiv, nu le ,,pipaiam”, nu le ,,vedeam” – imi erau mai la indemana ideile…Eram in acord cu credinta mea ca viata se traieste lucid, cerebral, iar emotiile trebuie bine stapanite, fiindca, in general, aduc  necazuri, mai ales unei anxioase si introvertite ca mine, fie ea si destul de bine camuflata in specie sociabila.

Am trecut prin frustrarea de a constata ca timpul trece si eu nu gasesc, la minut, solutii punctuale pentru problemele mele si marea transformare-iluminare nu are loc…Prin indoiala ca scormonirea trecutului ar schimba, substantial, prezentul sau viitorul. Prin suferinta provocata de amintiri care ma copleseau prin intensitatea lor emotionala, la care se adauga spaima de a constata ce putere mai are inca trecutul asupra mea. Era ceva din cartile de psihologie in care, onest, nu credeam, dar teoria se scria pe propria piele…

Si descopeream neincetat frici, spaime, de toate marimile si de toate felurile. Atat de multe, incat am inteles cu adevarat replica unui personaj din literatura romana: ,,Cata luciditate, atata drama!” si  mi-am dorit sa nu mai desfac firul in patru, sa nu mai trec prin cabinet, sa nu mai vorbesc verzi si uscate – un discurs pe care il percepeam, adeseori, haotic si obositor si care ma facea sa ma simt slaba si vulnerabila. Imi doream sau aveam nevoie, in schimb, sa … – ideea nu avea continuare, ceata nu se ridicase, drept care ma intorceam in fiecare saptamana in casa pe care, coincidenta semnificativa?, o admirasem deseori, in drumurile mele, datorita balcoanelor si camerelor cu miros de vechi si bunici pe care mi le imaginam, fara sa banuiesc ca voi intra vreodata acolo…

Azi, dupa aproape doi ani, simt ca viata mea s-a aliniat, s-a ,,iluminat”. Sunt insarcinata, mi-am regasit sensul, chiar si partial, in profesia pe care mi-am ales-o, nu imi mai este teama sa raman singura sau sa vorbesc cu mine, dorm mai bine, sunt mai odihnita, mi-am schimbat rutina intr-un fel greu de imaginat cu ceva ani in urma (de exemplu, lenevesc fara sa ma mai simt foarte vinovata, merg la film chiar si in timpul saptamanii, mesageria mea e mai libera etc.) Imi iert mai usor greselile, am identificat niste tipare inconstiente in care ma afund, pe care mi le explic acum si pe care sper sa le depasesc, in timp.

Reusesc sa ofer alternative optimiste, macar verbal, in privinta viitorului, ceea ce il face pe sotul meu sa declare ca am gasit un psiholog bun; deseori, de altfel, a fost cel care mi-a oferit o imagine a schimbarilor prin care treceam, dar pe care eu nu le percepeam, si ma amuza spunandu-mi:,,Asta ti-a spus psihologul sa spui/sa faci!” Ceea ce nu era cazul, dar aveam confirmarea ca, intr-un fel, experienta din cabinet se varsa in viata, fara sa fiu nevoita sa aplic retete invatate pe de rost.

Spun mai des ce simt, plang mai des (ceea ce ma irita, dar ma si elibereaza). Revizitez trecutul si din proprie initiativa (i-am cerut mamei sa-mi povesteasca secvente din copilarie). Am reinceput sa scriu intr-un jurnal, scriu acest bilant – o poveste despre mine, ca fiinta vulnerabila (desi mi-a luat mult timp pana cand m-am apropiat de tastatura, ca urmare a unei alte frici, dar cu bucuria ca am ,,dovedit-o”, fie si partial).

Am ramas cu numeroase temeri, cu multe emotii neexplorate si neasumate, cu multe dileme – cat pentru o viata, dar o alta viata. Ceea ce simt ca am castigat facand terapie este ceea ce a articulat foarte bine un filosof roman: ,,Lupta aceasta de a-ti prinde propriul gand si de a-l formula este o excelenta metoda de a ajunge la tine. A ajunge sa stii ce gandesti presupune un efort iesit din comun. Abia cand devii atent la dificultatea exteriorizarii gandului tau incepi sa te cunosti. E de-ajuns sa te uiti la manuscrisele scriitorilor celebri ca sa vezi cat de deosebiti sunt oamenii si cat de diferit e drumul prin care fiecare ajunge la el” (Alexandru Dragomir, ,,O teza de doctorat la Dumnezeu”).

Din fericire, strabatand acest drum, eu am avut parte si de un ghid priceput, caruia ii multumesc.

