de Cristina Zamfir | oct. 29, 2020 | Cuplu, familie, relație
Atunci când cunoaştem pe cineva pentru prima dată şi ne îndrăgostim, ne gândim la viitorul minunat pe care îl vom avea împreună. Fiecare relaţie are însă suişurile şi coborâşurile ei şi este de dorit să fim pregătiţi pentru orice provocare ce ar putea apărea în cuplu.
În cazul în care vă întrebaţi în ce etapă este relaţia în care sunteţi, dacă este o relaţie bună sau un adevărat dezastru, m-am gândit să vă vin în ajutor cu câteva idei.
Există, conform unui model simplist, un total de 10 etape ale unei relaţii, prin care un cuplu poate să treacă. Înainte de a începe să enumăr etapele, vreau să subliniez că au fost create mai multe modele după care te poţi inspira pentru a-ţi analiza relaţia, dar eu mai voi concentra pe modelul creat de către Dr. Mark Knapp, deoarece este un model universal acceptat.
Care sunt etapele unei relaţii?
Dr. Knapp este de părere că există 10 etape ale unei relaţii de cuplu. Bineînţeles fiecare dintre aceste etape are anumite caracteristici specifice.
Aceste etape sunt împărţite în două faze (precum curba lui Gauss): faza ascendentă, de formare, şi faza descendentă, ce duce către despărţire.
Faza de formare
Relaţiile trebuie să pornească undeva, nu-i aşa? Bineinteles, fiecare cuplu se formeaza într-un mod diferit. Unele persoane poate s-au întâlnit printr-o aplicaţie de dating, pe când altele s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni sau la servici.
Indiferent de modul în care începe relaţia, sunt câteva etape distincte în aceasta fază de formare.
1. Etapa iniţială
Aceasta etapa apare când întâlniţi o persoană care vă atrage. Urmează momentul în care vă cunoaşteţi şi începeţi să împărtăşiţi informaţii iniţiale, mai generale, iar apoi din ce în ce mai personale. Este etapă de “Hai să ne cunoaştem” ce vine împreună cu presiunea de a “da bine”, de a fi acceptat, plăcut şi în cele din urmă iubit. În momentul acesta, de cele mai multe ori suntem atraşi de aspecte inconstiente, alegerea fiind instinctivă. Aspectul fizic, mimica şi gestica, dar şi comportamente sau un mod anume de gândire par să fie apreciate. Cu cât trăsăturile sunt mai familiare, cu atât aprecierea este mai mare. Nu degeaba, de cele mai multe ori, alegem un partener asemănător părintelui de sex opus.
2. Etapa de experimentare
Dacă reuşiţi să depăşiţi prima fază, lucru deloc uşor, veţi putea trece în etapa de experimentare. Majoritatea oamenilor nu ajung până aici deoarece în prima etapă descoperă aspecte care nu le sunt pe plac la cealaltă persoană. În etapa de experimentare vă veţi cunoaşte mai bine şi veţi înţelege care sunt interesele şi valorile partenerului ales. Subiecte precum raportarea la bani, viziunea asupra viitorului, ideea de parteneriat sau modul de creştere a copiilor sunt unele dintre temele explorate.
3. Etapa de intensificare
Etapa aceasta este denumită şi perioada de “fericire” sau de “iubire romantică”. Se numeşte astfel fiindcă în această etapă lucrurile încep să devină mai serioase şi mai intense. Aţi găsit suficiente lucruri în comun cu partenerul încât acum doriţi să aveţi o relaţie şi mai profundă, împărtăşind aspecte intime atât la nivel fizic cât şi psihic. Sentimentele ajung sa fie din ce în ce mai puternice şi sunteţi tot mai mai entuziasmaţi de relaţia armonioasă.
4. Etapa de integrare
Cuplul devine oficial, sentimentele reciproce fiind declarate. În etapa de integrare, vieţile încep să se “îmbine”. Sunt create obişnuinţe în calitate de parteneri. Prietenii şi familia vă vor percepe cuplul ca pe o “unitate”. Cu alte cuvinte, acel “eu şi cu tine” va deveni “noi”.
5. Etapa de “întărire” a relaţiei
Acum, când aţi devenit o “unitate” şi nu vă mai percepeţi ca doi indivizi aparte, se poate dezvolta etapa de “întărire”. Este perioada în care angajamentele serioase, în calitate de cuplu, încep să apară. Amândoi sunteţi siguri de sentimentele şi legăturile pe care le împărtăşiţi, aşa că vă veţi muta împreună, poate chiar vă veţi căsători. Fiecare persoană are modul ei personal de a-şi afişa relaţia, dar indiferent sub ce formă, etapa aceasta presupune un mod formal de angajament în faţa societăţii. Siguranţa, devotamentul şi încrederea se îmbină cu responsabilitatea în aceasta fază.
Faza de separare
Cu toţii vrem să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi, dar pentru unele cupluri, acest lucru nu se întâmplă. Indiferent dacă sunteti căsătoriţi, dacă locuiţi împreună sau dacă pur şi simplu ieşiţi în calitate de cuplu, faza de separare poate apărea în orice moment pentru oricare dintre noi.
Acestea sunt etapele despărţirii:
6. Etapa de diferenţiere
Dragostea ca în poveşti, cea care nu moare niciodată, nu va rezista la nesfârşit. Până şi pentru cele mai fericite cupluri, relaţia nu este tocmai perfectă. Dar, dacă aţi intrat în etapă de diferentire, atunci cel mai probabil vă îndreptăţi către separare. Etapa aceasta se referă la momentul în care incepeti să vedeţi diferenţe, incompabilitati, “găuri” în “unitatea” dumneavoastră. Imaginea idealizată a partenerului se disipă treptat şi puteţi să priviţi într-adevăr persoana aleasă cu calităţi şi defecte. Competiţia, nemultumirea, posesivitatea şi inadecvarea îşi pot face apariţia.
