Sandplay – un mod psihoterapeutic de acces la inconstient

Sandplay – un mod psihoterapeutic de acces la inconstient

„Deseori mainile vor dezleaga mistere cu care mintea s-a luptat in zadar” C. G. Jung

Sandplay este un instrument utilizat, alaturi de cuvinte, in abordarile psihoterapeutice de profunzime. Scopul sau este accesul la partea inconstienta a mintii umane. Aceasta abordare psiheoterapeutica faciliteaza accesul la vindecare, restructurare si dezvoltare. De asemenea el faciliteaza constientizarea resurselor proprii, care deseori sunt uitate sau ascunse.

Scurt istoric

Plecand de la premiza ca psihicul poseda propria sa capacitate de autovindecare in conditii adecvate, terapia sandplay are la baza teoria psihologica a lui Carl Gustav Jung. Acesata teorie sustine faptul ca oamenii poseda atat un inconstient personal cat si un inconstient colectiv in care sunt pastrate si perpetuate din generatie in generatie anumite arhetipuri reprezentate la nivel simbolic. Metaoda sandplay a fost dezvoltata inca cu 75 de ani in urma de Margaret Lowenfeld si Dora Kalff.

La ce se refera efectiv terapia sandplay?

Materialele utilizate sunt o ladita de dimensiuni standard: 57 * 72 * 7 cm, ce are fundul de culoare albastra si este aproape plina de nisip, apa (daca persoana isi doreste sa utilizeze) si figurine din mai multe registre : mitologie, natura, persoane, animale, vehicule, structuri, obiecte, lupta. Dand nisipul la o parte, coloratura albastra a fundului laditei poate fi utilizata pentru a reprezenta zone de apa. Clientul este incurajat sa utilizeze atat ladita cat si figurinele pentru a isi crea o lume a lui, in nisip, o lume ce corespunde starii sale interne. Terapeutul nu are o agenda, nu ii impune clientului sa faca ceva anume.

Contactul cu nisipul, care are o textura solida insa anumite caracteristici ale lichidelor, cu apa si utilizarea miniaturilor ne readuce pe taramul copilariei, incepand chiar din perioada pre-verbala. Figurinele reprezinta o legatura intre lumea constienta si lumea inconstienta.

Spatiul liber si protejat al laditei de nisip si atmosfera linistita faciliteaza exprimarea tridimensionala a lumii interioare. El sprijina patrunderea prin intermediul imaginatiei in zona inconstienta, locul in care au fost inmagazinate conflicte interne, care astfel isi gasesc rezolvarea, ajutand persoana sa atinga o stare de echilibru si impacare si sa realizeze transformari vindecatoare. Emotiile simtite sunt eliberate intr-un cadru continator, sigur. Aranjarea figurinelor in ladita de nisip poate sa scoata in evidenta calitati, resurse si solutii nebanuite.

Care sunt beneficiile unei astfel de abordari terapeutice?

Rezultatul utilizarii unei astfel de abordari este o eliberare a unor trairi ce uneori sunt greu de exprimat in cuvinte, intr-un spatiu sigur. Metafora si simbolul pot sa si ascunda, dar sa si ajute la scoaterea la suprafata a unor continuturi psihice existente, dar inaccesibile. Mecanismele de aparare sunt scurtcircuitate, traumle, conflictele, zbaterile interioare iesind la iveala si gasindu-si solutie tot in acelasi spatiu.

In cazul traumelor, abordarea cu ajutorul nisipului si jucariilor este una fara durere, ce da insa acces la intelegerea si eliberarea emotionala prin exprimarea suferintei la nivel simbolic. Vindecarea vine din zonele adanci ale psihicului, mai degraba decat din exterior. Flashback-urile si cosmarurile pot lua contur in ladita. Terapeutul il sutine pe client sa contina toate aceste emotii puternice, care cu timpul isi vor pierde din intensitate.

Ca in orice psihoterapie, terapeutul il insoteste pe client in acesata calatorie. Ceea ce este diferit fata de majoritatea abordarilor psihoterapeutice, este faptul ca in sandplay, pentru a descifra tainele psihicului, nu este utilizat doar limbajul, deseori vorbele fiind de prisos.

Cui se adreseaza aceasta metoda psihoterapeutica?

Terapia sandplay poate fi folosita in psihoterapia copiilor si adolescentilor, dar si in psihoterapia adultilor.

Cancerul si suferinta psihologica. Ce putem face pentru a ne echilibra psihic?

Cancerul si suferinta psihologica. Ce putem face pentru a ne echilibra psihic?

Cancerul implica o puternica suferinta psihologica

Pentru multe persoane, un diagnostic precum cancerul este similar cu a fi condamnat la moarte. Boala intra in viata oamenilor si intrerupe brusc curgerea, inducand puternice sentimente de incertitudine si neputinta. Intreg sistemul de repere este zdruncinat, “maine” ne mai fiind sigur ca va exista, situatie in care incertitudinea isi face aparitia. Visele sunt pierdute, iar capacitatea de a face planuri pentru viitor este bulversata atat pentru pacient, cat si pentru membrii familiei lui. Apare neputinta de a prevedea si organiza inclusiv cele mai comune aspecte ale vietii cotidiene si nimic nu mai este ca inainte.

