Impactul situaţiei traumatice asupra psihicului

Impactul situaţiei traumatice asupra psihicului

Traversăm o perioadă neaşteptată. Şcolile s-au închis, petrecem majoritatea timpului în familie, viaţa profesională a multora dintre noi este bulversată, iar distanţarea socială ne afectează. Toate acestea generează în noi trăiri copleşitoare: neajutorare, îngrijorare, frică, furie şi tristeţe. În plus, zilele acestea, sursele de relaxare precum sportul în spaţii dedicate şi în aer liber, plimbările în parc, ieşirile cu prietenii la restaurante, cafenele sau concerte sunt limitate sau restricţionate.

Îngrijorări legate de reducerea veniturilor, posibila îmbolnăvire a celor apropiaţi, gestionarea relaţiilor din interiorul familiei şi punerea în pericol a propriei vieţi ne fac să ne simţim stresaţi, tensionaţi, poate chiar disperaţi.

Virusul, o primejdie invizibilă, ne ameninţă viaţa în mod direct, având în vedere pericolul infectării dar şi indirect, luând în calcul impactul economic generat de situaţia actuală. În plus această ameninţare nu poate fi cuantificată, variabile necunoscute încă, imprevizibil de anticipat şi gestionat, apărând zilnic. Pe acest fond, tensiunea psihică este din ce în ce mai mare, pentru unele persoane devenind de necontrolat.

 

Reacţiile la situaţia de criza pot diferi de la persoană la persoană.

Până la urmă vorbim de un eveniment traumatic, căruia suntem forţaţi să îi facem faţă, psihicul fiind pus la grea încercare. Reactiile sunt diferite, în funcţie de personalitate, de propria istorie de viaţă, de capacitatea de rezilienţă a fiecăruia dintre noi. Mecanismele psihice de apărare intră în funcţiune cu repeziciune, în mod automat, inconştient.

Unii dintre noi neagă ceea ce se intampla: este doar un zvon, de fapt nu este nici un virus, suntem manipulaţi. Alţii se refugiază, plasând răspunderea în afară: ce-o fi o fi, cum îmi e scris, să ne rugăm la Dumnezeu şi el va avea grijă de noi. Omnipotenta: mie nu mi se va întâmpla nimic, am imunitate 100% este şi ea o reacţie. Astfel de oameni nu se protejează pentru că nu pot oricum evita inevitabilul. În consecinţa, riscul mare este că, de cele mai multe ori, aceste persoane nu îşi iau măsuri de protecţie şi de prevenţie, expunându-se. Ei deven un pericol atât pentru cei din jur, cât şi pentru ei înşişi.

Câţiva îşi concentrează întreaga energie explorând cum a apărut situaţia, cine e culpabil şi cum să îl pedepsim. Vinovatul este căutat în exterior şi furia este canalizată în acea direcţie. Deseori acte agresive apar în acest context, rebeliunea luând forma violenţei între persoane şi/sau împotriva autorităţii.

Cei care, în faţa unui pericol, folosesc raţiunea pot căuta algoritmi. Ei cercetează istoria umanitatii, încearcând să înţeleagă trecutul pentru a prevedea viitorul. Unele persoane, cu specializări medicale, găsesc înţelesuri şi soluţii în domeniul lor de competenţă. Totul devine astfel mai abordabil, mai uşor de suportat, mai controlabil.

Anxietatea

Anxietatea devine din ce în ce mai intensă datorita faptul că trăim evenimente ce ne scapă de sub control. Mulţi oameni se refugiază în scenarii dramatice, amplificându-şi propriile frici. Trăirile devin copleşitoare. Neliniştea şi iritabilitatea se intensifică. Pericolul e văzut la fiecare colţ, moartea fiind omniprezentă.

Atacurile de panică se înmulţesc, iar simptome somatice dintre cele mai diverse îşi fac apariţia. Tremuratul, transpiratia excesiva, bataile puternice ale inimii sunt insotite de gandul ca nu mai putem face fata fizic situatiei si vom intra în colaps.

Întreg corpul reacţionează mobilizându-se în faţa pericolului. Intră astfel într-o stare de “luptă sau fugi”. De la o gheară în piept la probleme de respiraţie sau de digestie, manifestările fizice ne pot lua prin surprindere.

În acest context primele semne ale unei răceli pot fi supradimensionate, interpretate ca generate de virus, inducând stări de disperare. Devine dificilă calmarea, stabilizarea, echilibrarea, găsirea unui spaţiu de siguranţă.

În mod paradoxal, toate aceste trăiri ne scad imunitatea şi ne fac mai vulnerabili în faţa virusului.

Depresia

Persoanele care consideră că nu sunt capabile, că cei din jur nu le sunt alături şi că viaţa nu le rezervă nimic bun, se vor cufunda şi mai profund în stări de tristeţe şi neputinţă, chiar depresie. Încetinirea activitatii zilnice sau chiar paralizia îi poate cuprinde, apărând un dezinteres şi o stare de letargie. Lipsa poftei de mâncare sau mancatul peste masura, descurajarea, oboseala, insomnia, crizele de plâns, problemele de concentrare sunt întalnite tot mai des. Culpabilizarea excesivă poate fi însoţită de gânduri recurente despre moarte şi chiar suicid. În acest caz, critic, este de dorit să apelăm la ajutorul unui specialist.

Obsesii şi compulsii

Sunt afectate în special persoanele mai îngrijoarate, ce văd pericole la tot pasul, dar şi perfecţioniştii. Gândurile repetitive legate de sănătate şi bani pot să ne distragă de la preocupările zilnice şi de la buna dispoziţie.

