In situatia unui divort, cum vom da vestea copiilor?

In situatia unui divort, cum vom da vestea copiilor?

In ultimul timp ma confrunt tot mai des cu intrebarea: “Am hotarat sa divortam! Cum ar fi mai bine sa anuntam copiilor aceasta decizie astfel incat sa fie cat mai putin afectati ?”

Aud adesea despre parinti care fac din anuntulul divortului o misiune dificila, cu rezultate dezastruoase. Unii aleg sa trimita scrisori cu vestea, altii dau un telefon pentru confirmarea despartirii. In cele mai complicate cazuri, unii parinti decid sa nu spuna nimic. Tin totul pentru ei, iar perioada de tacere o fixeaza pe un termen nelimitat. Insa mai devreme sau mai tarziu, copilul va afla vestea fie de la o vecina, de la un prieten de familie, fie de la o ruda apropiata. O astfel de ruptura si schimbare brusca intre cei doi parinti nu poate trece neobservata. Unii copii isi dau seama, singuri, dupa o vreme ca mama nu mai locuieste cu tata, iar motivul este unul dintre cele mai triste. S-au despartit! Si nu pot accepta simplu aceasta realitate.

Cum vi se par aceste posibilitati de a vorbi copiilor despre divortul vostru? Considerati ca sunt modalitati sanatoase pentru a da o asa veste unui copil ?

Le spunem sau nu le spunem copiilor despre divort?

Multi parinti sunt de parere ca daca vor ascunde adevarul si vor musamaliza o realitate neplacuta, dar certa, vor reusi in felul acesta sa-si apere copilul de trauma divortului. In mod inconstient, copilul simte ceea ce se intampla in jurul sau. El va va cere socoteala tocmai cand veti considera ca totul este sub control. Daca lucrurile clare nu sunt puse in cuvinte, in timp, copilul ajunge sa nu mai aiba incredere in intuitia sa. Va fi bulversat in viata adulta, iar consecintele apar acolo unde nu te astepti si cand nu te astepti.

Iata de ce, o discutie deschisa pe tema divortului ii va confirma copilului exact ceea ce el simtea de ceva vreme. Realitatea descrisa in cuvinte, insotita de explicatii, exemple si emotii devine una mai umana. Iar acceptarea divortului, mai usoara pentru cel mic.

Evident, anuntarea despartirii este un moment sensibil, iar divortul este dureros nu doar pentru copii, ci si pentru ceilalti membrii familiei. In cele mai numeroase cazuri, parintii sunt furiosi unul pe altul si doresc sa se razbune. Din nefericire, deseori aleg sa puna copilul la mijloc in acest joc al orgoliilor. Il monteaza pe cel mic impotriva celuilalt parinte. In acest context ii sunt furnizate detalii defaimatoare la adresa tatalui sau a mamei. Sunt si cazuri in care copilul este transformat intr-un mesager, neplatit si fara vina, in comunicarea dintre cei doi adulti.

Pare greu de imaginat, insa deseori parintii prinsi in divort nu se mai gandesc la copii sau la binele lor si fac asta fara sa isi dea seama. Traiesc drama lor sentimentala, din unghiuri diferite si atat. Se gandesc la deceptia in sine, la ratare si razbunare fara sa se mai intrebe oare ce este in inima copilului lor, cum suporta el scenele in care mama si tata se cearta continuu si isi spun cuvinte jignitoare cand alta data isi sopteau- Te iubesc?!

Parintii divortati care uita din inertia evenimentelor ca cel care sufera cel mai mult este copilulul lor, vor fi uimiti ca, la un moment dat, cel mic o sa inceapa sa minta, sa se izoleze, sa abuzeze de medicamente sau substante interzise sau sa aiba rezultate tot mai slabe la invatatura. Aceste comportamente reflecta tocmai faptul ca, intr-un moment in care avea maxima nevoie de atentie, de intelegere si chiar de explicatii sincere, a fost neglijat. Nu a reusit sa isi exprime trairile si temerile, care inchise in interiorul sufeltului sau, il macina.

Cum dam vestea?