Sandplay – un mod psihoterapeutic de acces la inconstient

Sandplay – un mod psihoterapeutic de acces la inconstient

„Deseori mainile vor dezleaga mistere cu care mintea s-a luptat in zadar” C. G. Jung

Sandplay este un instrument utilizat, alaturi de cuvinte, in abordarile psihoterapeutice de profunzime. Scopul sau este accesul la partea inconstienta a mintii umane. Aceasta abordare psiheoterapeutica faciliteaza accesul la vindecare, restructurare si dezvoltare. De asemenea el faciliteaza constientizarea resurselor proprii, care deseori sunt uitate sau ascunse.

Scurt istoric

Plecand de la premiza ca psihicul poseda propria sa capacitate de autovindecare in conditii adecvate, terapia sandplay are la baza teoria psihologica a lui Carl Gustav Jung. Acesata teorie sustine faptul ca oamenii poseda atat un inconstient personal cat si un inconstient colectiv in care sunt pastrate si perpetuate din generatie in generatie anumite arhetipuri reprezentate la nivel simbolic. Metaoda sandplay a fost dezvoltata inca cu 75 de ani in urma de Margaret Lowenfeld si Dora Kalff.

La ce se refera efectiv terapia sandplay?

Materialele utilizate sunt o ladita de dimensiuni standard: 57 * 72 * 7 cm, ce are fundul de culoare albastra si este aproape plina de nisip, apa (daca persoana isi doreste sa utilizeze) si figurine din mai multe registre : mitologie, natura, persoane, animale, vehicule, structuri, obiecte, lupta. Dand nisipul la o parte, coloratura albastra a fundului laditei poate fi utilizata pentru a reprezenta zone de apa. Clientul este incurajat sa utilizeze atat ladita cat si figurinele pentru a isi crea o lume a lui, in nisip, o lume ce corespunde starii sale interne. Terapeutul nu are o agenda, nu ii impune clientului sa faca ceva anume.

Contactul cu nisipul, care are o textura solida insa anumite caracteristici ale lichidelor, cu apa si utilizarea miniaturilor ne readuce pe taramul copilariei, incepand chiar din perioada pre-verbala. Figurinele reprezinta o legatura intre lumea constienta si lumea inconstienta.

Spatiul liber si protejat al laditei de nisip si atmosfera linistita faciliteaza exprimarea tridimensionala a lumii interioare. El sprijina patrunderea prin intermediul imaginatiei in zona inconstienta, locul in care au fost inmagazinate conflicte interne, care astfel isi gasesc rezolvarea, ajutand persoana sa atinga o stare de echilibru si impacare si sa realizeze transformari vindecatoare. Emotiile simtite sunt eliberate intr-un cadru continator, sigur. Aranjarea figurinelor in ladita de nisip poate sa scoata in evidenta calitati, resurse si solutii nebanuite.

Care sunt beneficiile unei astfel de abordari terapeutice?

Rezultatul utilizarii unei astfel de abordari este o eliberare a unor trairi ce uneori sunt greu de exprimat in cuvinte, intr-un spatiu sigur. Metafora si simbolul pot sa si ascunda, dar sa si ajute la scoaterea la suprafata a unor continuturi psihice existente, dar inaccesibile. Mecanismele de aparare sunt scurtcircuitate, traumle, conflictele, zbaterile interioare iesind la iveala si gasindu-si solutie tot in acelasi spatiu.

In cazul traumelor, abordarea cu ajutorul nisipului si jucariilor este una fara durere, ce da insa acces la intelegerea si eliberarea emotionala prin exprimarea suferintei la nivel simbolic. Vindecarea vine din zonele adanci ale psihicului, mai degraba decat din exterior. Flashback-urile si cosmarurile pot lua contur in ladita. Terapeutul il sutine pe client sa contina toate aceste emotii puternice, care cu timpul isi vor pierde din intensitate.

Ca in orice psihoterapie, terapeutul il insoteste pe client in acesata calatorie. Ceea ce este diferit fata de majoritatea abordarilor psihoterapeutice, este faptul ca in sandplay, pentru a descifra tainele psihicului, nu este utilizat doar limbajul, deseori vorbele fiind de prisos.

Cui se adreseaza aceasta metoda psihoterapeutica?

Terapia sandplay poate fi folosita in psihoterapia copiilor si adolescentilor, dar si in psihoterapia adultilor.