Persoanele cu trăsături obesiv compulsive, care în mod uzual se spălau deseori pe mâini, evitau contactul cu bacteriile şi viruşii, sunt foarte afectate zilele acestea. Tensiunea creşte, frica se amplifică, ritualurile repetitive, ca formă prin care aceasta se descarcă, înmultintu-se.

Dependenţele

Cei care de obicei dau la o parte tensiunea, fugind din lumea reală, se vor afunda în dependenţe. Mulţi dintre ei încep să mănânce compulsiv, ca şi cum hrana i-ar ajuta în mod inconştient să supravieţuiască în aceste zile în care ameninţarea morţii este dacă nu la uşă, cu siguranţă pe ecranele televizoarelor.

Abuzul de alcool sau alte substanţe interzise, cufundarea în pariuri, îi fac pe cei dependenti sa îsi distraga atenţia.  Refugiul în jocuri pe calculator sau în vizionarea unor seriale vor fi şi ele folosite ca o “evadare” in timp ce persoanele codependente vor simţi nevoia sa se apropie de cei din jur. Şi pulsiunea sexuală este exacerbată, tot ca semn de vitalitate, ce poate contracara pericolul perceput ca iminent.

Impactul traumei asupra psihicului

Surse care generează emoţii amplificate şi stări neplăcute

Anxietatea şi tensiunea psihică sunt viruşi ce se răspândesc cu repeziciune, fiind chiar mai contagioşi decât coronavirusul.

Programele de ştiri şi articolele online pot amplifica unele reacţii şi simptome. Imagini impresionante, uneori catastrofice, cu oameni bolnavi şi aparţinători ai acestora, intervenţii medicale, persoane aflate în izolare care îşi gestionează cu dificultate trăirile ne pot impacta peste măsură. Sunt atinse puncte sensibile, traumatice din propria noastră existenta: teama de abandon, de singurătate, frica de moarte, pierderea, anxietatea de separare. Percepem şi simţim cea ce vedem, toate acestea devenind realitatea noastră.

Cel mai bun exemplu a fost reacţia la poze cu rafturile goale ale magazinelor. Ele au creat panică, ambuscade în spaţiile comerciale. Oamenii au făcut uneori stocuri exagerate de produse. Evident experienţa perioadei comuniste şi lipsurile resimţite atunci au contribuit la aceste comportamente.

Furia, critica, opinii aspre asupra celor din jur pot fi şi ele amplificate prin mijloacele mass media. Percepem şi trăim emoţii puternice ce se întâmplă să le eliberăm poate în propriul cămin în mod violent sau în mediul online făcând comentarii rautacioase, critice.

Discuţii cu persoane anxioase pot genera o amplificare, de ambele părţi, a stării de ingrijorare şi de panică. A vedea partea goală a paharului duce la stres şi chiar destabilizare. De exemplu, zilele acestea, cazurile foarte rare în care persoane ce nu au comorbiditati fac o formă severă a bolii şi chiar decedează, sunt scoase uneori în evidenţă în detrimentul procentului covârşitor al celor care au o vârstă înaintată şi suferă de diabet, hipertensiune arterială sau alte boli.

Relatiile de cuplu si cele de familie sufera si ele modificari. Poate devenim mai apropiaţi faţă de partener, cautându-i proximitatea, ne distanţăm gestionându-ne propriile trairi sau ne revărsam furia pe acesta. Fiecare are propriul mod de a îşi conţine fricile, furia, tristeţea.

Cu toate acestea…

Vestea bună este că există speranţă, reechilibrare, chiar găsirea unor noi sensuri şi resurse nebănuite. Toate acestea ţin însă  de capacitatea noastră de rezilienţă. A privi imaginea în perspectivă, a ne gândi că aşa cum au venit, aceste evenimente vor trece, sunt metode imediate de a ne simţi mai bine. În articolul următor vă voi vorbi despre cum putem face faţa mai uşor acestor stări.

 

Photo by Kristina Tripkovic on Unsplash

Dependenţa: între frica si nesiguranţa

Dependenţa: între frica si nesiguranţa

Imaginaţi-vă că trăiţi într-o lume în care cei din jur sunt de 2-3-4 ori mai înalţi. În care sunteţi dependenţi total de ei fiindcă vă hrănesc, vă îmbrăca şi au grijă de voi. Vă îndeplinesc orice nevoie pentru că nu puteţi să vă îngrijiţi singuri. Şi auziţi de la ei:

Pleacă de aici! Nu eşti bun de nimic! Eşti la fel de neândemânatic ca taicătu! Nu o să faci nimic în viaţă! Eşti un nimeni! Cum o să te descurci tu singur?! Din cauza ta s-a întâmplat asta! Dacă mai faci aşa plec şi te las! Mereu mă superi!

Sau…

Nu te duce acolo! E periculos! O să cazi! Fii cuminte! Pune-ţi fularul ca o să răceşti! Ţie frig! Nu mai plânge!