7. Etapa de circumscriere
Această etapă este continuarea fazei precedente. Vă veţi îndepărta unul de celalalt şi veţi pune din ce in ce mai multe limite. Comunicarea se diminuează tinzând chiar să dispară, la fel ca şi intimitatea, fie ea emoţională, mentală sau fizică. Flacăra pasiunii tinde să se stingă. Viziunea devine din nou individuală. Ideea de “unitate” începe să dispară din ce în ce mai mult. Învinuirea reciprocă, resentimentele faţă de partener, conflictul, poate chiar şi răzbunarea îşi fac încet apariţia. Relaţia poate deveni toxică.
8. Etapa de stagnare
În această etapă, relaţia nu mai duce nicăieri. Retragerea devine din ce în ce mai evidentă. Stagnaţi, fiind deconectaţi unul de celălalt. Singuratatea in doi posibil sa isi faca aparitia. Separarea emoţională poate veni cu sentimente de linişte sau cu tumult interior. Apatia se instalează, apărând uneori noi căutări şi chiar infidelitate. Faza despărţirii este aproape completă.
9. Etapa de evitare
În această etapă apare retragerea şi evitarea – fie ea fizică, mentală, emoţională sau toate deodată. Unu din voi se va muta din apartament, ceea ce va crea o separare reală. Sau poate veţi continua să locuiţi sub acelaşi acoperis, dar nu va mai exista comunicare sau interacţiune reală între voi. Veţi deveni ca doi colegi de apartament care nu prea se înţeleg, aşa că veti incerca să va evitati pe cât posibil.
10. Etapa de terminare
În etapa de terminare, relaţia încetează în mod oficial. În situaţia în care cuplul este căsătorit, atunci va începe procesul de divorţ. Dacă încă locuiţi împreună, atunci unul sau ambii vă veţi muta de sub acelaşi acoperis, separarea devenind permanentă. Pe scurt, acesta este momentul în care relaţia s-a incheiat din punct de vedere emoţional şi/sau legal în mod definitiv.
De ce este important să cunoaştem etapele unei relaţii ?
Aceste 10 etape ale unei relaţii, în special cele din faza de separare, pot să nu se deruleze cronologic aşa cum au fost ele prezentate mai sus. Unele cupluri stagneaza în diferitele stadii, se întorc înapoi sau evolueze către despărţire.
Am decis să fac aceasta prezentare cu scopul de a vă da câteva repere care să vă ajute să constientizati mai bine parcursul unei relaţii. Astfel puteţi anticipa ceea ce poate urma în situaţia în care partenerii nu acţionează în direcţia unei schimbări.
Rezumat
Un aspect important pe care trebuie să îl reţineţi este că dacă simţiţi că suneteti în faza de terminare, nu trebuie să renunţaţi. Puteţi oricând să reveniţi la faza de „combinare”.
Relaţia de dragoste matură presupune efort şi munca în echipă. La un moment dat lucrurile nu mai merg de la sine. Comunicarea trăirilor, nevoilor şi aşteptărilor este una dintre principalele chei, alături de colaborare şi a găsi o cale de mijloc.
Puteţi oricând să reînviaţi/ resuscitaţi/ reparaţi relaţia care pare a fi distrusă. Asta în condiţiile în care ambii parteneri sunt dispuşi să se implice.
Poate apărea însă şi un moment în care veti pune în balanţă dacă sunteti mai fericiţi împreună sau separat. Există şi cazuri în care relațiile sunt ireparabile şi este mai sănătos să fie încheiate. Cei doi parteneri ştiu cel mai bine cât „pot duce”, când relaţia devine nocivă pentru fiecare şi care este momentul în care au puterea de a se desprinde.
Psihoterapia vă poate fi de folos fie pentru a vedea ce nu funcţionează şi a merge pe drumul schimbării în doi sau pentru a vă ajuta să vă desprindeţi cât mai sănătos din relaţia disfuncţională.
Photo by freestocks on Unsplash
de Cristina Zamfir | apr. 24, 2020 | Cuplu, familie, relație
V-aţi pus vreodată problema că partenerul de viaţă este o persoană narcisică?
Poate sunteţi într-o relaţie în care simţiţi că o luaţi razna şi nu vă daţi seama ce se întâmplă. Încercaţi cu disperare să înţelegeţi cum, acea poveste de dragoste ideală, a devenit dintr-o dată o relaţie toxică în care fiecare zi e o povară, chiar un coşmar. Cum acel Făt Frumos sau Ileana Cosanzeana s-a transformat peste noapte într-o prezenţă apăsătoare, a devenit critic şi nemulţumit. Vă transmite că nu faceţi “nimic” bine. Vă spune că de dumneavoastră depinde viitorul fericit al relaţiei şi că sunteţi singurul vinovat pentru starea de fapt a lucrurilor. Orice aţi face, oricât v-aţi da silinţa, obiectivele par imposibil de atins, el schimbând mereu datele problemei.
Dacă cele de mai sunt vă sunt familiare, puteţi să vă puneţi problema că trăiţi alături de un om care se gândeşte mai mult la sine. Iar relaţia devine, în timp, cu atât mai greu de suportat, cu cât sunteţi o persoană mai empatică şi dornica de dragoste.
În ce fel relaţia cu un partener narcisic ne afecteaza? Iată câteva caracteristici în cele ce urmează:
1. Vă simţit singur în marea parte a timpului
Deşi partenerul locuieşte cu dumneavoastră, mâncaţi împreună şi dormiţi în acelaşi pat, în adâncul sufletului vă simţiţi foarte singur. V-aţi dori ca cineva să vă ia în braţe, să vă întrebe cum vă este, să vă scoată din izolare. În ciuda declaraţiilor deschise de dragoste sinceră, pare că nu trăiţi cu un partener, ci cu iluzia unei persoane implicate şi sunteţi tratat ca un obiect, ca o posesiune.