Frica de suferinta si de moarte opreste energia necesara pentru a trai si a te bucura de cotidian. Tocmai acum cand este nevoie de o mobilizare la nivel emotional, pentru a face fata bolii, apar stari de anxietate, depresie, sentimente de vinovatie, perturbari ale somnului, izolare, evitare, iritabilitate, stres si uneori comportamente autodistructive ce interfereaza cu procesul de vindecare.

Dimensiunile existentei sunt afectate: dimensiunea relationala, psihologica, fizica, umana si spirituala

Odata cu inceperea investigatiilor amanuntite apare o stare de anxietate legata de necunoscut, suferinta fiind greu de suportat. Ideea de a fi victima evenimentelor vine adesea impreuna cu o furie puternica indreptata asupra celor din jur, a siesi sau asupra lui Dumnezeu. Sentimentele de angoasa, de disperare, alterneaza cu cele de negare a bolii.

Desi interventia chirurgicala este azi mai putin invalidanta, poate modifica in sens negativ perceptia propriului corp.

Tratamentele medicale in cazul bolii oncologice sunt deseori apasatoare, avand drept consecinta, pe langa oboseala inerenta si efecte asupra propriei identitati: caderea parului, schimbarea corpului si a modului in care este el perceput. In multe cazuri apare o menopouza precoce. Toate acestea sunt aspecte neprevazute, carora bolnavul trebuie sa le faca fata.

Relatia cu persoanele din jur – familia, copiii, partenerul de viata, prietenii, colegii – activeaza emotii contrastante: pe de-o parte dorinta de a-i proteja de contactul cu durerea, de a nu pune presiune si a-i impovara cu diferite sarcini, iar pe de alta parte nevoia de a fi ascultat, inteles si sprijinit.

Odata cu anuntarea diagnosticului, persoana nu mai reuseste sa realizeze sarcinile zilnice, ne mai putand fi mama/tata, sotie/sot, coleg/colega de servici, fiu/fiica ca inainte. Rolurile sociale sunt modificate si deseori pierdute.

Cu aceasta ocazie apar ganduri legate de aspectele efemere ale existentei, constientizari ale modului de a-si privi propria viata si de ceea ce va urma dupa moarte. In general confruntarea cu moartea este foarte provocatoare, este ca si cum “ai privi soarele in fata”, asa cum spunea Irvin Yalom.

Sustinerea psihologica este cheia pentru a trece cat mai usor prin acesata experienta

Sustinerea psihologica a persoanelor care trec prin aceasta experienta de viata, o experienta limita as putea spune, se refera la a avea grija de ele din punct de vedere fizic, dar si a fi alaturi din punct de vedere emotional. Desi in aceste momente ei au nevoie de mai multe persoane in preajma, in mod paradoxal, deseori, intalnesc situatii in care cei din jur se indeparteaza, ne stiind cum sa reactioneze, ce sa le spuna sau ce sa faca. Intalnirea cu moartea nu este simpla pentru nimeni si deseori tindem sa punem cat mai multa distanta in aceasta situatie, tocmai datorita propriilor temeri legate de acest subiect sensibil. Apar deseori dureri si rupturi sufletesti, sentimente de frustrare, vinovatie si dezamagire.

Urmarile acestui “cutremur emotional”, in cele mai multe cazuri, iau doua directii majore: prima se refera la un proces de maturizare, pe care pacientul il parcurge, modul in care el vede viata in general suferind modificari. Cealalta directie este cea in care persoana ramane blocata, traind anuntarea diagnosticului ca pe un punct final al vietii, ca pe un eveniment ce nu are un sens, ca o lupta personala cu soarta.

Sprijinul dat de un specialist in domeniul psiho-oncologiei este, in cele mai multe cazuri, bine venit. In cabinet, psihoterapeutul si pacientul fac o alianta, cautand solutii, atat pentru imbunatatirea calitatii vietii, cat si pentru prelungirea acesteia. Emotiile puternice sunt descarcate, psihoterapeutul avand capacitatea de a le contine, de a fi alaturi de omul din fata lui, atat din punct de vedere emotional, cat si cu informatii legate de boala si de tratament.

Psihoterapia este recomandata atat pacientului, cat si membrilor familiei acestuia, care in cele mai multe cazuri sunt si ei puternic afectati si isi traiesc propria durere.

Sustinerea psihologica se poate face pe tot parcursul bolii, de la anuntarea diagnosticului, la insotirea pe parcursul tratamentului, dar si dupa ce boala a intrat in remisie, pentru ca frica de recidiva ramane si insoteste persoana mult timp apoi. In plus cautarea legaturilor intre declansarea bolii si o suferinta psihica poate reduce cauzele reaparitiei cancerului.