Aţi auzit astfel de exclamaţii pe strada sau în parc? Sau poate acestea au fost vorbele spuse de mama sau de tata în copilărie…

 

Cauzele dezvoltării trăsăturilor personalităţii dependente

Când suntem mici avem impresia că cei din jur deţin Adevărul absolut. Vedem lumea prin ochii lor. Tot ceea ce ne spun luăm de bun, fără să mai trecem vorbele prin propriul filtru, pe care nu îl avem la acea vârstă. Suntem ca o pastă de modelat ce începe să ia forma în mâinile lor. Influenţată puternic de atitudinea şi comportamentul celor ce au grijă de noi, ce ne înconjoară. În cazul în care părinţii sunt dominatori, în care vor să controleze şi ştiu mai bine ce e potrivit pentru copii, fără a ţine cont de ce simt şi ce îşi doresc aceştia sau dacă sunt la rândul lor nesiguri şi temători, dependenta îşi face deseori simţită prezenţa.

Părintele nesigur, supraprotector şi anxios, deseori îi va bloca copilului explorarea. Fără să vrea, îl va ţine cât mai aproape, frângându-i aripile, transmiţându-i ca independenţa este asociată cu pericolul. În această situaţie, de cele mai multe ori la vârsta de 18 ani, adolescentul fie va fugi din casa familială, fie va rămâne agăţat în ea pentru mult timp.

 

Trăsături ale personalităţii dependente

Atunci când nu primim suportul, încurajarea, acceptarea de care avem atât de mult nevoie, ne este tot mai greu să devenim încrezători în propriile forţe, să ne bazăm pe instinct, să luăm decizii singuri. Vom rămâne cu o puternică nevoie de a fi sprijiniţi şi îngrijiţi, agăţându-ne cu disperare de prima persoană disponibilă.

Ca adolescenţi, vom fi puternic influenţaţi de cei din jur, ne vom strădui să le facem pe plac doar pentru a păstra prietenii sau a aparţine unui grup. Posibil chiar să adoptăm comportamente de risc cu scopul de a demonstra că suntem la înălţime, că merităm să fim acceptaţi.

Lumea exterioară este reprezentată ca fiind un loc plin de pericole, în care este dificil să luăm singuri propriile decizii, chiar dacă este vorba de alegeri simple, cum ar fi la ce restaurant să mâncăm sau la ce magazin să ne facem cumpărăturile. Persoanele din jur vor fi cele care decid, noi supunându-ne fără a avea, deseori, o părere a noastră. De multe ori nici măcar nu ştim ceea ce ne dorim sau că avem dreptul la o opinie.

La prima vedere părem o persoană timidă, docilă, agreabilă, gata să ajute, dornică de afecţiune. Ne este foarte greu, dacă nu chiar imposibil să spunem “nu”, sacrificându-ne dacă este cazul.

 

Ce este în sufletul unei astfel de persoane în viaţa adultă?

Aparent calmi şi binevoitori, în interiorul acestor oameni este cuibărită o puternică frică, de cele mai multe ori paralizantă şi o tensiune/încordare constantă. Frica de a nu îl supăra cu ceva pe celălalt, de a nu se ridica la înălţimea aşteptărilor lui. Teama de a fi părăsit şi/sau de a rămâne singur pentru toată viaţa. Frica că ceva rău se va întâmpla, că cineva se va îmbolnăvi sau că va avea un accident. Deseori gândurile devin obsesive, ne dându-le pace.

Puternice sentimente de neajutorare îi fac să se simtă vulnerabili, incapabili, precum nişte copii mici în căutarea părintelui omnipotent. Imaginea de sine fiind una fragilă, nesigură şi inadecvată.

Uneori se simt fără speranţă, aşteptând pasivi, ca nişte spectatori neputincioşi, desfăşurarea evenimentelor. Alteori văd pericole la tot pasul şi se agită pentru a preveni neaşteptatul, incontrolabilul.

În unele cazuri poate apărea şi vinovăţia, ca motor al acţiunilor. O vinovăţie indusă, în unele cazuri, încă din copilăria mică de cei din jur, iar alteori, în viaţa adultă, de partenerul de cuplu (“din cauza ta nu ne înţelegem”, “tu eşti de vină pentru că eu mă enervez aşa repede”). Şi tocmai această vinovăţie îi face pe cei dependenţi să se străduiască şi mai mult, să îşi dea silinţa să îi satisfacă pe cei din jur. Dar cel mai adesea nu vor reuşi, ne primind validarea de care au atât de multă nevoie.

 

În terapie

Este de menţionat diferenţa între persoanele care au caracteristici ale personalităţii dependete, cele care au o tulburare de personalitate dependentă şi cele care sunt dependente (de substanţe, de jocuri, de muncă, de sex, etc…). Diagnosticul este pus de specialist, pe baza unor criterii bine definite. De cele mai multe ori persoanele care au câteva caracteristici ale personalităţii dependente reuşesc să ia decizii majore în situaţii dificile în timp ce personalităţile dependente nu au această capacitate.

În psihoterapie întâlnesc deseori persoane cu trăsături de personalitate dependente ce trăiesc într-o stare permanentă de îngrijorare şi tensiune. Şi-ar dori să întâmpine toate posibilele situaţii neprevăzute. În acest context apar gânduri repetitive, atacuri de panică, stări de nelinişte ce nu pot fi oprite, dar şi sentimente de tristeţe şi neputinţă. Deseori gândurile ce nu le dau pace nu au contact cu realitatea, repetându-se la nesfârşit. Apare astfel o nelinişte consumatoare de energie şi generatoare inclusiv de neplăcute simptome fizice.