Iata de ce a vorbi copilului despre divort este o modalitate prin care parintii dau un exemplu de maturitate, de intelepciune si de asumare. Copilul ar trebui sa auda despre divort de la parintii lui. Este de dorit ca discutia sa fie purtata fata in fata, indiferent cat de greu ar fi. In cazul in care sunt implicati mai multi copii puteti face un consiliu de familie. Sa spuneti direct ca mariajul vostru nu mai poate continua si ca, din diferite motive, nu veti mai sta impreuna, poate fi un adevar mai usor de acceptat pentru minorii implicati in drama voastra.

Ar fi preferabil sa ne gandim inainte la un plan de discutie si sa alegem cuvintele cu grija. Ele oricum vor cadea ca un bumerang, dar putem sa le alegem pe cele care dor mai putin.

Putem incepe prin a le vorbi despre trecutul cuplului ca unul ce a debutat cu dragoste, cu proiecte comune, a continuat cu nasterea copilului si apoi cu infuntarea unor dificultati, care au condus la instrainare. Deseori copilului ii este prezentata doar partea plina de durere a mariajului, generata de deceptie, nu si partea de poveste fericita pe care au trait-o la inceput.

Ar fi bine ca adultii sa fie pregatiti sa le raspunda copiilor la intrebari, fara a se invinovati unul pe altul. De dorit este sa isi prezinte divortul ca pe o decizie luata in urma unor discutii indelungate. Ca parintii au incercat sa gaseasca sursa problemei si chiar sa o rezolve. Merita subliniat si faptul ca decizia nu a fost luata de pe o zi pe alta.  Existau probleme de ceva vreme si ca cei doi adulti au incercat impreuna sa le rezolve.

Este momentul in care cel mic are nevoie de asigurarea ca cei doi parinti ii vor fi in continuare alaturi. Ca vor continua sa il iubeasca. In mod cert, ii vor fi mama si tata, pentru totdeauna.

A da detalii concrete asupra faptelor ce au dus la despartire, desi poate parea o dovada a transparentei si a dialogului fara bariere, uneori nu este cea mai buna solutie. De multe ori se ajunge la delicata situatie a invinuirilor : “Mama ta m-a inselat”, “Tatal tau bea foarte mult si nu il mai suport”, etc. Este o situatie care e bine sa fie evitata cu tact.

In cele mai multe cazuri, situatia se va stabiliza abia dupa un an sau doi de la separare. In toata aceasta perioada, dar si mai tarziu, cuvintele vor fi cele definitorii si nu doar pentru copii, cat si pentru fostii soti. Reprosurile, acuzatiile, regretele nu-si au locul. Sa nu va mirati daca, in timp, copilul va cere, din nou, sa primeasca explicatii despre motivul separarii parintilor, iar atunci nu va sfiiti sa reluati subiectul cu delicatete si rabdare.

Ce atitudine este mai potrivita?

Atitudinea persoanei care “a luat” decizia este importanta. De obicei acesta are doua posibilitati.

  1. Responsabilizarea- imi voi asuma aceasta situatie. Nu il voi face pe partenerul meu sa plateasca pentru ceea ce a facut. Vreau sa apar, in fata copilului, ca o persoana responsabila care incearca sa treaca peste ceea ce i s-a intamplat
  2. Victimizarea- nu am meritat ceea ce mi s-a intamplat. Este o alegere usoara pentru celalalt, insa dificila pentru mine. Partenerul este responsabil de separare.

Ultima este o atitudine usoara, ea nu implica nici un efort, dar consecindele sunt nedorite. Pozitia de victima presupune ca sotul sau sotia se se concentreze pe propria suferinta si sa dea vina pe celalalt. Dimpotriva, responsabilizarea este o pozitie dificila, dar e si cea mai justa. Ea cere mai mult efort. Este necesara o distantare de suferinta traita. Implica curaj si evolutie personala.

Din pacate, de multe ori copilul se simte vinovat pentru decizia de divort a parintilor. Este bine sa il ajutam sa inteleaga ca nu el este cauza pentru care cei doi adulti au decis sa se desparta. Ce i se spune unui copil legat de motivele despartirii nu este foarte relevant. Cel mic simte destul de bine care este adevarul.