Transforma visele in realitate prin intermediul obiectivelor

Transforma visele in realitate prin intermediul obiectivelor

Ti-ai propus ca in viitor sa slabesti sau sa castigi mai multi bani? Oare ce te retine? Ce te face sa stai comod pe fotoliu si sa nu te ridici, sa actionezi?

Deseori o voce din mintea ta iti spune ca nu ai putere si ambitie, ca nu vei reusi.

Intrebarea este…cum fac persoanele din jur, cele care reusesc sa se concentreze pe obiectivele pe care si le propun si pot transforma visele in realitate? Au ei o arma secreta?

Iata mai jos cateva strategii de succes, pentru a realiza ceea ce iti doresti :

Cat de puternica este motivatia?

Primul pas este sa te intrebi: ”Pentru cine fac eu aceasta schimbare?” Daca raspunsul este: ”Pentru cei din jur”, ai mai putine sanse de succes. Daca insa o faci pentru tine, inseamna ca motivatia vine din interior, ceea ce este un plus pentru ca este mai puternica, fiind insotita de trairi intense.

Ia o hotarare pe care sa o poti realiza!

Daca iei o hotarare legata de viata, pentru a o realiza trebuie sa o trasformi intr-un obiectiv. Realizarea unui obiectiv se face cu ajutorul unui plan. Acest plan este ca o harta pe care iti trasezi un drum, pentru a ajunge din punctul in care esti, in cel in care iti doresti sa ajungi.

Pasii de urmat sunt:

  • stabilirea unui obiectiv
  • realizarea unui plan pentru a atinge acest obiectiv
  • identificarea unei strategii pentru a pune planul in practica
  • organizarea strategiei intr-un orizont de timp.

Din acest moment succesul depinde de cat esti de organizat, de hotarat si de perseverent in ceea ce faci.

Timpul petrecut pentru a pregati planul este un timp inteligent investit.

Stabileste obiective SMART!

Principalele 4 caracteristici ale obiectivelor sunt:

  1. Specific – specific, simplu, semnificativ

Intrebarile pe care ti le poti pune sunt:

  • Ce imi doresc?
  • De ce acest obiectiv este important pentru mine?
  • Cine este implicat?
  • Unde este localizat?
  • De ce resurse am nevoie? Ce limite am?
  1. Measurable – masurabil, motivant

Intrebarile pe care ti le poti pune sunt:

  • Cat de mult? Cat de multe?
  • Cum voi sti cand este indeplinit obiectivul?
  1. Achievable – realizabil

Intrebarile pe care ti le poti pune sunt:

  • Cum pot realiza acest obiectiv?
  • Cat de realist este acest obiectiv, avand in vedere constrangerile, cum ar fi de exemplu factorul financiar?
  1. Realistic – realist, rezonabil

Intrebarile pe care ti le poti pune sunt:

  • Este acum momentul potrivit?
  • Se potriveste efortul cu nevoile pe care le am?
  • Este aplicabil in conditiile actuale?
  1. Timed – limitat in timp

Intrebarile pe care ti le poti pune sunt :

  • Cand?
  • Ce pot face peste sase luni?
  • Ce pot face peste 6 saptamani?
  • Ce pot face azi?

Vizualizeaza

Multe dintre persoanele care nu reusesc, sar acest pas important. Desi ai vointa, motivatia, planul si strategia, acestea nu sunt de ajuns.

Vizualizarea este cea care, cu ajutorul emotiei, da putere psihicului sa faca legatura intre starea ta actuala si starea in care vei fi dupa ce ai atins obiectivul dorit.

Iata o sugestie:

Inchide ochii, respira, relaxeaza-te si mergi cu ajutorul imaginatiei in viitor, intr-un moment in care ti-ai indeplinit obiectivul. Observa cum te simti. Cum arata viata ta? Priveste-te in oglinda. Ce vezi?

Da-ti voie sa te intorci in timp. Observa ce ai facut ca sa ajungi in punctul acesta. Care este primul pas pe care l-ai facut?

Pe masura ce te indrepti catre momentul prezent observa un “fir” care te leaga de acel moment viitor din viata, un “fir” care te duce in directia aceea.

In cazul in care intalnesti diferite provocari poti apela la un psihoterapeut, care iti va fi alaturi si iti va da un ajutor profesionist, pentru a-ti stabili obiectivele, pentru a le realiza si pentru a vedea daca si ce anume iti sta in cale. Psihoterapia nu este neaparat pentru cei care au probleme, ci si pentru cei care intampina provocari pe care doresc sa le depaseasca cu succes in timp cat mai scurt.

Acum ai secretul care te ajuta sa realiezi ceea ce iti doresti. Ramane sa faci primul pas!