Psihoterapia persoanelor cu trăsături de personalitate dependente este una de lungă durată. Încă din primele săptămâni apare o detensionare, însă schimbările de profunzime se fac  pas cu pas. În timp apare o imagine din ce în ce mai realistă asupra propriei situaţii, a modului în care reacţionează, dându-şi seama de paternurile în care sunt implicaţi. În plus încrederea în propriile forţe devine din ce în ce mai mare şi odată cu ea se conturează îşi calea spre independenţa. O independenţă care, de cele mai multe ori, nu este întâmpinată cu bucurie de cei din jur, fiind o schimbare care îi ia pe nepregătite. Însă dacă partenerul de cuplu doreşte să aibă alături o persoană echilibrată, stabilă pe propriile picioare, va ajunge să aprecieze transformarea.

 

În final

Acestea sunt câteva dintre trăsăturile persoanelor dependente, dar şi unele cauze ce au dus la formarea unor astfel de personalităţi. În următorul articol voi aborda legătura dintre dependenţa şi codependenta şi modul în care, aceste persoane, se raportează la cei din jur.

 

Photo by Dineslav Roydev on Unsplash

Atacurile de panică, anxietatea, dependenţa- efectele traumei timpurii

Atacurile de panică, anxietatea, dependenţa- efectele traumei timpurii

Multe persoane se confruntă în viaţa adultă cu efectele unor traume pe care le-au trăit în copilărie. De la neglijare, abandon sau divorţul părinţilor până la abuz fizic, sexual sau moartea unei persoane apropiate, toate acestea au un impact important asupra psihicului. De multe ori, ele se adună ca nişte mărgele într-un şirag, care atârna greu în viaţa adultă. La cel mai mic semn- un miros, un sunet, o simţire sau vederea unui obiect – persoana ce a trecut printr-o traumă în copilărie poate retrăi acele clipe de coşmar.

Deseori este mai uşor să ne ascundem sau să fugim decât să înfruntăm trăirile ce ne copleşesc. Psihicul face acest lucru în mod inconştient pentru a se proteja de o durere puternică, căreia nu i-ar putea face faţă. Se luptă pentru a se distanţa, pentru a-şi menţine echilibrul.

Care este impactul traumei timpurii asupra persoanei adulte?

 

   Stări de anxietate

Trauma are un impact atât asupra felului în care ne percepem pe noi înşine, dar şi asupra modului cum îi vedem pe cei din jur. De cele mai multe ori, lumea este percepută ca fiind un spaţiu periculos, contactul cu oamenii generând disconfort sau chiar stări de anxietate. Anxietatea se referă la trăirea unei frici, fără a conştientiza o cauză anume ce generează această emoţie. În corp este resimţită o stare de tensiune constantă. Suntem într-o alertă continuă, aşteptând la fiecare pas că ceva rău să se întâmple, aşa cum s-a întâmplat în trecut.

 

   Atacuri de panică

Atunci când anxietatea atinge pragul maxim, apar atacurile de panică. Cea mai mică situaţie stresantă poate genera stări de colaps în care frica de moarte sau de a fi părăsit devine copleşitoare. În aceste condiţii, întreaga viaţă a persoanei este afectată. Activităţi simple pentru majoritatea oamenilor, precum mersul la servici sau la cumpărături, cer un efort care de multe ori este insuportabil. Şi toate acestea pentru a evita retrăirea unui nou atac de panică. De multe ori nici sprijinul celor din jur nu mai este de ajuns.

 

   Agorafobie

Dacă aceste stări persistă, persoana nu mai iese din casă, îşi reduce drastic activitatea şi în cele din urmă se izolează. Putem vorbi în această situaţie despre anxietate socială. Retragerea totală din viaţa cotidiană poate aduce vinovăţie, milă sau compasiune. Cei din jur pot fi furioşi, judecând aspru această atitudine sau, din contră, pot să îşi ofere ajutorul.

 

   Atitudini pasiv-agresive

În multe cazuri agresivitatea este reprimată şi resentimentele sunt ţinute pentru sine, persoana încercând să evite astfel conflictele. Cauza principală este frică de a fi respins sau criticat. Poate apărea o atitudine pasiv agresivă, care implică sarcasmul, tăcerea sau bârfa.

 

Victimizare şi dependentă

A fi victima unei traume ne face să ne obişnuim cu acest rol. A fi compătimit sau a fi deseori în centrul atenţiei, ne aduce o stare de confort. În acest context, când rămânem singuri ne simţim neputincioşi, abandonaţi, în derivă. Ca nişte copii fără apărare în căutarea unui părinte. Dependenţi de acesta. Cei care au suferit o traumă în copilărie se simt de multe ori în mai mare siguranţă primind ordine. A lua singuri decizii devine o provocare. Vor asculta şi se vor supune, simţindu-se protejaţi şi degrevaţi de responsabilitatea unei decizii. Vor depinde de cei din jur.

Atacuri de panica, anxietate, dependenta, efecte ale traumei timpurii

Rezolvarea repercursiunilor traumei stă tocmai în confruntarea cu amintirile şi trăirile chinuitoare. Este de dorit însă ca aceasta să se realizeze în spaţiul protejat al cabinetului de psihoterapie, alături de o persoană pregătită să conţină fricile, furia, tristeţea şi durerea.

 

Photo by Eve Tu on Unsplash

6 pasi pentru a scapa de Codependenta

6 pasi pentru a scapa de Codependenta

Despre codependenta si modul in care ea se manifesta, despre punctul in care dragostea si grija fata de cei de langa noi ajung o obsesie, despre tendinta de a ne sufoca in propriile ingrijorari pentru binele celorlalti am vorbit in articolul CODEPENDENTA! CAND DRAGOSTEA SI GRIJA FATA DE CELALALT AJUNG O OBSESIE !?!.