Deseori relaţiile de cuplu ale persoanelor narcisice sunt “de convenienţă”. Aleg să se căsătoreasca cu oameni ce au un statut social înalt, care provin dintr-o familie bună, se bucură de o reputatie, au un anumit nivel profesional. Profită de orice oportunitate pentru a-şi îndeplini propriile nevoi şi vise. Se bucură de multe ori de un avantaj care în timp se pierde şi sunteţi “aruncat la gunoi” ca un obiect, de care nu mai au nevoie. Deşi declarativ auziţi mereu “eu te iubesc şi ţin la tine, îţi vreau doar binele”, observaţi că nu îi face plăcere să petreceţi timp împreună în doi, nu e preocupat să vă simţiţi iubit şi în siguranţă, nu ştie multe lucruri despre dumneavoastră.
2. Sunteţi înghiţit în relaţie
Persoanele narcisice au o mare nevoie de atenţie şi validare. Astfel, în special la începutul relaţiei, vor fi foarte prezente prin mesaje, telefoane, mailuri. Iniţial poate părea o dovadă supremă de iubire, însă, în timp, toate acestea lasă locul unei nevoi de a vă controla. Aceşti parteneri pot merge până la a vă spune cu cine să vă întâlniţi, cum să vă îmbrăcaţi, cum să vă aranjaţi părul şi ce să mâncaţi. Gelozia şi posesivitatea îşi fac simţită prezenţa, generând o senzaţie de sufocare, de epuizare, de blocaj.
3. Veţi fi încurajat să vă îndepărtaţi de prietenii apropiaţi şi de familie
Persoana narcisică doreşte toată atenţia dumneavoastră. Orice prezenţă poate deveni o concurenţă sau o “influenţă proastă”. Curând „inamicii” vor fi îndepărtaţi, fiind percepuţi ca un pericol pentru relaţie. În timp, izolarea va deveni apăsătoare.
4. Nu sunteţi destul de bun pentru partener.
Deşi pe plan profesional şi personal aveţi realizări şi sunteţi bine văzut de cei din jur, în cuplu auziţi zilnic critici şi învinovăţiri. Când vă veţi remarca cu ceva anume, fie că veţi primi o promovare, o apreciere sau un premiu, invidia şi competiţia, dorinţa de a fi în centrul atenţiei îi va macina. Veţi fi luat deseori chiar în derâdere. Din păcate toate acestea vă subminează încrederea în propria persoană. În timp va apărea nedumerirea: “Oare mă ridic la nivelul lui?”
5. Nesiguranţa îşi face apariţia.
Ajungeţi astfel să vă îndoiţi zilnic de cea mai mică decizie, de la alegerea mâncării pe care o veţi pregăti pentru cină, la cum să vă veţi îmbrăca astfel încât să fiţi acceptat. Primiţi mereu semnale de nemulţumire, părând că nimic din ceea ce faceţi nu e bine, deşi vă daţi toată silinţa. Călcaţi pe un teren minat, unde în orice moment, din neant, poate exploda o ceartă. Ajungeţi uneori să vă invinovatati pentru orice semn de respingere, indiferenţă, lipsă de contact. “Dacă e supărat din cauza mea?” “Oare am făcut eu ceva?” “Dacă nu făceam asta eram bine împreună?” Fiecare pas pe care îl faceţi va necesita o analiză profundă a consecinţelor: “Oare se va supăra dacă…?”
6. Neajutorarea este pasul următor
Nicicum nu e bine, nici dacă sunteţi drăguţ deşi aţi fost abuzat, nici dacă îi lăsaţi spaţiu şi sunteţi distant. În timp apare depresia: nu sunt capabil, nu va fi niciodată bine, nu am pe nimeni aproape care să mă înţeleagă şi să mă sprijine.
7. Retragerea socială
Ruşinea, confuzia, umilita, frica de a fi judecat, frica că, dacă vom împărtăşi ce ni se întâmplă, ceilalţi ne vor spune să plecăm din relaţie, dar noi nu suntem încă pregătiţi să facem acest pas, sunt trăiri des întâlnite.
8. Neliniştea şi anxietatea îşi fac aparitia
Ne îngrijorăm legat de trainicia relaţiei, simtim anxietate: dacă relaţia se va termină, dacă vom fi parasiţi, abandonaţi. În timp pot apărea simptome care ne vor copleşi precum insomnia, lipsa poftei de mâncare sau dificultaţi de concentrare, .
9. Începeţi să faceţi compromisuri, renunţând la propriile dorinţe, valori şi nevoi
Toleraţi lucruri care în trecut erau de neacceptat şi care vă fac să vă simţit inconfortabil. Poate fi vorba despre aspecte legate de sexualitate: a face sex în trei, a vă uita la pornografie, a pune în act diferite practici cu care nu vă simţit confortabil în numele iubirii. Sau poate renunţaţi să îi ajutaţi pe cei apropiaţi, să ieşiţi în oraş cu prietenii, toate acestea pentru a da dovadă că ţineţi la cel de alături. Uneori chiar copiii pot trece pe planul doi în acest context. Vă concentraţi toată atenţia pe a găsi modalităţi în care să îi arătaţi dragostea, să îl / o mulţumiţi.
10. Sunteţi extenuat de jocul repetitiv în care sunteţi rănit şi apoi salvat
Deseori modul de a reacţiona al narcisicului este de a se retrage din relaţie. Tăcerea e instaurată, dar şi indiferenţa sau răspunsurile scurte ca o modalitate de pedepsire. Veţi simţi un abandon ce pentru mulţi este insuportabil. Frica terifianta de a fi părăsit, tristeţea generată de singurătate, pot induce un blocaj sau o încercare disperată de reconectare. Vă cereţi scuze chiar dacă nu sunteţi vinovat şi deveniţi mai atent, mai alert. Împăcarea apare şi la următoarea mişcare considerată de celălalt greşită, ciclul se repetă.