Pana la urma despartirea este, desi poate suna dur, rezultatul unei “morti” a acelei dorinte de a fi impreuna. Cand iubirea nu mai este sau s-a transformat in ceva toxic, obositor, apare idea de separare.

Reactia copilului poate fi diferita fata de ceea ce ne asteptam noi. Unii copii par indiferenti si spun ca se asteptau la acest anunt. Altii se arata suparati sau chiar agresivi pentru ca si-ar fi dorit sa ii faca pe parinti sa se razgandeasca. Uneori copilul este deceptionat si tacut. Unii vor mai multe detalii. Altii, pe de alta parte, nu vor sa dezbata subiectul mai amanuntit. Daca discutia este scurta, parintii pot propune o revenire asupra subiectului cu alta ocazie. Aceasta alegere ii va oferi celui mic un moment de respiro in care sa proceseze singur vestea.

Alte detalii despre divort si impactul lui asupra copiilor le puteti citi in articolul „A fi parinte dupa divort, cum sa ne purtam cu copiii”.

Asadar, este important sa tinem cont de sensibilitatea fiecaruia, sa fim atenti si sa ne adaptam atitudinea la reactia copilului.

Infidelitate… de ce?

Infidelitate… de ce?

In ziua de astazi avem impresia ca timpul trece tot mai repede. Viata zboara si vrem sa ne bucuram la maximum de ea. Oportunitatile sunt din ce in ce mai variate si parca nu am vrea sa ratam niciuna dintre ele.

Si totusi, cand intram intr-o relatie de cuplu si ne asumam acest lucru din iubire, ne gandim ca va fi pentru totdeauna. Ne dorim de la celalalt sa ne fie in acelasi timp prieten, suflet pereche, iubit, amant, cel mai bun tata sau cea mai buna mama pentru copiii nostri. Un intreg al dragostei si respectului. Omul cu care sa zambim, de la care sa primim un sfat bun si o imbratisare si alaturi de care sa ne bucuram si sa fim noi insine, in orice situatie. Cu toate aceastea nu multe cupluri se bucura de o asa compatibilitate perfecta, as putea spune chiar imposibila. Iar mai tarziu, tocmai lipsa ei isi va spune cuvantul. Mai ales cand se vor ivi situatii in care va fi nevoie de rabdare si de intelepciune.

Casnicia, in esenta ei, este cea care ne da un sentiment de ancorare, de stabilitate, de continuitate, de predictibilitate, de siguranta si de confort.  Ea ne da un sens vietii.

Odata cu aparitia copilului relatia de cuplu se schimba…

La aparitia unui copil, caci acesta este cel mai sensibil prag, atentia parintilor, mai ales in culturile occidentale, in care a fi o mama sau un tata bun inseamna  sa petreci mult timp cu copilul, atentia incepe sa se distribuie diferit. Relatia de cuplu paleste deseori ca importanta in fata relatiei cu copilul. De cele mai multe ori partenerii de cuplu nu mai vorbesc  asa cum o faceau inainte, nu mai au timp pentru intimitatea lor, se neglijeaza  pentru ca in centrul atentiei este cel mic.

Nemultumiri pe plan sexual

Daca mai luam in calcul si faptul ca in lumea moderna petrecem din ce in ce mai mult timp la locul de munca incepem sa intelegem de ce cuplurile fericite sunt din ce in ce mai dificil de gasit. Partenerii isi petrec tot mai putin timp impreuna, vacantele in doi ajung o raritate, la fel ca si „iesirile” cu prietenii din trecut. In acest context relatiile intime devin din ce in ce mai rare si mai nesatisfacatoare.

Infidelitatea ca o lipsa de validare

Dupa multi ani de casnicie uneori se intampla sa nu mai vedem calitatile persoanei de alaturi. Consideram ca celalalt ne apartine intr-un anumit fel odata ce casatoria s-a infaptuit. Apare o obisnuinta sa ne fie alaturi, devine ca un dat. Nu mai vedem sacrificiile pe care le face pentru familie si nu ii mai vedem calitatile.