Acum este timpul sa vedem si cum ne putem detasa de aceste trairi, evitand sa intram intr-o relatie toxica. Ce facem daca dependenta de alcool sau de droguri a unei persoane dragi din viata noastra ne afecteaza intr-un mod atat de dramatic incat nu mai avem grija de noi insine? Ajungem sa traim pentru a salva, uitand sa ne salvam pe noi? Suntem atat de determinati sa ajutam incat ajungem sa facem mai mult rau decat bine si noua, dar si celorlalti? Exista solutii pentru a iesi din aceasta situatie, fie singuri, fie insotiti de un psihoterapeut! Iata cateva sugestii care v-ar putea ajuta:

Pasul 1: Incetati sa mai fiti o victima!

Sa spunem ceea ce nu vrem in realitate sa spunem, sa facem servicii pentru cineva care este capabil sa se ajute si singur, sa raspundem la nevoile celuilalt fara ca acest sprijin sa ne fie solicitat, sa modificam un „Nu” categoric, intr-un „Da” garantat, toate acestea par sa ne puna intr-o aparenta  ipostaza de salvator. Desi e greu de crezut, pentru unii aceasta este singura cale de a se evidentia, de a fi vazuti, apreciati, ba chiar iubiti. Insa, tocmai aceasta maniera, pe care o considera inofensiva, ii determina sa uite de propria persoana.

Salvatorii ajung la un moment dat chiar ei insisi nemultumiti de viata pe care o traiesc. Sunt din ce in ce mai tristi, mai nefericiti fara sa isi dea seama neaparat de ce.

In profesia mea am ocazia sa-i intreb deseori pe oameni “Pe tine ce te face fericit?” si de multe ori raspunsul este “Nu stiu”. Acest –nu stiu- apare din cauza ca nu ne simtim demni de a fi iubiti ? Din cauza ca vrem sa devenim indispensabili pentru cei de langa noi? Sau pentru ca nu suntem multimiti de ceea ce am ajuns sa fim? Interesant este ca atunci cand suntem nemultumiti de noi, suntem nemultumiti si de cei apropiati. A pune propria fericire pe umerii celui de alaturi este o capcana des intalnita.

Pasul 2: Eliberati-va de control

Persoanele codependente au reputatia de a fi dominatoare, din pozitia lor de salvatori. Fie ca ii urmaresc pe ceilalti, le dau lectii, ii critica, plang pentru ei, suspina, tipa, fie ca folosesc orice mijloc pentru a-i determina pe ceilalalti sa faca ceea ce vor. A fi salvator aduce superioritate (eu stiu mai bine), putere (fa cum spun eu), mai ales atunci cand ne masuram fortele, de exemplu, cu o persoana nacisica. Foarte usor trec de la persecutie la victimizare, isi folosesc toate armele din dotare pentru a manipula, deseori in mod inconstient. Fie fac scene teribile, fie sunt pasiv-agresivi. Impun o distanta, o raceala, o respingere. Ii sperie, ii fac gelosi, le reamintesc indatoririle, pun intrebari, fac aluzii. Invata sa traga mereu aceleasi sfori care functioneaza – trec de la mila la culpabilitate.

Controlul este insa o iluzie. Nu putem controla alcoolismul celuilalt, nici alte dependente sau obsesii. Nu putem controla emotiile, alegerile, trairile sau comportamentele celor din jur. Si inca o veste proasta pentru multi : NU II PUTEM SCHIMBA PE CEILALTI. Putem doar sa ne schimbam pe noi. Insa nu suntem obligati sa ne supunem abuzului.

Pasul 3: Nu va mai lasati influentati

Majoritatea persoanelor codependente “reactioneaza” la tot ceea ce considera ei ca e rau in jurul lor, dar si la tot ce nu functioneaza ca la carte. Reactioneaza la furie, la vinovatie, la rusine, la dispretul de sine, la incertitudine, la suferinta, la atitudinea dominatoare a celuilalt, la depresie, la disperare.  Reactioneaza la orice inceput de criza. Reactia e brusca si neregizata. Isi pierd controlul, si paradoxal, ceilalti ajung sa il detina. O persoana codependenta nu mai actioneaza in interes propriu, ci initiaza demersuri doar spre ajutorul celuilalt. De multe ori traieste frustrarea a ceea ce s-a intamplat sau a ceea ce s-ar putea intampla intr-un context negativ.

  • Puteti renunta la modul de a gandi sau de a simti doar in favoarea unei alte persoane, punandu-se pe e pe primul plan
  • Nu trebuie sa se simta prost daca cei din jurul lui au comportamente neadecvate, sa se simta responsabil pentru ei cand sunt agresivi, vulgari, nemultumiti sau iritati.
  • Respingerea din partea celorlalți nu este o consecinta a lipsei lor de valoare si este de dorit sa nu o ia personal. Daca sunt desconsiderati nu inseamna că nu sunt oameni valorosi.

Pasul 4: Traiti-va viata!

Acum nu este despre altii. Acum este despre mine! Da, in fiecare zi, sunt responsabil de mine insami, de emotiile pe care le simt, de ceea ce fac, de ceea ce gandesc. Eu sunt cel care da atentie propriei mele stari de bine, atat fizica cat si psihica. Cum vi se par aceste afirmatii? Sunt si ale voastre, de zi cu zi?