11. Vă simţiţi blocat
Nu aveţi puterea de a ieşi din relaţie, dar nici nu vă este confortabilă viaţa de cuplu. Pare că sunteţi prinşi într-un roller coaster, în care trăirile pozitive sunt maxime, mai ales în condiţiile în care vin după perioade de răceală totală. Ca şi cum băgăm mâinile sub apă caldă după ce ne-am spălat cu apă rece. În plus suntem izolaţi, ne putând comunica cu cei din jur fiindcă nu ne simţim înţeleşi, nu avem curajul să le spunem prin ce trecem, aceştia dându-ne sfaturi sau judecându-ne. Apare o paralizie în mai multe domenii ale vieţii, generată şi de izolarea de care vorbeam mai devreme.
Tristeţea, depresia, iritabilitatea, ingrijoararea anxioasă, probleme de somn şi tulburări alimentare sunt simptome des întâlnite la persoanele care sunt prinse în relaţii toxice cu persoane narcisice. Propria valoare, stima de sine, încrederea în capacităţile proprii, respectul de sine şi dragostea faţă de noi înşine sunt puternic puse la încercare.
Dacă vă întrebaţi în mod constant despre statutul relaţiei, vă gândiţi ce aţi putea face diferit, credeţi că problemele vi se datorează, vă preocupaţi de ceea ce partenerul va face în continuare, aveţi schimbări de stare, vă este mereu frică şi vă simţit mai slab decât atunci când aţi intrat în cuplu, acestea sunt semne ale abuzului narcisic.
Vorbim mult în ultimul timp de abuz, iar când ne gândim la acest cuvânt de cele mai multe ori ne vine în minte violenţa fizică sau cea verbală, comportamentele agresive, cuvintele jignitoare. Însă mai exista un alt tip de abuz. Abuzul emoţional. Dificil de pus în cuvinte, greu de îndurat, de cele mai multe ori acest tip de comportament din partea persoanei apropiate este trecut cu vederea şi conştientizat, din păcate, abia după mult timp. Pentru persoanele codependente, agonia este şi mai dureroasă. Dificultatea de a ieşi din relaţie ne paralizează în suferinţă. Exista însa speranţa!
Pentru a găsi soluţii şi pentru a vă recăpăta echilibrul a vă puteţi adresa unui psihoterapeut.
Photo by ella alpert on Unsplash
de Cristina Zamfir | oct. 21, 2017 | Cuplu, familie, relație
Fiecare isi doreste o iubire de poveste… Sa te indragostesti este un lucru fabulos. Simti fluturi in stomac, apoi o bucurie inexplicabila te invaluie cu totul, esti convins ca lumea este a ta si ca persoana de langa tine este iubitul/ iubita din vis. Suntem atrasi de omul de langa noi, de gesturile sale, de parfumul din par, de soaptele pe care le rosteste cu delicatete. Incepem sa iubim aceasta fiinta care raspunde, pe rand, la toate asteptarile noastre.
De multe ori, barbatii sunt atrasi nebuneste de chipul iubitei in care se oglindesc, parca, in acelasi timp, pasiunea si puritatea, dragostea si provocarea inceputului de relatie. Un portret suficient de inspirat cat sa si-l doreasca toata viata.
Numai ca din obisnuinta, confort sau pur si simplu prea multe griji, fata visurilor se transforma intr-o femeie mult prea serioasa, prea prinsa intre oalele cu mancare, schimbatul scutecelor, stersul podelelor si maratonul cumparaturilor. Uita sa-si parfumeze parul cum o facea la inceput, sa poarte rochia preferata a sotului, sau sa-l alinte cu soapte de dragoste. Si atunci vine acest dor al barbatului de iubita de la inceput. Incepe sa o caute, in toate si peste tot, cu infrigurare, printre amintiri, sau in prezent, printre alte femei. Si aici intervine infidelitatea.
Am facut tot acest preambul pentru ca aud, destul de des la cabinet, afirmatii din partea femeilor de genul: ”Nu inteleg nimic. Am avut grija de copii, a avut ce si-a dorit de mancare, casa e mereu curata, hainele au fost calcate. Ce mai vroia de la mine? Cum de s-a putut uita in alta parte? Unde am gresit?”
Ei bine, a ignorat tocmai micile detalii care coloreaza viata si stimuleaza interesul barbatului de langa ea. A uitat sa il mai surprinda si sa fie ea insasi, cea de la inceputul relatiei.
Cum ar putea sa-l recucereasca o femeie pe sotul sau? Iata cateva idei foarte simple care ar putea fi aplicate si de cele mai ocupate sotii si mame:
- In primul rand, va puteti aminti ce v-a atras la el in prima instanta si va puteti concentra pe aceste aspecte. Cand v-ati intalnit prima oara cu partenerul vostru, poate ca l-ati privit ca pe un print, era absolut atragator si fermecator prin simpla sa prezenta. De ce nu l-ati vedea in aceeasi lumina si acum? V-au fascinat atunci zambetul, tunsoarea, hainele, dar si gesturile lui sau poate simtul umorului? V-ati simtit confortabil in preajma lui, l-ati privit ca pe un barbat adevarat, autentic si puternic? Poate ca a ramas la fel! Va puteti face si o lista cu toate celelalte calitati care v-au cucerit la inceput. Va vor motiva! Puteti sa il priviti cu ochii unei persoane indragostite, lasand defectele deoparte, cel putin pentru o perioada.