Chiar in unele cazuri defectele incep sa ne orbeasca. Relatia devine toxica. Neglijenta, raceala, tacerea, neimplicarea, critica ajung sa fie chiar mai nocive decat o problema aparuta in cadrul intim. Atunci cand ne simtim ignorati, nedoriti, neiubiti, ne dam seama ca, intr-un fel sau altul nu mai avem lucruri in comun.

Uitam sa mai facem complimente, sa ii facem o surpriza, sa ii spunem vorbe de dragoste sau sa avem gesturi tandre. In acest cadru apare o nevoie de a fi vazut, de a fi apreciat, pe care uneori partenerul o cauta in alta parte.

Ei, bine, se pare ca tocmai in acest cadru cu sincope de intimidate si de atentie se instaleaza si infidelitatea. Acolo unde nu mai exista iubire, atractie sexuala, placerea de a dialoga sau de a petrece timp cu persoana de langa tine, poate incolti si aceasta dorinta de a evada din cadrul familial. Perspectiva ca undeva, in alta parte, e cineva care te intelege mai bine, te asculta si te iubeste mai mult, devine tot mai palpabila.

Infidelitatea ca dependenta

Sunt si cazuri in care sexualitatea este o dependenta.  Printre cauza poat fi de un dezechilibru biochimic sau un abuz in copilarie. Actul sexual devine un mod prin care persoana isi descarca o tensiune psihica. Ideile obsesive invadeaza mintea. Intalnirea cu pornografia sau intretinerea de relatii sexuale fara o  conectare emotionala sunt modalitati prin care isi pot recapata echilibrul psihic, descarcand anxietatea. Dependenta de sex este asemanatoare celorlalte dependente – de droguri, de alcool, de jocuri de noroc, etc.

Infidelitatea ca razbunare

Uneori infidelitatea  poate aparea si din dorinta de razbunare. Pote ca ne-am simtit raniti si vrem sa il facem pe partener sa simta si el durere la randul sau. Vrem sa platim uneori cu aceeasi moneda.

Dar mai nou…

As vrea sa mentionez insa aici faptul ca observ o schimbare a sensului infidelitatii in ultimul timp.Intalnesc persoane care au fost fidele foarte mult timp. Deodata, insa, hotarasc sa insele. Si ma intreb de ce? Ce le face sa isi puna in pericol casnicia si familia?

Intalnesc din ce in ce mai des situatii in care infidelitatea apare si in cuplurile in care totul, aparent, merge bine.  Cei doi parteneri  functioneaza ca o pereche, ca o familie, iar viata sexuala este la fel ca inainte. Daca ar fi sa privim din exterior, am jura ca partenerii au o relatie perfecta, care va dura pana la adanci batraneti.

Motivul ar fi ca in relatie pierdem o parte din noi. De fiecare data cand facem o alegere, sau cand castigam ceva, pierdem altceva. Mai exact, cand decidem sa ne schimbam locul de munca, renuntam la vechiul job. Cand ne hotaram sa avem copii, pierdem viata de cuplu in doi de la acea intensitate care a fost la inceput. Cand ne decidem sa intram intr-o relatie, pierdem libertatea de a avea mai multi parteneri, de a profita de oportunitatile ce apar sau de a fi noi insine, fara niciun fel de inhibitie. Si toate vin in contradictie cu teoria moderna conform careia trebuie sa traim clipa!

Traieste clipa

Nevoia  aceasta se acutizeaza si pentru ca, de ce nu, in ultimii ani ne dorim din ce in ce mai mult o satisfactie imediata. Lumea din zilele noastre nu doar ne ajuta, dar ne si incurajeaza in acest sens. Tehnologia ne sprijina  sa ne indeplinim, repede si usor,  nevoile si dorintele. Societatea de consum vine in intampinarea  noastra. Fie ca ne dorim un produs sau o experienta, pe toate le putem obtine doar cu un click. Ne place sa simtim aceasta senzatie de satisfactie imediata, pe loc, acum, aici. Fara alte explicatii sau indatoriri sau mustrari de constiinta. Ajungem sa traim, in anumite clipe, egoismul in deplinatatea.