Modul in care ne traim viata este o alegere. A ne lua o zi de concediu atunci cand simtim, a face exercitii fizice, a iesi cu prietenii, a merge la un masaj sunt modalitati prin care ne putem lua viata in propriile maini. Ne gestionam momentele de bucurie dupa bunul plac. Este simplu!  Noi singuri ne putem oferi acele momente frumoase de care avem nevoie, si cand avem nevoie. Totul porneste de la noi. Suntem la un gand distanta intre a vrea sau a refuza sa fim fericiti!

A ne indragosti de propria persoana este, pana la urma, un act de iubire. Putem renunta sa ne comparam cu ceilalti, putem sa tinem cont de propriile nevoi, putem sa nu ne mai amintim evenimente dureroase. Ne putem gandi ca am facut maximum posibil in circumstantele respective.

A ne accepta asa cum sunem este un act de curaj! Asta nu inseamna sa ne resemnam, ci sa ne acordam atentia de care avem nevoie. Cand noi suntem fericiti, exact acelasi sentiment il oferim si celor pe care ii iubim!

Pasul 5: Fixati-va propriile obiective

Fara obiective, viata pare o ambarcatiune frumoasa si puternica, dar fara carma. E usor sa ajunga in deriva, fara provocari, fara puncte de atins. Insa, a ne stabili scopuri in viata, o directie de urmat, o destinatie la care sa ajungem, ne da siguranta ca detinem controlul.  Fixarea de obiective inseamna sa ne condimentam viata cu  entuziasm, suspans si cu incantarea reusitei.  Obiectivele puse pe hartie declanseaza, ca prin magie, o forta psihologica, afectiva si spirituala imensa. Veti vedea ca lucrurile se produc la momentul potrivit!

In articolul TRANSFORMA VISELE IN REALITATE PRIN INTERMEDIUL OBIECTIVELOR  puteti sa cititi cateva sfaturi pentru a stabili obiective cat mai pertinente, dar  si modul in care le puteti pune mai bine in practica.

Pasul 6:  Detasati-va! Priviti situatia la rece si gasiti solutii eficiente

Efectul codependentei nu trece foarte usor. Nu e ca atunci cand vrem sa ne dezbracam de o haina veche si foarte grea. O asezam pe spatarul unui scaun si gata! E nevoie de multa rabdare, dar si de vointa. Ar fi de dorit sa ne indepartam de radacina unei obsesii care, desi initial nu este a noastra, macina si ne macina. Problemele persoanelor dragi ajung atat de mult sa ne afecteze incat pierdem contactul cu noi, drama lor devine si drama noastra, iar indemnul de a-i ajuta se transforma intr-un mod de a trai. Intr-o obsesie. Un scop suprem. Incepem sa traim doar cu gandul ca suntem unicii lor salvatori. De fapt, incepem sa ne autodistrugem! Incet si sigur. Detasarea, in acest caz, este un prim pas spre vindecare!

  • A ne detasa presupune sa intelegem ca fiecare om este responsabil de el insusi. Nu putem schimba persoana de langa noi, la fel de bine cum nu putem nici sa-i rezolvam problemele, la infinit. Uneori este de dorit sa ne distantam cat putem de drama si sa ne concentram si pe problemele noastre. Sa ne amintim cine suntem cu adevarat si ce prioritati avem.
  • Sa fim detasati inseamna sa traim clipa, aici si acum. Lucrurile vin si trec! Poate parea crud, insa uneori este sanatos pentru propria persoana sa ne punem pe primul plan.
  • Sa ne detasam nu inseamna ca vom intoarce spatele celor care conteaza in viata noastra. Sa ne detasam inseamna sa le dam incredere ca si ei pot lua decizii bune, ca pot iesi din criza, ca se pot ingriji, ca pot avea control asupra situatiei in care se afla. Sa ne detasam, inseamna, in anumite momente din viata noastra, sa ajutam! A da in gura unui copil care poate manca singur la un moment dat devine nociv pentru el, impiedicandu-i cresterea si maturizarea.
  • Sa fim detasati presupune sa nu ne mai gandim obsesiv la ce face cel de langa noi, cum va supravietui in tandem cu viciul, cum va respira fara noi? Putem sa incetam sa ne mai ingrijoram in fiecare moment.

 

Pasi pentru a scapa de codependenta

Asadar…

Codependenta poate fi depasita cu mai mult respect de sine, dar si cu intelepciunea ca nu putem fi salvatorii lumii, ca nu putem sa luam pe umerii nostri defectele, viciile, dramele si neajunsurile tuturor celor pe care ii cunoastem.

Acesti pasi de multe ori sunt greu de indeplinit de unul singur, fara sprijinul cuiva. Daca simtiti ca este momentul pentru o schimbare, puteti oricand apela la ajutor de specialitate, respectiv la sprijinul unui psihoterapeut.

Uneori detasarea poate fi mai eficienta decat o implicare bolnavicioasa. Un NU hotarat, in locul unui DA inconjurat de compromisuri, poate aduce, pentru ambele parti, mai mult bine decat ne putem imagina. Nu este cazul sa toleram minusurile din viata noastra, nu trebuie sa fim martiri in mod gratuit si inutil, nu are sens sa ne hranim cu drama celor din jurul nostru, cand nici macar ei nu isi doresc asta. Ajutorul trebuie sa-l acordam cu intelepciune, acolo unde este cazul si doar cand este cazul! Doar asa putem sa ramanem eficienti si sa fim de folos, avand respect, mai intai, pentru propria persoana!

Codependenta! Cand dragostea si grija fata de celalalt ajung o obsesie !?!