- Poate este momentul sa il laudati si sa ii multumiti. Gandindu-va la aspectele lui pozitive, va va fi mai usor sa-i scoateti in evidenta calitatile, verbalizandu-le. Ii puteti spune ce admirati la el. Aveti in vedere si ceea ce face pentru dumneavoastra si pentru familie. Puteti sa fiti recunoscatoare pentru tot ceea ce va daruieaste si renuntati la zgarcenie cand vine vorba de cuvantul MULTUMESC! “Multumesc ca mi-ai dus masina la reparat” , “Multumesc pentru ca te gandesti la mine,”sau “Imi place faptul ca petreci timp cu copiii”. Iata cateva dintre afirmatiile care pot aduce imbunatatiri spectaculoase in relatia de cuplu!
- Cum ar fi sa il lasati sa fie barbat si sa il tratati in consecinta? Daca face diferite treburi in casa, ii puteti permite sa le faca in stilul si in ritmul lui. A-i arata cum sa faca anumite lucruri, a-i da sfaturi legate de cum sa parcheze, pe unde sa o ia ca sa ajungeti la destinatie intr-o calatorie cu masina, iar asta in loc sa apreciati faptul ca ati ajuns cu bine la destinatie, pot fi moduri in care ii transmiteti ca nu este destul de bun pentru voi.
- Daca isi doreste sa faceti anumite activitati impreuna, cum ar fi sa mergeti la un concert, la o cina, sa va uitati la un film, ii puteti face pe plac si va puteti bucura de timpul petrecut impreuna. Daca se intampla sa nu fie chiar pe placul dumneavoastra ar fi de dorit sa nu va aratati dezamagirea sau nemultumirea in mod vehement.
- Ar fi de dorit sa nu il tratati ca pe un copil. Am vazut femei care isi critica barbatul de fata cu alte persoane. Bineinteles, puteti sa nu fiti de acord cu ceea ce face sotul, nimeni nu e perfect, insa ar fi de preferat sa ii spuneti toate acestea intre patru ochi. De ce sa-l puneti intr-o postura stanjenitoare? O relatie de dragoste si de respect reciproc nu cuprinde si episoadele de circ. Observatiile facute intr-un cadru intim, si nu la modul imperativ pot fi mai eficiente.
- Surprizele sunt placute! Dupa ani si ani de casnicie este posibil ca rutina se instaleaze daca nu intervenim. In locul pasiunii, apare, destul de comod, blazarea. Insa, a face ceea ce nu se asteapta, poate da un suflu nou relatiei. Este un mod de a il impresiona. Asa ca, in acest context puteti sa va imbracati pentru el, de dragul vostru, dar si al lui. Puteti purta bluza lui preferata. Din cand in cand puteti imbraca ceva mai provocator, fie ca este vorba despre o rochie sau o lenjerie.
- Si, inca ceva! Foarte important! Va puteti bucura de sex? Deseori inainte de casatorie viata sexuala era incitanta. Dupa un timp insa grijile zilnice, stresul, rutina aduc oboseala si plictiseala. Va puteti gandi la ceea ce v-a atras la el la inceput. Puteti citi de asemenea articole legate de acest subiect si puteti discuta deschis despre ceea ce va place fiecaruia. Cum sa il multumiti, dar si cum sa fiti si dumneavoastra multumita.
Uitati de impresia gresita ca odata casatoriti nimic nu se va intampla si ca totul va merge ca la inceput, doar asa, din inertie. E importanta implicarea. Teoria potrivit careia celalalt este “al meu” si ar trebui sa ma ia asa cum sunt, cu bune si cu rele, sa ma suporte si sa imi fie alaturi, nu este tocmai benefica.
Cum vedeti aceste sugestii ? Ati trecut printr-o experienta similara? Puteti impartasi cu cititorii parerea legata de acest articol mai jos. Astept cu interes comentarii pe acest subiect. Pe curand!
de Cristina Zamfir | oct. 2, 2017 | Cuplu, familie, relație
În ziua de astăzi avem impresia că timpul trece tot mai repede. Viaţa zboară şi vrem să ne bucurăm la maximum de ea. Oportunităţile sunt din ce în ce mai variate şi parcă nu am vrea să ratăm niciuna dintre ele.
Pe de altă parte, când intrăm într-o relaţie de cuplu şi ne asumăm acest lucru din iubire, ne gândim că va fi pentru totdeauna. Ne dorim de la celălalt să ne fie în acelaşi timp prieten, suflet pereche, iubit, amant, cel mai bun părinte pentru copiii noştri. Un întreg al dragostei şi respectului. Omul cu care să zâmbim, de la care primim un sfat bun şi o îmbrăţişare, alături de care să ne bucurăm şi putem să fim noi înşine, în orice situaţie. Cu toate aceastea, nu multe cupluri se bucură de o aşa compatibilitate perfectă, aş putea spune chiar imposibilă. Iar mai târziu, tocmai lipsa ei îşi va spune cuvântul. Mai ales când se vor ivi situaţii în care va fi nevoie de răbdare şi de înţelepciune.
Căsnicia, în esenţa ei, este cea care ne dă un sentiment de ancorare, de stabilitate, de continuitate, de predictibilitate, de siguranţă şi de confort. Ea dă un sens vieţii.
Odată cu apariţia copilului relaţia de cuplu se schimbă…
La apariţia unui copil, căci acesta este pentru unii un prim prag sensibil, atenţia părinţilor începe să se distribuie diferit. Şi asta mai ales în culturile occidentale, în care a fi o mamă sau un tată bun înseamnă să petreci mult timp cu copilul. Relaţia de cuplu păleşte deseori ca importanţă în faţă relaţiei parentale. În consecinţă, partenerii de cuplu încep să nu îşi mai vorbească aşa cum o făceau înainte, nu mai au timp pentru intimitatea lor, se neglijează, pentru că în centrul atenţiei este cel mic.