Ideea ca avem o singura viata si ca trebuie traita la cote maxime apare tot mai des. Si atunci cand aceasta fericire promovata peste tot, discutata oriunde, prezentata in filme si romane nu este si in casnicia noastra, ce facem? Unde si cum o gasim, pentru ca aceasta dorinta, fie ca recunoastem sau nu, ea exista.  Unii dintre noi ne dedicam in totalitate rolului de parinte sau muncii. Ne ingrijim de propria persoana, calatorind, petrecand tot mai mult timp cu prietenii. Cheltuim bani pe lucruri uneori inutile si scumpe. Investim tot ce avem in propriul ego. Insa sunt si cazuri in care pur si simplu, oamenii isi cauta satisfactia in alte relatii.

sau a lupta cu moartea…

Trecerea de la vreau sa fiu fericit, la merit sa fiu fericit este uneori brusca. Sa fie oare, pana la urma, frica de moarte, dar si disperarea de a atinge satisfactia cu orice chip, cele care ne duc spre infidelitate? Pana la urma sexualitatea este legata de pasiune si adrenalina, de satisfactie, descatusare si detasare. Ea ne face sa ne simtim vii. Ajungem sa tanjim după o aventura care sa ne permita aceasta stare de dezinhibare. Pentru ca cel putin in viziunea noastra, ne-am propus sa fim mai liberi si mai  aproape de noi asa cum ne stiam si credem ca asta ar putea fi o cale. Oare?!

O relatie extraconjugala ne permite toate aceste lucruri rapid si fara obligatii. Nu ne mai simtim judecati de partenerul de moment, nu mai  avem asteptari atat de mari si implicit, nici dezamagiri. Infidelitatea ajunge, pe termen scurt, sa ne  satisfaca  o dorinta pentru nou, o nevoie de surpriza, de curiozitate pentru necunoscut, de mister.

Atentie insa!

Relatia dintre doi parteneri este ca o tesatura. Vorbele spuse la nervi, diferite comportamente, actiuni si atitudini, unele reactii impulsive devin niste gauri. Tesatura incepe sa se destrame. Rupturile sunt greu, uneori imposibil de reparat. Chiar daca partenerii incearca, pe cat posibil sa mai carpeasca materialul iubirii lor si sa mearga mai departe, el se rareste tot mai mult si uneori se rupe. Este de dorit ca inainte sa facem sau spunem anumite lucruri, sa facem un pas inapoi. Sa ne gandim la consecinte, sa facem alegeri in mod constient.

Ce este cel mai bine pentru propria relatie, decide fiecare. In ultimul timp despartirea, dar si infidelitatea sunt cai tot mai des intalnite. Din ce in ce mai multe persoane aflate in acest impas in cuplu aleg nu sa repare, ci sa renunte. Abandoneaza la tot ce au construit pana atunci si aleg sa o ia de la zero. Pare mai usor sa constuiesti ceva nou decat sa repari ceva vechi. Uneori poate este bine, alteori poate nu. Cine poate sti? Cine poate judeca? Odata aleasa o cale nu poti afla ce gaseai pe drumul celalat…

Articolele urmatoare se vor referi la cateva detalii marunte prin care femeile si barbatii pot contribui la crearea unei iubiri de poveste.

A fi parinte dupa divort. Cum sa ne purtam cu copiii

A fi parinte dupa divort. Cum sa ne purtam cu copiii

De la familia ideala la ruptura…

O familie ideala! Cred ca la asta visam fiecare dintre noi atunci cand ne intalnim jumatatea si hotaram sa ne casatorim. Spunem DA in fata altarului si incercam sa vedem in ochii omului de langa noi filmul fericirii noastre. Un film in care scenariul este scris de noi, iar intamplarile vor fi traite, pe rand, tot de noi. Zi de zi, secunda cu secunda. Dar este nevoie de incredere si de rabdare. Pana la urma nu totul este roz. Sa fim constienti de la bun inceput ca vor veni si momente de incercare in viata de cuplu, inseamna sa fim cu picioarele pe pamant. Cu cat pregatirea este mai atenta, cu atat relatia va fi mai solida. Sunt insa si situatii in care ea, casnicia, se va destrama. Asta atunci cand cei doi parteneri vor fi luati prin surprindere de o serie de intamplari solicitante, ne putandu-le face fata.