Codependenta! Cand dragostea si grija fata de celalalt ajung o obsesie !?!

SCENARIU:

Intram in culisele unui barbat de 40 de ani. Il cheama Paul. Nu-si arata deloc varsta, poate doar tristetea ca intr-un capitol din viața lui a dat gres. Se considera un om care a reusit in meseria lui, dar care a esuat in dragoste. Si in liceu, dar si in facultate, Paul a experimentat iubirea in mai multe relatii, in bratele mai multor femei. Unele dintre ele, chiar, au fost partide bune. Ceva din viata lui, din ritmul lui, din felul sau de a privi viata s-a schimbat brusc. Cand? Atunci cand a decis sa-si intemeieze propria familie.

S-a casatorit cu Ana. Ce este straniu de la bun inceput este faptul ca aceasta femeie l-a tratat ca nimeni alta pana atunci. Sa nu va imaginati ca l-a tinut in puf sau ca a fost doar lapte si miere mariajul lor. Nici pe departe. Ana l-a tratat cu raceala, i-a fost ostila, l-a tinut departe de prietenii lui si niciodata nu i-a aratat vreo urma de bunatate sau de tandrete. Nu impartaseau pasiuni, nu se bucurau unul de celalalt, nu erau fericiti. Inevitabil, dupa aproape treispreze ani, mariajul lor se termina cu un divort. In sfarsit Paul se debarasa de tot ce l-a impovarat in acest timp. Insa Ana a fost cea care a abuzat de la bun inceput de alcool si de droguri. Nu a fost doar o femeie rece si absenta, ci si alcoolica.

Este foarte adevarat ca, imediat dupa divort, Paul a suferit. Tanjea dupa acea relatie care, desi nu a fost nici pe departe perfecta. I se dedicase in totalitate, investise in ea toate resursele, a fost a lui si… punct.

Nu a trecut mult si s-a indragostit de o alta femeie. In scurt timp s-au mutat impreuna. Asa a observant ca si acea femeie de care era atras nebuneste este dependenta, nu de alcool, ci de droguri. O vreme a incercat sa o ajute. Ajunsese sa o caute si in geanta ca nu cumva acolo sa ascunda pastile care sa-i intretina dependenta.

La un moment dat, Paul a schimbat strategia si a trecut de la o extrema la alta. Pur si simplu nu a mai vrut sa vada in dependenta de droguri a partenerei sale, o problema. In schimb, in toata aceasta perioada a inceput sa se neglijeze pe el insusi. Isi acorda din ce in ce mai putin timp lui, pentru a petrecere mai multe clipe cu ea. Era nemultumit in permanenta de comportamentul ei, dar o ierta de fiecare data si incerca sa nu ii spuna cuvinte care sa o raneasca.

Si totusi, intr-una din numeroasele crize pe care le-a facut partenera lui, Paul si-a gasit puterea sa spuna STOP. Sa renunte la aceasta atitudine de negare si sa apeleze la sfaturile unui specialist in dependenta de droguri.

– Stiu foarte bine ca vreau sa pun punct acestei relatii, ii spunea Paul terapeutului. Nu stiu, insa, cum sa scap din aceasta stramtoare. Si totusi, noi doi putem sa vorbim despre tot felul de lucruri. Suntem atat de apropiati si in plus, ne iubim. De ce ma simt atasat si indragostit de femeile care au probleme cu dependenta si care ma trateaza atat de urat? Sincer sa fiu, doar ele ma provoaca. Daca o femeie se poarta frumos cu mine, atunci nu ma intereseaza.

Paul s-a considerat mereu un bautor de ocazie pentru care alcoolul nu a fost o problema. I-a spus terapeutului ca nu a luat niciodata droguri. Fratele sau insa, a fost alcoolic inca din adolescenta. Paul  nu avea niciun parinte aproape, caci amandoi au decedat. Nici ei nu au fost vreodata alcoolici, dar intr-adevar, recunoaste Paul, au mai fost momente urate cand , tatal sau bea ceva mai mult.

Terapeutul i-a sugerat lui Paul ca s-a mai intalnit cu dependenta in cadrul familiei sale, si tocmai acest lucru ar fi putut sa-I influenteze, mai tarziu, si in relatiile amoroase.

Cum este posibil ca problemele lor sa ma afecteze pe mine? A intrebat Paul. Tata este mort de ani buni, iar cu fratele meu ma intalnesc foarte rar. Dupa cateva secunde, Paul a spus ca problema cu dependenta de droguri a prietenei sale nu este atat de grava si ca numeroasele relatii pe care le-a avut cu femei dependente de alcool nu au fost decat o chestiune de nesansa. Avea incredere ca intr-o zi norocul ii va surade.

INTREBARE: Problemele lui Paul tin intr-adevar de nesansa? Sau se confrunta cu problema codependentei?

SCENARIU:

Flavia este o sotie iubitoare. Si este convinsa de acest lucru, altfel cum ar mai putea tolera un mariaj in care nu exista nici incredere si nici satisfactie. Sotul ei o insala. A aflat de noua lui aventura acum doua saptamani. De fapt, jumatatea ei a insalat-o mereu cu cate cineva. Nu le mai stie nici numele fostelor, nici numarul . Aproape ca nu o mai mira nimic.