Nemulţumiri pe plan sexual
Dacă mai luăm în calcul şi faptul că în lumea modernă petrecem din ce în ce mai mult timp la locul de muncă, începem să înţelegem de ce cuplurile fericite sunt din ce în ce mai dificil de găsit. Partenerii îşi petrec tot mai puţin timp împreună, vacanţele în doi ajung o raritate, la fel ca şi „ieşirile” cu prietenii din trecut. În acest context relaţiile intime devin din ce în ce mai rare şi mai nesatisfăcătoare.
Infidelitatea ca o lipsă de validare
După mulţi ani de căsnicie, uneori, se întâmplă să nu mai vedem calităţile persoanei de alături. Considerăm că celălalt ne aparţine într-un anumit fel odată ce căsătoria s-a înfăptuit. Apare o obişnuinţă să ne fie alături, devine ca un dat. Nu mai vedem sacrificiile pe care le face pentru familie şi nici calităţile pe care le are.
Chiar, în unele cazuri, defectele încep să ne orbească. Relaţia devine toxică. Neglijenţa, răceala, tăcerea, neimplicarea, critica ajung să fie chiar mai nocive decât o problemă apărută în cadrul intim. Atunci când ne simţim ignoraţi, nedoriţi, neiubiţi, ne dăm seama că, într-un fel sau altul, nu mai avem lucruri în comun.
Uităm să mai facem complimente, să îi facem o surpriză, să îi spunem vorbe de dragoste sau să avem gesturi tandre. În acest cadru apare o nevoie de a fi văzut, de a fi apreciat, pe care uneori partenerul o caută în altă parte.
Ei, bine, se pare că tocmai în acest cadru, cu sincope de intimidate şi de atenţie, se instalează şi infidelitatea. Acolo unde nu mai există iubire, atracţie sexuală, plăcerea de a dialoga sau de a petrece timp cu persoana de lângă tine, poate încolţi şi această dorinţă de a evada din cadrul familial. Perspectiva că undeva, în altă parte, e cineva care te înţelege mai bine, te ascultă şi te iubeşte mai mult, devine tot mai palpabilă.
Infidelitatea ca dependentă
Sunt şi cazuri în care sexualitatea este o dependenţă. Printre cauze se pot număra un dezechilibru biochimic sau un abuz în copilărie. Actul sexual devine un mod prin care persoană îşi descarcă o tensiune psihică. Ideile obsesive invadează mintea. Întâlnirea cu pornografia sau întreţinerea de relaţii sexuale fără o conectare emoţională sunt modalităţi prin care îşi pot recăpăta echilibrul psihic, descărcând anxietatea. Dependenţa de sex este asemănătoare celorlalte dependenţe – de droguri, de alcool, de jocuri de noroc, etc.
Infidelitatea ca răzbunare
Uneori infidelitatea poate apărea şi din dorinţa de răzbunare. Poate că ne-am simţit răniţi şi vrem să îl facem pe partener să simtă şi el durere la rândul său. Vrem să plătim uneori cu aceeaşi monedă.
Dar mai nou…
Aş vrea să menţionez însă aici faptul că observ o schimbare a sensului infidelităţii în ultimul timp.Întâlnesc persoane care au fost fidele foarte mult timp. Deodată, însă, hotărăsc să înşele. Şi mă întreb de ce? Ce le face să îşi pună în pericol căsnicia şi familia?
Întâlnesc din ce în ce mai des situaţii în care infidelitatea apare şi în cuplurile în care totul, aparent, merge bine. Cei doi parteneri funcţionează ca o pereche, ca o familie, iar viaţa sexuală este la fel ca înainte. Dacă ar fi să privim din exterior, am jura că partenerii au o relaţie perfectă, care va dura până la adânci bătrâneţi.
Motivul ar fi că în relaţie pierdem o parte din noi. De fiecare dată când facem o alegere, sau când câştigam ceva, pierdem altceva. Mai exact, când decidem să ne schimbăm locul de muncă, renunţăm la vechiul job. Când ne hotărâm să avem copii, pierdem ceva în viaţa de cuplu. Când ne decidem să intrăm într-o relaţie, pierdem libertatea de a avea mai mulţi parteneri, de a profita de oportunităţile ce apar sau de a fi noi înşine, fără niciun fel de inhibiţie. Şi toate vin în contradicţie cu teoria modernă conform căreia trebuie să trăim clipa!
Trăieşte clipa
Nevoia aceasta se acutizează şi pentru că, de ce nu, în ultimii ani ne dorim din ce în ce mai mult o satisfacţie imediată. Lumea din zilele noastre nu doar ne ajută, dar ne şi încurajează în acest sens. Tehnologia ne sprijină să ne îndeplinim, repede şi uşor, nevoile şi dorinţele. Societatea de consum vine în întâmpinarea noastră. Fie că ne dorim un produs sau o experienţă, pe toate le putem obţine doar cu un click. Ne place să simţim această senzaţie de satisfacţie imediată, pe loc, acum, aici. Fără alte explicaţii sau îndatoriri sau mustrări de conştiinţă. Ajungem să trăim, în anumite clipe, egoismul în deplinătatea lui.
Ideea că avem o singură viaţă şi că trebuie trăită la cote maxime apare tot mai des. Şi atunci când această fericire promovată peste tot, discutată oriunde, prezentată în filme şi române nu este şi în căsnicia noastră, ce facem? Unde şi cum o găsim, pentru că această dorinţă, fie că recunoaştem sau nu, ea există. Unii dintre noi ne dedicăm în totalitate rolului de părinte sau muncii. Ne îngrijim de propria persoană, călătorind, petrecând tot mai mult timp cu prietenii. Cheltuim bani pe lucruri uneori inutile şi scumpe. Investim tot ce avem în propriul ego. Însă sunt şi cazuri în care pur şi simplu, oamenii îşi caută satisfacţia în alte relaţii.
sau a lupta cu moartea…
Trecerea de la vreau să fiu fericit, la merit să fiu fericit este uneori bruscă. Să fie oare, până la urmă, frica de moarte, dar şi disperarea de a atinge satisfacţia cu orice chip, cele care ne duc spre infidelitate? Până la urmă sexualitatea este legată de pasiune şi adrenalină, de satisfacţie, descătuşare şi detaşare. Ea ne face să ne simţim vii. Ajungem să tânjim după o aventură care să ne permită această stare de dezinhibare. Pentru că cel puţin în viziunea noastră, ne-am propus să fim mai liberi şi mai aproape de noi aşa cum ne ştiam şi credem că asta ar putea fi o cale. Oare?!