De cele mai multe ori, nasterea unui copil aduce in casa tinerilor o mare bucurie. Sunt parinti, asa cum au sperat, si au toate motivele sa meaga mai departe. Se presupune ca relatia de cuplu devine mai solida ca niciodata. Dar, venirea pe lume a unui copil poate sa aduca si numeroase schimbari pentru care nu toata lumea este pregatita. Sotii trec prin momente diferite de ceea ce isi imaginau la inceput, unele dintre ele prea putin anticipate. Partenerii incep sa isi petreaca din ce in ce mai putin timp impreuna, iar atentia lor se va indrepta tot mai mult spre cel mic. Vor uita uneori sa isi spuna un cuvant frumos sau sa se sustina cand le este mai greu. Cand mai apar si alti copii, distantarea deja instalata intre parteneri, se transforma, uneori, într-o ruptură. O ruptura atat de mare incat nu mai este nimic de facut.

In acest context, din ce in ce mai multe cupluri prefera sa divorteze. Unul sau ambii parteneri aleg sa isi traisca viata bucurandu-se de ea. Doresc sa isi redobandeasca libertatea, cea pe care cred ca au pierdut-o odata cu mariajul. Fie ca este vorba despre libertatea de actiune, cea sexuala sau cea financiara, este cert ca vor să le recastige. Asa ca suporta tot mai greu reprosurile celuilalt si recunosc, intr-un final, ca iubirea care i-a legat la inceput, nu mai exista. Ajung sa-si declare ca nici dorinta nici motivatia de a fi un cuplu, sau de a convietui nu mai exista. Și nici nu vor incerca sa le recapete.

Ce se intampla cu copiii…

In tot acest tablou al unei rupturi iminente, asortata cu reprosuri de tot felul, cei care sufera cel mai mult sunt copiii. Martorii fara vina ai unui context nefericit.

Chiar daca sotii nu sunt constienti de acest aspect, copiii simt, mai bine ca oricine, legatura dintre parinti. Ei isi dau seama cand cei doi sunt despartiti, și nu neaparat in realitatea concreta, ci si numai in plan emotional. O privire rece face cat o mie de cuvinte, iar copiii pot descifra rapid aceste subtilitati. Chiar daca nu li se explica in cuvinte ceea ce se petrece ei simt. A le spune ca totul este bine nu face decat sa le induca o stare de confuzie.

Relatia parintilor, reusita sau nu, ajunge un model pe care copiii, adesea, il vor copia in propria lor viata. A da un exemplu de cuplu care nu este tocmai sanatos este un lucru pe care cei doi parteneri si-l asuma.

Desi, atat parintii cat si copiii trec prin incercari dificile in timpul unui divort, adevarata provocare este de a atenua pe cat posibil suferinta tuturor celor implicati, dar in special a celor mici. Este o sarcina delicata pentru toata lumea. Universul devine necunoscut si ingrijorator atat pentru parinti cat si pentru copii.

De cele mai multe ori, decizia de separare este urmata de o perioada marcata de conflicte, deceptii, tristete si uneori chiar disperare. La aceasta se adauga uneori aparitia unui nou partener. Comunicarea intre cei doi parinti este, de cele mai multe ori, defectuoasa, iar uneori lipseste cu desavarsire. In locul ei apar lipsa de discernamant si impulsivitatea.

Deseori se intampla ca cei implicati sa intre intr-o spirala negativa din care nu mai pot iesi decat foarte greu.

Ce putem face in acest context….

În aceste momente se impune abordarea situatiei cu maturitate. În primul rând, copiii ar trebui sa fie tinuti cat mai departe de conflictul parintilor. Scenele de gelozie, de frustrare si angoasa este de dorit sa se desfasoare in afara privirilor celor mici. Pana la urma disputele sunt intre adulti. Este treaba lor sa gestioneze conflictul, sa ajunga la pace fara copiii, ca martori.

De asemnea, ar fi ideal ca dupa divort ambii parinti sa fie prezenti in viata copilului, in special pentru sanatatea psihica a acestuia. Asta inseamna ca parintele cu care copilul a ramas sa ii permita celuilalt parinte sa petreaca timp cu fiul/fiica lui atat in vacante, cat si in cadrul unor vizite, iesiri in oras, petreceri.