Se bucura doar de orele ii care sotul ei, printre picaturi, ii mai acorda si ei atentie. Nu stie daca o face din mila, din obligatie sau din obisnuinta. Oricum, o face , iar asta o bucura pe Flavia. Este singura ei victorie chinuita. Suficient de insemnata pentru a continua sa se minta ca totul va fi bine. Ca personajul de langa ea, barbatul vietii sale, jumatatea in care si-a pus toata increderea se va opri din lungul sir de greseli si va spune “Iarta-ma, de maine voi fi doar al tau”. Nu-l uraste pentru comportamentul lui deviant. Nu-i reproseaza nimic. Nu-i cere nimic. Il vrea doar langa ea. Se multumeste cu putin. Se bucura cand ii calca tricourile si camasile, cand ii pune un plasture pe o rana superficiala, cand ii sterge pantofii.

Umilinta face parte dintr-un cod de legi impuse in mariajul lor. Isi face griji pentru el daca a mancat bine, sau daca este fericit.

De ce toate acestea? De se se poarta cu el de parca ar fi cel mai bun sot de pe pamant si nu aventurier cu diploma?

INTREBARE: Flavia este o sotie model, o martira sau o codependenta?

SCENARIU:

Maria este o femeie trecuta de 35 de ani, dar inca atragatoare. Are doi copii de 6 si 10 ani pe care ii iubeste nebuneste, dar si un sot, din pacate, alcoolic. Incearca sa le fie tuturor, aproape. De fapt, tot timpul il dedica numai lor. Doar ei conteaza in ecuatia numita simplu, viata Mariei. Pentru ei traieste, pentru ei respira, pentru ei ar da orice numai sa fie bine. Nu a primit, in schimb, nici pe jumatate din cat a oferit, nici dragoste, nici multumire, nici recunostinta. O sfanta mereu jertfita pentru altii. Iata statutul pe care l-a avut din prima zi de casniciei si pe care, desi l-a urat cel mai mult, l-a acceptat. Nu a modificat nimic din el. L-a dus pana la extrem, perfect constienta ca lucrurile nu sunt cum ar trebui.

Si atunci de ce se simte nefericita? De ce traieste sentimentul de vinovatie?

INTREBARE: Daca Maria traieste doar din frustrari facandu-le pe plac, doar celorlalti, inseamna ca este o mama si o sotie buna? Sau ca este codependenta?

Codependenta- Cand dragostea si grija fata de celalalt ajung o obsesie

CE ESTE, DE FAPT, CODEPENDENTA?

Autoarea Melody Beattie spunea ca o persoana codependenta este cea care se lasa influentata de comportamentul unui alt individ si care face o obsesie in a controla atitudinea acelei persoane.

Cealalta persoana poate fi un frate, o sora, un copil, un adult, un amant. Poate fi un alcoolic, o persoana care se drogheaza, sau care sufera de o afectiune somatica sau mentala. Dar problema adevarata nu este la cealalta persoana, ci in noi insine, pentru ca ne lasam controlati de ei si ajungem sa devenim obsedati in a le ghida comportamentul.

Condependenta este o boala? Unii specialisti spun ca nu este vorba despre un fenomen patologic, dar ca este o manifestare normala, o reactie la un comportament anormal.

CARACTERISTICILE CODEPENDENTEI

Persoanele codependente au un profil usor de identificat.

  • Se cred si se simt responsabili fata de altii, de trairile, problemele si destinul lor
  • Resimt mila, anxietate si vinovatie pentru ceea ce li se intampla rau celorlati
  • Se simt obligati sa-i ajute pe ceilalti, sa le rezolve problema, de exemplu dand sfaturi chiar si atunci cand nu li se cere acest lucru
  • Se enerveza cand incercarile lor de a ajuta nu dau roade
  • Deseori in istoria de viata au avut si ei, la randul lor, nevoie de altii
  • Se intreaba de ce restul oamenilor nu au aceeasi grija de cei aflati in dificultate, asa cum o fac ei
  • Spun Da atunci cand vor sa spuna Nu, fac lucruri pe care nu vor cu adevarat sa le faca
  • Indeplineasc sarcini in locul celorlalti, desi aceia ar putea sa le realizeze foarte bine si singuri
  • Se simt in siguranta cand daruiesc
  • Simt un pericol atunci cand sunt refuzati si respinsi
  • Sunt atrasi de oameni aflati in situatii grele
  • Se considera victime
  • Se simt descurajati, vidati, devalorizati daca in viata lor nu se confrunta cu o criza sau daca nu au o problema de rezolvat sau pe cineva de ajutat
  • Traiesc o furie neexprimata ce ascunde resentimente si ganduri negative
  • Sunt generosi si cedeaza in defavoarea lor
  • Se simt exploatati si au o dificultati in a comunica direct, mai ales cu o persoana suparata
  • Au o dificultate in a-si cunoaste propriile nevoi si in a cere ce isi doresc cu adevarat, iar in cazul in care le constinetizeza, deseori le ignora
  • Sunt nefericiti si intra in relatii cu persoane dependente (alcool, droguri, sex, jocuri de
    noroc, mancare, etc) sau cu persoane ce au multe probleme
  • De obicei codependentii provin din familii dezorganiozate, cu rude care au trecut prin dependente de alcool sau de droguri
  • Mereu se acuza pentru orice
  • Au o parerea proasta despre ei insisi si se vad deseori incapabili
  • Au fost victimele unor vilente fizice, psihice sau sexuale, neglijenta, abandon

In urmatorul articol vom discuta despre solutii, cum putem ajuta o persoana codependenta, cum ar putea iesi din aceasta dintr-o criza generata si alimentata din propria dorinta…

Photo by Takahiro Sakamoto on Unsplash

Pin It on Pinterest