O relaţie extraconjugală ne permite toate aceste lucruri rapid şi fără obligaţii. Nu ne mai simţim judecati de partenerul de moment, nu mai avem aşteptări atât de mari şi implicit, nici dezamăgiri. Infidelitatea ajunge, pe termen scurt, să ne satisfacă o dorinţă pentru nou, o nevoie de surpriză, de curiozitate pentru necunoscut, de mister.
Atenţie însă!
Relaţia dintre doi parteneri este ca o ţesătură. Vorbele spuse la nervi, diferite comportamente, acţiuni şi atitudini, unele reacţii impulsive devin nişte găuri. Ţesătura începe să se destrame. Rupturile sunt greu, uneori imposibil de reparat. Chiar dacă partenerii încearcă, pe cât posibil să mai cârpească materialul iubirii lor şi să meargă mai departe, el se răreşte tot mai mult şi uneori se rupe. Este de dorit ca înainte să facem sau spunem anumite lucruri, să facem un pas înapoi. Să ne gândim la consecinţe, să facem alegeri în mod conştient.
Ce este cel mai bine pentru propria relaţie, decide fiecare. În ultimul timp despărţirea, dar şi infidelitatea sunt căi tot mai des întâlnite. Din ce în ce mai multe persoane aflate în acest impas în cuplu aleg nu să repare, ci să renunţe. Abandonează la tot ce au construit până atunci şi aleg să o ia de la zero. Pare mai uşor să constuiesti ceva nou decât să repari ceva vechi. Uneori poate este bine, alteori poate nu. Cine poate şti? Cine poate judeca? Odată aleasă o cale nu poţi afla ce găseai pe drumul celalat…
Articolele următoare se vor referi la câteva detalii mărunte prin care femeile şi bărbaţii pot contribui la crearea unei iubiri de poveste.
de Cristina Zamfir | sept. 25, 2017 | Copil, adolescent, parenting
De la familia ideala la ruptura…
O familie ideala! Cred ca la asta visam fiecare dintre noi atunci cand ne intalnim jumatatea si hotaram sa ne casatorim. Spunem DA in fata altarului si incercam sa vedem in ochii omului de langa noi filmul fericirii noastre. Un film in care scenariul este scris de noi, iar intamplarile vor fi traite, pe rand, tot de noi. Zi de zi, secunda cu secunda. Dar este nevoie de incredere si de rabdare. Pana la urma nu totul este roz. Sa fim constienti de la bun inceput ca vor veni si momente de incercare in viata de cuplu, inseamna sa fim cu picioarele pe pamant. Cu cat pregatirea este mai atenta, cu atat relatia va fi mai solida. Sunt insa si situatii in care ea, casnicia, se va destrama. Asta atunci cand cei doi parteneri vor fi luati prin surprindere de o serie de intamplari solicitante, ne putandu-le face fata.
De cele mai multe ori, nasterea unui copil aduce in casa tinerilor o mare bucurie. Sunt parinti, asa cum au sperat, si au toate motivele sa meaga mai departe. Se presupune ca relatia de cuplu devine mai solida ca niciodata. Dar, venirea pe lume a unui copil poate sa aduca si numeroase schimbari pentru care nu toata lumea este pregatita. Sotii trec prin momente diferite de ceea ce isi imaginau la inceput, unele dintre ele prea putin anticipate. Partenerii incep sa isi petreaca din ce in ce mai putin timp impreuna, iar atentia lor se va indrepta tot mai mult spre cel mic. Vor uita uneori sa isi spuna un cuvant frumos sau sa se sustina cand le este mai greu. Cand mai apar si alti copii, distantarea deja instalata intre parteneri, se transforma, uneori, într-o ruptură. O ruptura atat de mare incat nu mai este nimic de facut.
In acest context, din ce in ce mai multe cupluri prefera sa divorteze. Unul sau ambii parteneri aleg sa isi traisca viata bucurandu-se de ea. Doresc sa isi redobandeasca libertatea, cea pe care cred ca au pierdut-o odata cu mariajul. Fie ca este vorba despre libertatea de actiune, cea sexuala sau cea financiara, este cert ca vor să le recastige. Asa ca suporta tot mai greu reprosurile celuilalt si recunosc, intr-un final, ca iubirea care i-a legat la inceput, nu mai exista. Ajung sa-si declare ca nici dorinta nici motivatia de a fi un cuplu, sau de a convietui nu mai exista. Și nici nu vor incerca sa le recapete.
Ce se intampla cu copiii…
In tot acest tablou al unei rupturi iminente, asortata cu reprosuri de tot felul, cei care sufera cel mai mult sunt copiii. Martorii fara vina ai unui context nefericit.
Chiar daca sotii nu sunt constienti de acest aspect, copiii simt, mai bine ca oricine, legatura dintre parinti. Ei isi dau seama cand cei doi sunt despartiti, și nu neaparat in realitatea concreta, ci si numai in plan emotional. O privire rece face cat o mie de cuvinte, iar copiii pot descifra rapid aceste subtilitati. Chiar daca nu li se explica in cuvinte ceea ce se petrece ei simt. A le spune ca totul este bine nu face decat sa le induca o stare de confuzie.
Relatia parintilor, reusita sau nu, ajunge un model pe care copiii, adesea, il vor copia in propria lor viata. A da un exemplu de cuplu care nu este tocmai sanatos este un lucru pe care cei doi parteneri si-l asuma.