Pentru binele copiilor, este esential ca parintii sa treaca peste furii, gelozii, invinuiri sau reprosuri. Cheia este o colaborare, o armonizare a parerilor si a valorilor, dar si o buna organizare. O atitudine sanatoasa este acea in care parintele nu isi denigreaza fostul partener de cuplu in fata copiilor. A favoriza relatia celor mici cu celalalt parinte este un aspect esential pentru buna lui dezvoltare ulterioara.

La aparitia copiilor cei doi parteneri traiesc un sentiment de uniune ca parinti, de multumire si de mandrie. Ideal ar fi ca aceste trairi sa ii anime pe cei doi parteneri divortati si dupa despartire, in rolul de parinti ai copilului, un rol care va ramane vesnic.

Reglarea situatiei din punct de vedere juridic este un alt aspect de luat in seama. Puteti cere sfatul unui mediator. Avand experienta in astfel de situatii, mediatorul isi va spune opinia luand in calcul situatii ce pot aparea pe termen lung. Astfel vor fi evitate luptele intre avocati ce sunt, inevitabil epuizante,lungi si costisitoare.

Copiii nu inteleg ce presupune un divort. Adesea, cei din jur nu se preocupa sa le explice ce se intampla si la ce ar trebui sa se astepte. Fie ca cei doi parinti sunt absorbiti de propriile trairi, fie deseori presupun ca cei mici stiu deja toate acestea. Neglijeaza sa vorbeasca cu ei, sa le explice in cuvinte simple cum va continua viața lor, ce elemente de noutate vor fi si cum le vor suporta mai usor.

Parintii nu au acces la gandurile din mintea si trairile din sufletul copilului. Este bine ca la orice intrebare a copilului sa i se raspunda cu calm si cu rabdare. In viitor el va avea incredere sa puna si alte intrebari.

Este de dorit ca minorii sa stie diferenta dintre angajamentul dintre soti care nu e unul definitiv, spre deosebire de cel de parinte care e pe viata. Daca parintii se despart asta nu inseamna ca si copiii se vor desparti definitiv de unul dintre parinti sau de ambii. A ii asigura pe cei mici ca mama si tata vor fi mereu alaturi de ei aduce mai multa liniste in sufletul copiilor.

Este important sa afle ca divortul este raul cel mai mic, un rau necesar asemanator unei operatii in care este inlaturata o parte de tesutul bolnav. Desi operatia e dureroasa, ea este singura cale catre vindecare, catre o viata mai buna, mai sanatoasa, uneori mai sigura.

Iata de ce copiii nu ar trebui lasati sa fantasmeze la o impacare, desi, ei o vor face involuntar. Ar fi de preferat sa nu primeasca motive in acest sens.

Cel mai benefic pentru copii, in special daca sunt mici, este sa ramana in casa in care au trait si sa nu se mute. Schimbarea locuintei, care vine odata cu plecarea din familie a unuia dintre parinti, este și mai greu de suportat de catre copii. Orice alte schimbari venite odata cu divortul, cum ar fi mutarea la o scoala noua, ar fi bine sa fie evitate, pentru ca ele nu aduc decat un plus de stres copiilor.

Tot de o atitudine matura tine ca cei doi parinti sa isi asume despartirea. In acest context anuntarea deciziei copiilor este un subiect sensibil pe care il voi dezbate intr-un articol ulterior.

Asa cum nu exista parintele perfect, nu exista nici atitudinea perfecta in situatia divortului. Putem insa observa, analiza, ce anume ajuta si ce anune pune in dificultate o dezvoltare armonioasa a copilului. In acest context puteti cere sfatul unui psihoterapeut.

Psihoterapia ii ajuta pe parinti sa isi impartaseasca emotiile pe care le traiesc, furia, tristetea, dezamagirea, durerea. In urma demersului terapeutic, intensitatea acestora scade, iar parintele se poate ocupa mai bine de copii.

Astfel, cei mici nu vor mai fi impovarati cu trairile adultilor. Vor invata, la randul lor, ca orice problema isi poate gasi o solutionare, prin tact, diplomatie si dialog, dupa modelul celor mari.