Desi, atat parintii cat si copiii trec prin incercari dificile in timpul unui divort, adevarata provocare este de a atenua pe cat posibil suferinta tuturor celor implicati, dar in special a celor mici. Este o sarcina delicata pentru toata lumea. Universul devine necunoscut si ingrijorator atat pentru parinti cat si pentru copii.
De cele mai multe ori, decizia de separare este urmata de o perioada marcata de conflicte, deceptii, tristete si uneori chiar disperare. La aceasta se adauga uneori aparitia unui nou partener. Comunicarea intre cei doi parinti este, de cele mai multe ori, defectuoasa, iar uneori lipseste cu desavarsire. In locul ei apar lipsa de discernamant si impulsivitatea.
Deseori se intampla ca cei implicati sa intre intr-o spirala negativa din care nu mai pot iesi decat foarte greu.
Ce putem face in acest context….
În aceste momente se impune abordarea situatiei cu maturitate. În primul rând, copiii ar trebui sa fie tinuti cat mai departe de conflictul parintilor. Scenele de gelozie, de frustrare si angoasa este de dorit sa se desfasoare in afara privirilor celor mici. Pana la urma disputele sunt intre adulti. Este treaba lor sa gestioneze conflictul, sa ajunga la pace fara copiii, ca martori.
De asemnea, ar fi ideal ca dupa divort ambii parinti sa fie prezenti in viata copilului, in special pentru sanatatea psihica a acestuia. Asta inseamna ca parintele cu care copilul a ramas sa ii permita celuilalt parinte sa petreaca timp cu fiul/fiica lui atat in vacante, cat si in cadrul unor vizite, iesiri in oras, petreceri.
Pentru binele copiilor, este esential ca parintii sa treaca peste furii, gelozii, invinuiri sau reprosuri. Cheia este o colaborare, o armonizare a parerilor si a valorilor, dar si o buna organizare. O atitudine sanatoasa este acea in care parintele nu isi denigreaza fostul partener de cuplu in fata copiilor. A favoriza relatia celor mici cu celalalt parinte este un aspect esential pentru buna lui dezvoltare ulterioara.
La aparitia copiilor cei doi parteneri traiesc un sentiment de uniune ca parinti, de multumire si de mandrie. Ideal ar fi ca aceste trairi sa ii anime pe cei doi parteneri divortati si dupa despartire, in rolul de parinti ai copilului, un rol care va ramane vesnic.
Reglarea situatiei din punct de vedere juridic este un alt aspect de luat in seama. Puteti cere sfatul unui mediator. Avand experienta in astfel de situatii, mediatorul isi va spune opinia luand in calcul situatii ce pot aparea pe termen lung. Astfel vor fi evitate luptele intre avocati ce sunt, inevitabil epuizante,lungi si costisitoare.
Copiii nu inteleg ce presupune un divort. Adesea, cei din jur nu se preocupa sa le explice ce se intampla si la ce ar trebui sa se astepte. Fie ca cei doi parinti sunt absorbiti de propriile trairi, fie deseori presupun ca cei mici stiu deja toate acestea. Neglijeaza sa vorbeasca cu ei, sa le explice in cuvinte simple cum va continua viața lor, ce elemente de noutate vor fi si cum le vor suporta mai usor.
Parintii nu au acces la gandurile din mintea si trairile din sufletul copilului. Este bine ca la orice intrebare a copilului sa i se raspunda cu calm si cu rabdare. In viitor el va avea incredere sa puna si alte intrebari.
Este de dorit ca minorii sa stie diferenta dintre angajamentul dintre soti care nu e unul definitiv, spre deosebire de cel de parinte care e pe viata. Daca parintii se despart asta nu inseamna ca si copiii se vor desparti definitiv de unul dintre parinti sau de ambii. A ii asigura pe cei mici ca mama si tata vor fi mereu alaturi de ei aduce mai multa liniste in sufletul copiilor.
Este important sa afle ca divortul este raul cel mai mic, un rau necesar asemanator unei operatii in care este inlaturata o parte de tesutul bolnav. Desi operatia e dureroasa, ea este singura cale catre vindecare, catre o viata mai buna, mai sanatoasa, uneori mai sigura.
Iata de ce copiii nu ar trebui lasati sa fantasmeze la o impacare, desi, ei o vor face involuntar. Ar fi de preferat sa nu primeasca motive in acest sens.
Cel mai benefic pentru copii, in special daca sunt mici, este sa ramana in casa in care au trait si sa nu se mute. Schimbarea locuintei, care vine odata cu plecarea din familie a unuia dintre parinti, este și mai greu de suportat de catre copii. Orice alte schimbari venite odata cu divortul, cum ar fi mutarea la o scoala noua, ar fi bine sa fie evitate, pentru ca ele nu aduc decat un plus de stres copiilor.
Tot de o atitudine matura tine ca cei doi parinti sa isi asume despartirea. In acest context anuntarea deciziei copiilor este un subiect sensibil pe care il voi dezbate intr-un articol ulterior.
Asa cum nu exista parintele perfect, nu exista nici atitudinea perfecta in situatia divortului. Putem insa observa, analiza, ce anume ajuta si ce anune pune in dificultate o dezvoltare armonioasa a copilului. In acest context puteti cere sfatul unui psihoterapeut.
Psihoterapia ii ajuta pe parinti sa isi impartaseasca emotiile pe care le traiesc, furia, tristetea, dezamagirea, durerea. In urma demersului terapeutic, intensitatea acestora scade, iar parintele se poate ocupa mai bine de copii.
Astfel, cei mici nu vor mai fi impovarati cu trairile adultilor. Vor invata, la randul lor, ca orice problema isi poate gasi o solutionare, prin tact, diplomatie si dialog, dupa modelul celor mari.
Photo by Tim Mossholder on Unsplash
